ERR(2): Warning: file_get_contents(app/newcache/bursa.html): failed to open stream: No such file or directory
NOUA GRILĂ DE SALARIZARE. Cu cât ar putea creşte salariile bugetarilor. REACŢIA sindicatelor

NOUA GRILĂ DE SALARIZARE. Cu cât ar putea creşte salariile bugetarilor. REACŢIA sindicatelor

default

Dimensiune font:

| 08-02-2016 12:11

Cu două zile înainte de finalizarea legii salarizării a aflat care vor fi veniturile bugetarilor. Astfel, potrivit documentului obţinut de jurnalişti, un profesor cu 25 de ani de vechime ar putea ajunge la 5.700 de lei, iar un judecător va încasa 14.000 de lei lunar.
 

Ministrul Muncii, Ana Costea, va discuta săptămâna aceasta cu parlamentarii despre modificările aduse Legii Salarizării. Oficialul va prezenta proiectul deputaţilor şi senatorilor din Comisiile de Muncă. Proiectul de lege prevede criterii de performanţă şi de evaluare pentru salariaţii bugetari şi ar urma să intre în vigoare în 2017.

Potrivit unui document obţinut de România TV, un profesor cu studii superioare şi cu 25 de ani vechime ar putea ajunge la un salariu brut de 5.700 de lei, tot atât va putea câştiga şi un funcţionar public din administraţia centrală. Un medic specialist la unităţile clinice va putea ajunge la un salariu de 5.600 de lei, iar un judecător ar putea primi un salariu lunar de peste 14.000 de lei.

La aceste salarii se pot adăuga şi sporuri. Lefurile bugetarilor vor creşte etapizat, în următorii 4-5 ani de la intrarea în vigoare a legii.

Guvernul trebuie să finalizeze proiectul de lege până la data de 10 februarie 2016, iar de la 1 ianuarie 2017 ar trebui să intre în vigoare.

"Salariile sunt bune, dar există o doză foarte mare de neîncredere vizavi de aplicarea legii în această formă"

Sindicatele spun că daca s-ar merge pe această variantă, "salariile sunt bune", însă sunt neîncrezători că majorările salariale vor fi atât de mari, de vreme ce "Ministerul de Finanţe a vorbit de creşteri salariale care în 4-5 ani vor putea ajunge la maxim 12%".

"Grilele de salarizare au fost negociate cu partenerii de dialog social, federatii sindicale reprezentative pentru fiecare domeniu de activitate bugetara in parte. Sumele sunt in regula. Daca un cadru didactic va putea ajunge, dupa 20 de ani de activitate, la un salariu brut de 5.700 de lei, este diferenta majora fata de ce se intampla in momentul de fata, cand trebuie sa ai peste 40 de ani de vechime in invatamant ca sa pot ajunge la un salariu de maxim 3.300 de lei, brut.Daca s-ar aplica aceasta noua lege a salarizarii, sistemul ar putea deveni mai atractiv pentru cei care isi doresc o cariera didactica.

Dar, atata vreme cat Ministerul de Finante vorbeste de cresteri salariale care in patru ani vor putea ajunge la maxim 12%, in cel mai fericit caz, a intra in vigoare o lege a salarizarii, care va fi aplicata etapizat, in 4-5 ani, cu cresteri salariale care, in medie, sunt de peste 70-80%, ridica un mare semn de intrebare vizavi de coerenta declaratiilor facute in ultima perioada.

Salariile sunt bune, daca s-ar merge pe aceasta varianta, insa, pe de alta parte, exista o doza foarte mare de neincredere vizavi de intrarea practica a legii respective. Degeaba se vorbeste ca ea va fi aplicata etapizat in 4-5 ani, cand pe de aşta parte, Ministerul Finantelor vine si spune cu totul si cu totul altceva. Ne intereseaza o declaratie transanta care sa clarifice aceasta problema", a declarat la România TV preşedintele Federaţiei "Spiru Haret", Marius Nistor.

Senatorul PSD Ovidiu Donţu a solicitat în mod expres Guvernului României adoptarea de urgenţă a Legii salarizării unitare. Ovidiu Donţu a spus că din punctul său de vedere, această lege ar trebui să fie prioritară pentru începutul acestui an. Donţu a cerut Guvernului să prezinte de urgenţă proiectul de Lege a salarizării unitare în Parlamentul României, spre dezbatere, astfel încât acesta să poată fi aprobat într-un timp cât mai scurt.

"Din punctul meu de vedere acesta trebuie să fie primul proiect de lege pentru anul 2016. Actualul Guvern de tehnocraţi trebuie să se ocupe în mod special de Legea salarizării unitare şi asta pentru că fostul Guvern condus de Victor Ponta l-a lăsat 100% aplicabil. Trebuia doar preluat şi dus în Parlament. Noi vrem ca dezbaterea acestui proiect să intre în dezbateri cât mai repede, motiv pentru care somăm Guvernul să treacă de la vorbe la fapte şi să vină cât mai repede cu legea în Parlament. Creşterea economică record care a fost confirmată şi de instituţiile internaţionale trebuie să se regăsească în nivelul de trai al românilor", a declarat senatorul.

Data de 10 februarie este un termen pe care Grupul de lucru pe Legea salarizării unitare s-a angajat să îl respecte chiar dacă va trebui să muncească zi și noapte pentru a termina proiectul, a declarat, recent, ministrul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, Ana Costea. Proiectul urmează să fie pus în dezbatere până la începutul lunii martie, după care va fi înaintat Parlamentului, astfel încât legea să poată fi promovată de Parlament în acest an.

rtv.net

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

04:53

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Atenție, români: O CLIPĂ de gelozie vă poate costa șapte ani de închisoare!
25/12/2019 11:09

Tot mai multi romani au descoperit in ultimul an că sunt spionati de partenerii de viată cu ajutorul unor programe informatice. Desi folosirea lor este ilegală, sute de astfel de aplicatii pot fi descărcate ...

Cine sunt moștenitorii lui Nicolae Ceaușescu și ce drum au ales în viață?
21/11/2019 08:26

    Nicolae si Elena Ceausescu au avut impreună trei copiii, Valentin, Zoia si Nicu. Dintre acestia, astăzi doar Valentin mai trăieste. Rudele fostului dictator au preferat de-a lungul ...

BOMBA ATOMICĂ în justiția română DETONATĂ de Comisia Europeană - Ce a stabilit privind deciziile CCR
12/11/2019 11:29

Comisia Europeană a răspuns intr-un prim caz in care instanta supremă a transmis Curtii de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) si in general arată că deciziile Curtii Constitutionale a Romaniei nu contravi ...

O femeie de 79 de ani a fost condamnata la inchisoare pentru ca a hranit niste pisici din vecini
02/08/2019 11:24

 Nancy Segula, o americanca de 79 de ani din Garfield Heights, Ohio, a fost condamnata la inchisoare pentru ca a hranit pisici, chiar daca fusese atentionata in mod repetat sa inceteze. Totul a inceput ...

Românii, JEFUIȚI pe autostradă cu metoda
08/07/2019 19:49

  Din cele povestite de bărbatul care era să cadă pradă hotilor, doi indivizi circula cu o dubă de Bulgaria si pandesc masini lăsate descuiate sau cu soferi care se odihnesc. Acestia deschid portier ...

Demonstraţie VIDEO. Cum poate fi FRAUDATĂ extragerea loto
22/04/2018 20:00

 Un roman a demonstrat insă că extragerile loto pot fi măsluite cu ajutorul energiei electrostatice. El şi-a confecţionat propria urnă, asemănătoare cu cea din care au loc extragerile la Loteria Ri ...

  Anunţuri de cazare false, pe OLX (MERCADOR) si Tocmai.ro. Au rămas fără bani şi fără cazare! NOI ÎNŞELĂTORII PE LITORAL:
13/12/2015 22:30

 Două familii, din Bucureşti şi Iaşi, au căzut in plasa unor astfel de escroci şi in loc să petreacă o săptămană de vis pe litoral, au rămas şi fără bani, şi fără cazare, scrie cugetliber ...

Lucrare de control! Ce mesaj a putut să-i lase o profesoară de matematică unei eleve care nu a găsit rezolvare la exercițiu
06/01/2015 19:27

 "Scoateti o foaie de hartie!", vă sună cunoscut, nu-i asa? Ei bine, această metodă destul de temătoare pentru elevi s-a păstrat din generatie in generatie. Doar că in prezent, imaginatia ...

La un pas de moarte în DIRECT după ce un aruncător de CUŢITE şi-a greşit ŢINTA VIDEO
06/01/2015 16:01

 În timpul unui spectacol transmis in direct in Lituania, spectatorii au privit inmărmuriţi cum asistentul unui maestru a fost de două ori pe punctul de a fi grav rănit sau chiar ucis. Două cuţ ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei