Prognoza meteo. Cum va fi VREMEA de 1 MAI

default

Dimensiune font:

| 30-04-2017 10:31

Duminică vremea se răceşte în ţară, mai ales în sud, însă pe 1 Mai se încălzeşte în toată ţara,iar ploile ne vor ocoli.
 

 DUMINICĂ

ÎN ŢARĂ
Temperatura aerului va marca o scădere accentuată și în regiunile sudice, estice și centrale, iar vremea va deveni răcoroasă, chiar rece pentru această dată. Cerul va fi variabil în vest și sud-est, unde numai izolat vor fi condiții pentru ploi slabe, trecătoare, dar va avea înnorări temporar accentuate în rest. Mai ales în cursul zilei, va ploua în Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei și Olteniei, local în Moldova și Muntenia și izolat în Crișana și Banat. În zona Carpaților Meridionali și Orientali, precum și în nordul Moldovei, cantitățile de apă vor mai depăși izolat 25 l/mp. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în zona montană înaltă.

Temperaturile maxime se vor încadra între 8...9 grade în nordul Moldovei și 21...22 de grade în Bărăgan și Dobrogea, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între 4 și 10 grade. Spre sfârșitul intervalului, izolat, vor fi condiții de ceață.

LA BUCUREŞTI
Vremea se va răci accentuat, devenind răcoroasă pentru această dată. Cerul va fi temporar noros, iar în cursul zilei, trecător, va mai ploua slab. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 17...18 grade, iar cea minimă de 9...10 grade.

 

LUNI

ÎN ŢARĂ
Vremea se va încălzi față de ziua precedentă în toate regiunile. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în vestul, centrul și nordul țării, precum și în zona de munte, unde pe arii restrânse vor fi ploi de scurtă durată și, posibil, descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări pe crestele montane și în Delta Dunării.

Temperaturile maxime se vor încadra între 16 grade în nordul Moldovei și 23...24 de grade în regiunile vestice, sudice și centrale, iar cele minime vor fi cuprinse între 4 și 13 grade. Trecător și izolat, în zonele joase de relief, dimineața și noaptea vor fi condiții de ceață.

LA BUCUREŞTI
Vremea se va încălzi față de ziua precedentă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 22...23 de grade, iar cea minimă de 9...10 grade.

 

MARŢI

ÎN ŢARĂ
Vremea va deveni caldă în toată țara. Cerul va fi temporar noros în regiunile intracarpatice, unde vor fi averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, local la deal și munte și izolat în zonele mai joase de relief. În restul teritoriului, cerul va fi mai mult senin.

Temperaturile maxime se vor încadra între 19...21 de grade pe litoral și 25...26 de grade în sudul și, izolat, în centrul țării. Temperaturile minime se vor situa între 4 grade în depresiunile din estul Transilvaniei și 13...14 grade pe litoral și în Dealurile de Vest.

LA BUCUREŞTI
Vremea va fi frumoasă și va deveni caldă pentru această dată. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 25 de grade, iar cea minimă va fi de 9...11 grade.

 

MIERCURI

ÎN ŢARĂ

Vremea va continua să se încălzească, devenind deosebit de caldă în mare parte din țară. În vestul și nord-vestul teritoriului cerul va avea înnorări temporare și pe arii restrânse vor fi ploi de scurtă durată, posibil însoțite de descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, iar izolat vor fi condiții de grindină. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, mai mult senin noaptea și doar izolat vor fi condiții pentru ploi slabe, trecătoare.

Temperaturile maxime se vor încadra între 20 de grade pe litoral și 27...28 de grade în sud-vest și centru, iar cele minime vor fi cuprinse între 6 grade în depresiunile din estul Transilvaniei și 14 grade pe litoral și în Dealurile de Vest.

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Atenție, români: O CLIPĂ de gelozie vă poate costa șapte ani de închisoare!
25/12/2019 11:09

Tot mai multi romani au descoperit in ultimul an că sunt spionati de partenerii de viată cu ajutorul unor programe informatice. Desi folosirea lor este ilegală, sute de astfel de aplicatii pot fi descărcate ...

Cine sunt moștenitorii lui Nicolae Ceaușescu și ce drum au ales în viață?
21/11/2019 08:26

    Nicolae si Elena Ceausescu au avut impreună trei copiii, Valentin, Zoia si Nicu. Dintre acestia, astăzi doar Valentin mai trăieste. Rudele fostului dictator au preferat de-a lungul ...

BOMBA ATOMICĂ în justiția română DETONATĂ de Comisia Europeană - Ce a stabilit privind deciziile CCR
12/11/2019 11:29

Comisia Europeană a răspuns intr-un prim caz in care instanta supremă a transmis Curtii de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) si in general arată că deciziile Curtii Constitutionale a Romaniei nu contravi ...

O femeie de 79 de ani a fost condamnata la inchisoare pentru ca a hranit niste pisici din vecini
02/08/2019 11:24

 Nancy Segula, o americanca de 79 de ani din Garfield Heights, Ohio, a fost condamnata la inchisoare pentru ca a hranit pisici, chiar daca fusese atentionata in mod repetat sa inceteze. Totul a inceput ...

Românii, JEFUIȚI pe autostradă cu metoda
08/07/2019 19:49

  Din cele povestite de bărbatul care era să cadă pradă hotilor, doi indivizi circula cu o dubă de Bulgaria si pandesc masini lăsate descuiate sau cu soferi care se odihnesc. Acestia deschid portier ...

Demonstraţie VIDEO. Cum poate fi FRAUDATĂ extragerea loto
22/04/2018 20:00

 Un roman a demonstrat insă că extragerile loto pot fi măsluite cu ajutorul energiei electrostatice. El şi-a confecţionat propria urnă, asemănătoare cu cea din care au loc extragerile la Loteria Ri ...

  Anunţuri de cazare false, pe OLX (MERCADOR) si Tocmai.ro. Au rămas fără bani şi fără cazare! NOI ÎNŞELĂTORII PE LITORAL:
13/12/2015 22:30

 Două familii, din Bucureşti şi Iaşi, au căzut in plasa unor astfel de escroci şi in loc să petreacă o săptămană de vis pe litoral, au rămas şi fără bani, şi fără cazare, scrie cugetliber ...

Lucrare de control! Ce mesaj a putut să-i lase o profesoară de matematică unei eleve care nu a găsit rezolvare la exercițiu
06/01/2015 19:27

 "Scoateti o foaie de hartie!", vă sună cunoscut, nu-i asa? Ei bine, această metodă destul de temătoare pentru elevi s-a păstrat din generatie in generatie. Doar că in prezent, imaginatia ...

La un pas de moarte în DIRECT după ce un aruncător de CUŢITE şi-a greşit ŢINTA VIDEO
06/01/2015 16:01

 În timpul unui spectacol transmis in direct in Lituania, spectatorii au privit inmărmuriţi cum asistentul unui maestru a fost de două ori pe punctul de a fi grav rănit sau chiar ucis. Două cuţ ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei