ȘOC în fotbal: Un fost jucător din Serie A a fost arestat, alături de alte 36 de persoane, în cadrul unei operaţiuni antimafia, în Italia / VIDEO
Dimensiune font:
Davide Petrachi, fost portar la Lecce, a fost arestat în cadrul unei operaţiuni antimafia în Italia, anunţă presa italiană.
În vârstă de 31 de ani, Petrachi, care a jucat un meci în Serie A în sezonul 2011/2012, face parte dintr-un grup de 37 de persoane bănuite de trafic de droguri. Potrivit interceptărilor, Petrachi era numit "fotbal" sau "portarul" de către asociaţii săi. El fost plasat în arest la domiciliu.
Vasta operaţiune, denumită «Orione», a dus la găsirea de haşiş, cocaină, heroină, două dispozitive explozive, o armă kalaşnikov, două pistoale şi muniţii.
Persoanelor arestate li se impută posesie ilegală de arme şi material exploziv, sechestrare şi violenţă, scrie news.ro.
Ancheta, lansată în 2015, a dus la dizolvarea a trei grupări infracţionale.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau