România, în centrul unui nou scandal internaţional

default

Dimensiune font:

| 23-11-2016 06:00

Un reportaj al jurnaliştilor de la The Sun prezintă o familie din judeţul Satu Mare care îşi pune copiii la muncă, pe salarii de mizerie * scandalul vine după cel al jurnaliştilor britanici de la postul Sky News, prin care România era prezentată ca placă turnantă pentru traficul de arme

Potrivit unui material publicat ieri de tabloidul britanic The Sun, jucăriile-surpriză ce se găsesc în interiorul ouălor Kinder, ale companiei italiene Ferrero, sunt asamblate de membrii unor familii sărace din nordul României pe sume derizorii, la montarea pieselor participând inclusiv copii. Astfel, copiii, care au vârste de minim şase ani, sunt plătiţi cu aproximativ un leu pe oră pentru a construi jucăriile-surpriză care se găsesc în interiorul ouălor Kinder. Potrivit celor de la The Sun, familii sărace din România muncesc chiar şi 13 ore pe zi la domiciliu pentru a asambla cu atenţie jucăriile din plastic, toţi membrii familiei participând la montarea pieselor. Astfel, tatăl unuia dintre copiii care lucrează la asamblarea jucăriilor a declarat că aceasta este „o muncă de sclav”. Pentru fiecare 1.000 de ouă Kinder pe care o familie le asamblează, aceasta este plătită cu suma de 20 de lei.
Produsele sunt confecţionate de producătorul de ciocolată Ferrero şi apoi transportate la o fabrică din Carei, unde sunt vândute mai departe. Familiile sunt aprovizionate cu ouă şi componente de plastic de către o firmă românească. În momentul în care echipa de investigaţii a încercat să contacteze firma distribuitoare, aceştia au blocat accesul în fabrica din nordul României. Daniel Mureşan, angajat Romexa SA, a insistat asupra faptului că nu avea cunoştinţă de externalizarea activităţilor firmei: „Este pentru prima dată când aflu despre acest lucru dar voi descoperi cine este responsabil, şi vom încheiata colaborarea cu fabricile implicate, dacă vom descoperi că acuzaţiile sunt adevărate”. Prolegis, fabrica subcontractată de Romexa SA, a avut un câştig de aproape 600.000 de euro în 2015. Directorul fabricii Prolegis, Marcel Bront, a mărturisit reporterilor: „Nu externalizăm piese ale jucăriilor”, a spus acesta, spunând că jucăriile provin din alte părţi. Potrivit tabloidului, Romexa SA a înregistrat câştiguri de peste 4 milioane de euro anul trecut, având înregistraţi doar opt angajaţi.
O nouă făcătură?
În urma acestui material, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Satu Mare a declanşat ieri o anchetă, din primele cercetări reieşind că părinţii copiilor nu apar ca fiind angajaţi al celor două firme care desfăşoară această activitate. „Inspectorii ITM verifică dacă salariaţii acestor firme au fost angajaţi cu forme legale, dacă firmele respectă prevederile Codului Muncii şi dacă sunt respectate condiţiile de securitate şi sănătate în muncă, normele de protecţie a muncii. Din ce ştiu eu, contracte cu muncă la domiciliu am văzut doar în urmă cu mai mulţi ani, la o firmă de confecţii, nu este un tip de muncă foarte răspândit în judeţul Satu Mare”, a spus Flore.
Potrivit acestuia, dacă se constată folosirea în muncă a unor minori sub 15 ani sau dacă sunt folosite mai mult de 5 persoane fără formele legale de angajare se vor sesiza organele de urmărire penală. Anchete în acest caz au fost declanşate, marţi, de IPJ Satu Mare, de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului (DGASPC).
La rândul său, şeful DGASPC Satu Mare, Mariana Dragoș, a declarat că „nu se pune problema exploatării prin muncă” a copiilor din Carei, ba dimpotrivă, aceştia „frecventează şcoala şi nu au absenţe”. „În urma verificărilor preliminare la faţa locului, nu se confirmă cele relatate de ziarul The Sun. Din declaraţiile mamei reiese că s-au prezentat un jurnalist însoţit de un traducător ca fiind angajaţi ai firmelor care fac acele jucării şi doresc să promoveze aceste jucării în rândul copiilor. Ei au fost cei care au realizat acele poze sub îndrumarea jurnalistului”, a declarat Mariana Dragoș. Potrivit acesteia, DGASPC trebuie să ofere familiei consiliere, deoarece a suferit „un abuz emoțional”, imaginea copiilor fiind folosită în presa internaţională.
Materialul vine la doar câteva luni după ce jurnalişti de la postul de televiziune britanic Sky News prezentau România ca placă turnantă pentru traficul de armament din Ucraina. Materialul a intrat chiar în atenţia DIICOT, care consideră materialul o înscenare, autorii diind cercetaţi pentru defăimare. Dan CONSTANTINESCU
 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

04:53

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Atenție, români: O CLIPĂ de gelozie vă poate costa șapte ani de închisoare!
25/12/2019 11:09

Tot mai multi romani au descoperit in ultimul an că sunt spionati de partenerii de viată cu ajutorul unor programe informatice. Desi folosirea lor este ilegală, sute de astfel de aplicatii pot fi descărcate ...

Cine sunt moștenitorii lui Nicolae Ceaușescu și ce drum au ales în viață?
21/11/2019 08:26

    Nicolae si Elena Ceausescu au avut impreună trei copiii, Valentin, Zoia si Nicu. Dintre acestia, astăzi doar Valentin mai trăieste. Rudele fostului dictator au preferat de-a lungul ...

BOMBA ATOMICĂ în justiția română DETONATĂ de Comisia Europeană - Ce a stabilit privind deciziile CCR
12/11/2019 11:29

Comisia Europeană a răspuns intr-un prim caz in care instanta supremă a transmis Curtii de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) si in general arată că deciziile Curtii Constitutionale a Romaniei nu contravi ...

O femeie de 79 de ani a fost condamnata la inchisoare pentru ca a hranit niste pisici din vecini
02/08/2019 11:24

 Nancy Segula, o americanca de 79 de ani din Garfield Heights, Ohio, a fost condamnata la inchisoare pentru ca a hranit pisici, chiar daca fusese atentionata in mod repetat sa inceteze. Totul a inceput ...

Românii, JEFUIȚI pe autostradă cu metoda
08/07/2019 19:49

  Din cele povestite de bărbatul care era să cadă pradă hotilor, doi indivizi circula cu o dubă de Bulgaria si pandesc masini lăsate descuiate sau cu soferi care se odihnesc. Acestia deschid portier ...

Demonstraţie VIDEO. Cum poate fi FRAUDATĂ extragerea loto
22/04/2018 20:00

 Un roman a demonstrat insă că extragerile loto pot fi măsluite cu ajutorul energiei electrostatice. El şi-a confecţionat propria urnă, asemănătoare cu cea din care au loc extragerile la Loteria Ri ...

  Anunţuri de cazare false, pe OLX (MERCADOR) si Tocmai.ro. Au rămas fără bani şi fără cazare! NOI ÎNŞELĂTORII PE LITORAL:
13/12/2015 22:30

 Două familii, din Bucureşti şi Iaşi, au căzut in plasa unor astfel de escroci şi in loc să petreacă o săptămană de vis pe litoral, au rămas şi fără bani, şi fără cazare, scrie cugetliber ...

Lucrare de control! Ce mesaj a putut să-i lase o profesoară de matematică unei eleve care nu a găsit rezolvare la exercițiu
06/01/2015 19:27

 "Scoateti o foaie de hartie!", vă sună cunoscut, nu-i asa? Ei bine, această metodă destul de temătoare pentru elevi s-a păstrat din generatie in generatie. Doar că in prezent, imaginatia ...

La un pas de moarte în DIRECT după ce un aruncător de CUŢITE şi-a greşit ŢINTA VIDEO
06/01/2015 16:01

 În timpul unui spectacol transmis in direct in Lituania, spectatorii au privit inmărmuriţi cum asistentul unui maestru a fost de două ori pe punctul de a fi grav rănit sau chiar ucis. Două cuţ ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei