Ţării, cât mai multe puşcării
Dimensiune font:
Guvernul are în plan construirea a două noi penitenciare, de câte o mie de locuri fiecare
Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a declarat ieri că Guvernul va construi două penitenciare noi, cu câte 1.000 de locuri fiecare, ca soluţie pentru suprapopularea închisorilor din România. Pe de altă parte, ministrul consideră că problema suprapopulării nu poate fi rezolvată pe termen lung decât prin construirea de noi penitenciare. „Guvernul s-a obligat, printr-o strategie adoptată anul trecut, să construiască două penitenciare noi, de câte 1.000 de locuri fiecare, şi acest lucru este cert. Există finanţare pentru aşa ceva”, a spus ministrul Justiţiei. Totodată, Raluca Prună susţine că este nevoie de consolidarea sistemului de probaţiune. „Consiliul Europei spune că simpla construire de locuri noi de detenţie nu ţine loc de viziune. Dacă nu avem o politică penală coerentă, penitenciarele noi se pot umple şi vom fi tot timpul în aceeaşi situaţie. O măsură alternativă este şi consolidarea sistemului de probaţiune. Asta spune noul Cod de procedură penală, este o nouă filosofie şi aici trebuie să lucrăm destul de mult. Am făcut un temei legal pentru ca sistemul de probaţiune să primească 565 de posturi noi, pe care ar fi trebuit să le primească în ultimii trei ani”, a mai afirmat Prună.
Munca poate fi o soluţie
La rândul său, directorul general adjunct al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, Dan Halchin, crede că o soluţie pentru aglomeraţia din închisori este scoaterea deţinuţilor la muncă pentru mai multe ore. „Suprapopularea este o problemă care nu poate fi rezolvată peste noapte, dar poate fi ameliorată prin scoaterea la muncă, prin mărirea programului în care deţinuţii stau în afara camerei, cel puţin dacă vorbim de regimul deschis şi semideschis. Pentru agenda pe care o avem pe termen scurt, până la sfârşitul anului, cred că banii sunt suficienţi pentru ceea ce vrem să facem pe condiţii de detenţie. Construirea de penitenciare noi este prevăzută într-o strategie pe termen îndelungat”, a declarat Dan Halchin. Deţinuţi angajaţi la multinaţionale
Oficialii de la vârful Justiţiei au amintit şi de alte măsuri care pot fi luate în penitenciare pentru evitarea suprapopulării şi a dat exemplul penitenciarelor de la Timişoara şi cel de la Gherla, unde deţinuţii lucrează la firme private şi îşi câştigă astfel dreptul la demnitate. Ministrul Raluca Prună a afirmat că acest lucru aduce venituri în primul rând deţinuţilor, care pot avea un salariu, propriile venituri şi care le oferă „o viaţă demnă şi o reintegrare socială”. „Noi nu trebuie să uităm că tot acest sistem are finalitatea reintegrării sociale a deţinutului. Trebuie să avem o viziune mai largă în care implicăm şi viaţa de după penitenciar”, arată ministrul Justiţiei. Dan CONSTANTINESCU
52
Este numărul actual al penitenciarelor existente în România
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau