Sebastian Ghiță, dispărut de trei luni, contestă arestarea în lipsă
Dimensiune font:
Dispărut de aproape trei luni, Sebastian Ghiţă contestă, prin avocații săi, al doilea mandat de arestare în lipsă emis pe numele său. Curtea de Apel Ploieşti judecă astăzi contestaţia depusă de avocaţii fostului deputat.
Cazul lui Sebastian Ghiţă generează situaţii de-a dreptul ridicole. În timp ce politicianul a dispărut fără urmă, încă din luna decembrie, avocaţii săi se luptă în justiţie să-l ţină în libertate. La Judecătoria Sector 6 se discută astăzi constestaţia la mandatul de arestare în cel mai nou dosar de corupţie deschis pe numele politicianului.
Sebastian Ghiţă a fost arestat în lipsă în dosarul în care este acuzat de DNA Ploieşti că ar fi cerut bani unor companii IT pentru a interveni ca acestea să obţină contracte cu statul. Fostul parlamentar este urmărit penal pentru patru infracţiuni de trafic de influenţă, trei infracţiuni de spălare a banilor şi constituire de grup infracţional organizat.
În al cincilea dosar deschis de DNA pe numele lui Sebastian Ghiţă procurorii suspectează că fostul deputat, care până în anul 2012, când a fost ales în Parlament, a fost reprezentant al S.C. Teamnet Internaţional S.R.L. şi S.C. Asesoft International S.A. a pretins şi primit de la reprezentanţii celor două societăţi sume de bani, pentru a determina factorii decizionali ai unor instituţii şi autorităţi publice să le atribuie contracte de prestare de servicii IT şi/sau să faciliteze derularea în bune condiţii firmelor ai căror reprezentanţi fuseseră contactaţi, anterior, de către Ghiţă.
Este vorba, potrivit DNA, despre contracte de achiziţie de programe informatice finanţate din fonduri publice, dar şi din fonduri europene, încheiate între anii 2007 şi 2015 de către mai multe societăţi comerciale cu profil de activitate în domeniul IT şi de asocierea dintre acestea şi societăţile comerciale S.C. Teamnet International S.R.L. şi S.C. Asesoft International S.A.
Sebastian Ghiţă a fost trimis în judecată în două dosare penale, cel în care mai sunt acuzaţi foşti şefi din Poliţie şi Parchet din Prahova şi un altul în care este judecat alături de fostul primar al Ploieştiului Iulian Bădescu.
De asemenea, Sebastian Ghiţă mai este urmărit penal şi în alte două dosare de corupţie, respectiv cel privind vizita fostului premier britanic Tony Blair în România în 2012 şi cel în care cumnatul fostului premier Ponta Iulian Herţanu este acuzat de fraude cu fonduri europene şi alte infracţiuni, în acesta din urmă fiind cercetaţi şi fostul şef al CJ Prahova Mircea Cosma, precum şi fiul acestuia Vlad Cosma.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau