Mihai Eminescu a avut un fiu. Povestea ciudată, s-a judecat pentru numele tatălui și a câștigat doar parțial. Ce spuneau vecinii despre relația lor

După ce s-au scris nenumărate tomuri despre viața, opera, contextul, maladia de care a suferit sau nu, iubirea, moartea inegalabilului Eminescu, pare oarecum straniu că nu i s-a dat importanța cuvenită unui aspect din scurta existență a Luceafărului.

Cum e posibil ca eminescologi de prim-rang, precum: Dumitru Caracostea, Titu Maiorescu, Eugen Lovinescu, Perpessicius, Zoe Dumitrescu-Bușulenga, Dan C. Mihăilescu să nu fi surprins în scrierile lor faptul că genialul reper al literaturii române a fost tată.

Totuși, el a trăit sentimentele, grijile, bucuriile oferite de existența unui copil. Conform precizărilor cuprinse în cartea renumitului eminescolog Augustin Z. N. Pop, „Noi contribuții documentare la biografia lui Mihai Eminescu”, București, 1969, poetul ar fi avut un prunc cu o femeie care, se pare, nu a dorit să întemeieze o familie cu el.

Băiatul s-ar fi născut la 19 iunie 1877, la Ipoteşti, potrivit certificatului de naștere naştere nr. 38/1877, primăria Cucorăni, având ca mamă pe Ileana, fiica de 25 de ani a morarului din Cucoreni. Acesta o va accepta de soţie după ce căminarul Eminovici, bunicul noului născut, îi va asigura băieţelului o convenabilă întreţinere, printr-o înţelegere secretă între cele două părţi”, precizează Cristian Petru Bălan în eseul „Fiul natural al lui Mihai Eminescu”.

Căsătoria mamei cu Ion Lăzăreanu, paznicul domeniilor căminarului Eminovici, a făcut ca odrasla să primească la naștere numele de familie al acestuia, iar fiindcă era vară, prenumele i s-a spus Ilie. Eminescu avea atunci 27 de ani. Se ridică fireasca întrebare: el, care iubea atât de mult adevărul, cum a acceptat ca unicul său urmaş să poarte numele altuia?

Asemănare izbitoare între tată și fiu

Același Cristian Petru Bălan susţine că marele poet Mihai Eminescu, în afară de copilul născut mort, pe care l-a făcut cu iubita lui, Veronica Micle, ar mai fi avut unul din flori, cu o fată pe nume Ileana, o frumoasă blondă de 25 de ani a morarului din Cucorăni.

Copilul a căpătat numele de Mihail Ilie Lăzăreanu și a fost botezat de Henrieta, sora poetului. Ea a stăruit ca numele să-i fie cel al tatălui natural, Mihai. O situație, cel puțin pe atunci, rar întâlnită: un nume la botez, altul în acte.

Ilie era unul din frații lui Eminescu, iar Mihai (l) era, bineînţeles, prenumele marelui poet. Același scriitor mai spune că Mihail Ilie Lăzăreanu semăna destul de bine la ochi, la frunte și la buze cu poetul.

Bărbatul a rămas necăsătorit şi a locuit la adresele din Botoșani, pe strada Lascăr Catargi nr.16, și Calea Națională nr. 270, se pare locuință ridicată personal, pânâ în anul 1944, 14 ianuarie, când a murit la vârsta de 67 de ani.

Starea nefirească s-a reglementat printr-un proces derulat la aproape patru decenii după moartea poetului, abia prin anul 1927, când Ilie Lăzăreanu a cerut în instanță să i se recunoască numele real. Cauza i-a fost apărată de avocatul Dumitru Mănăstireanu.

Potrivit documentelor de la Tribunalul Botoșani, din dosarul cu nr. 4924/1927, omul legii a adus în instanță probe scrise și orale pentru susținerea speţei reclamantului Ilie Lăzăreanu.

Dumitru Mănăstireanu, megieș cu Eminovicii, dar și cu familia Lăzăreanu, a povestit instanței cum poetul venea adesea să-şi vadă copilul, îi aducea dulciuri, chiar se jucau împreună, iar de multe ori mergea la școala din Pomârla, unde studia Ilie, interesându-se despre situația lui școlară.

Sentința tribunalului a fost favorabilă doar în parte reclamantului, fiindcă i s-a schimbat numai prenumele, din Ilie în Mihai, nu și cel de familie.

Augustin Pop spune că Mihai Lăzăreanu a lucrat ca agent fiscal la Primăria din Botoșani, ducând o existență retrasă. Taciturn incurabil, nu și-a dorit un cămin, o familie, ducând o viață singuratică. Se pare că fiul a moștenit ceva din imaginația și visarea tatălui natural.