Se cere capul şefei DNA
Dimensiune font:
Liderii ALDE solicită demisia Laurei Codruţa Kovesi din fruntea DNA, în urma deciziei Curţii Constituţionale privind conflictul între puterile statului
Decizia CCR privind existenţa unui conflict juridic între DNA şi Guvern în cazul OUG 13 arată că există „un derapaj”, a declarat ieri europarlamentarul ALDE Norica Nicolai, afirmând că se impune o demisie de onoare a procurorului şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi. „Decizia CCR este prima din aceşti ani care consacră foarte clar separarea puterilor în stat ca principiu, constatând că o parte, o componentă de fapt a puterii judecătoreşti, pentru că procurorul nu este putere judecătorească, este un auxiliar, încalcă acest principiu, imixtionându-se în activitatea puterii executive şi implicit a celei legislative. Este o soluţie corectă, din punct de vedere constituţional”, a declarat europarlamentarul ALDE Norica Nicolai. Într-un interviu acordat RFI, Nicolai vorbeşte despre o demisie de onoare a procurorului şef al DNA şi că „anumite autorităţi trebuie să înceapă să-şi facă puţin curat în curte”. „Faptul că procurorii şi de fapt nu Parchetul General au trecut peste atribuţiile pe care le au conform Constituţiei dovedeşte că suntem în faţa unui fenomen periculos, a unui fenomen de derapaj. Asta reclamă o demisie de onoare, pentru că asta ar fi soluţia în momentul în care-ţi depăşeşti atribuţiile din diverse raţiuni, celor care au acceptat să facă acest lucru, mă refer la doamna Kovesi”, a spus Norica Nicolai. În opinia europarlamentarului ALDE, instituţiile democratice trebuie să fie consolidate. „Este DNA un actor politic sau nu? E nevoie de un răspuns la această chestiune, trebuie să începem să lucrăm puţin la consolidarea instituţiilor democratice”, a mai spus Norica Nicolai.
Tăriceanu acuză „corupţia puterii”
La rândul său, liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu, preşedinte al Senatului, susţine că orice şef de instituţie care a încălcat un principiu fundamental al democraţiei, precum separaţia puterilor în stat, ar fi demisionat după decizia CCR de luni. „În orice stat de drept, o decizie ca aceea a CCR, ar fi fost urmată de demisia şefului instituţiei care a încălcat un principiu fundamental al democraţiei: separaţia puterilor în stat. Refuzul de a demisiona este încă o dovadă a ceea ce aş numi: corupţia de putere. Am spus şi repet: puterea absolută corupe absolut. Din păcate, DNA a acţionat în logica instituţiilor opresive din statul comunist, convinse că au toată puterea şi că nimeni nu le poate sta în cale. Decizia CCR este una istorică şi cred că stopează ofensiva unor instituţii nedemocratice de a prelua toată puterea în România”, a scris Călin Popescu Tăriceanu, pe pagina sa de Facebook.
Reamintim că, luni, Curtea constituţională a admis sesizarea preşedintelui Senatului privind conflictul de interese Guvern- DNA, apărut în urma declanşării de către procurorii DNA a unei anchete privind modul în care a fost elaborată OUG 13, între timp abrogată.
Ieri, procurorul general Augustin Lazăr a afirmat că a găsit exclusiv aspecte de urmărire penală în dosarul în care se cercetează OUG 13 şi că nu ar trebui blocată o cercetare penală în curs. Dan CONSTANTINESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau