Profeţiile lui Hrebenciuc despre Năstase
Dimensiune font:
Potrivit liderului băcăuan al PSD, după eliberarea condiţionată din închisoare, fostul premier ar putea influenţa anumite decizii în partid
Deputatul PSD de Bacău Viorel Hrebenciuc a declarat că eliberarea condiţionată a lui Adrian Năstase reprezintă „un gest de normalitate care se întâmplă astăzi în justiţia românească”, fiind de părere că fostul premier va putea influenţa anumite decizii ale PSD, „prin personalitatea sa”. „Dl Năstase a fost şi va rămâne o voce foarte puternică în viaţa publică românească a zilelor noastre. Cu foarte multă demnitate, a spus câteva din părerile domniei sale în ceea ce priveşte viaţa politică şi aici mă refer la noua lege electorală, a mai vorbit ceva şi despre alegeri anticipate, părerile domniei sale de viitor consultant politic, astfel încât cred că va conta, pentru că are o experienţă şi o cultură care-i permit să emită puncte de vedere de care va trebui să ţină cont”, a spus Hrebenciuc. Potrivit acestuia, Adrian Năstase nu va putea avea o funcţie formală în PSD, însă acesta va putea influenţa anumite decizii ale partidului. „De altfel, domnia sa a reiterat faptul că nu mai este membru al partidului, dar acest lucru este mai puţin important. Prin personalitatea sa, va putea influenţa anumite decizii ale partidului”, a susţinut, intervievat ieri de RFI.
Ce partid va da premierul?
Pe de altă parte, Viorel Hrebenciuc a afirmat că alegerea lui Victor Ponta în funcţia de preşedinte al României nu este o condiţie ca viitorul premier să fie tot de la PSD, iar acest lucru „nu ar fi o dramă”. „Am vorbit cu colegii mei, îi cunosc relativ bine pe toţi şi sunt convins că nu va fi o luptă atât de acerbă pe cât se anticipează. Asta înseamnă că, până la urmă, colegii vor sta de vorbă şi cel mai bun va câştiga, fără să aibă prea multă concurenţă”, a spus liderul PSD, întrebat în legătură cu lupta pentru şefia PSD.
Ponta se lansează oficial de ziua lui
Mai menţionăm că liderii PSD, reuniţi ieri în Deltă, au stabilit să convoace Congresul de validare a candidaturii lui Victor Ponta la prezidenţiale pe 12 septembrie, în Transilvania, eventual la Cluj, urmând ca lansarea candidaturii să aibă loc în 20 septembrie, chiar în ziua în care premierul va împlini 42 de ani.
* * *
„Năstase a fost şi va rămâne o voce foarte puternică în viaţa publică românească” – Viorel Hrebenciuc
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau