Război pe ofiţerii acoperiţi din Justiţie
Dimensiune font:
Şeful cancelariei prezidenţiale Dan Mihalache a declarat, ieri, că intenţia Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România de a da în judecată CSAT în problema relaţiei dintre justiţie şi servicii este „hazardată”, el afirmând că CSAT este abilitat prin lege să dispună verificarea magistraţilor. „Mi se pare puţin hazardat şi am sentimentul că cineva este într-o campanie electorală în Justiţie prin această temă. Există obligaţia legală, nu noi am introdus-o, cred că (a fost prevăzut de lege - n.r.) în anul 2005 sau 2006 ca CSAT să verifice aceste lucruri”, a declarat şeful cancelariei prezidenţiale. Pe de altă parte, Dan Mihalache a afirmat că această atribuţie a CSAT ar trebui regândită, întrucât acest for „nu are instrumente la dispoziţie pentru a verifica 23.000 de magistraţi”, a explicat Mihalache.
Precizările vin după ce preşedintele Uniunii Judecătorilor din România, Dana Gârbovan, a cerut ca deciziile CSAT referitoare la relaţia dintre serviciile de informaţii şi Justiţie să fie făcute publice, precum şi atribuţiile acestor servicii în domeniul combaterii infracţionalităţii, inclusiv în ceea ce priveşte combaterea corupţiei şi lupta împotriva crimei organizate. Şefa judecătorilor a susţinut că, atât timp cât nu a primit răspuns la această solicitare, ia în calcul posibilitatea de a da în judecată CSAT. Dan CONSTANTINESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau