Un nou cutremur puternic ZGUDUIE centrul Italiei
Dimensiune font:
Un nou cutremur cu magnitudinea de 4,4 grade pe Richter s-a produs joi în centrul Italiei la ora locală 10:21 (08:21 GMT), cu epicentrul în Castel Sant'Angelo su Nera, în aceeaşi zonă în care s-au înregistrat cele trei cutremure de miercuri, a informat Institutul Italian de Geofizică şi Vulcanologie (INGV), citat de EFE.
Pământul se zguduie în continuare în centrul Italiei iar acest nou seism a declanşat panica între persoanele adăpostite în corturi şi centrele de adăpost puse la dispoziţie în cursul nopţii în regiunea Marche.
60 de replici după seismul care a cutremurat seara trecută centrul Italiei
Este vorba de cel mai puternic seism înregistrat după seria de replici de miercuri noapte, dintre care cea mai mare a fost de 5,9 grade.
În centrul localităţii Croce Rossa Visso, una dintre cele mai afectate de ultimele seisme şi unde oamenii au petrecut noaptea în stradă, s-au repetat scenele de panică, cu persoane strigând şi alergând îngrozite, au informat mass-media locale.
Şi la Ussita, o localitate aproape de epicentrul ultimelor seisme, s-au produs noi prăbuşiri ale clădirilor deja afectate, potrivit informaţiilor difuzate de 'Sktg24'.
INGV a comunicat că de miercuri ora locală 19.00 (17.00 GMT) şi până joi la ora 10:00 (8:00 GMT) s-au produs peste 200 de replici, dintre care unele de aproximativ 4 grade pe Richter.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau