10 ani de la inaugurare

default

Dimensiune font:

| 23-07-2016 07:20

 Odată cu aniversarea a zece ani de la inaugurarea muzeului va avea loc vernisajul expoziţiei „Metafore cromatice”, astăzi de la ora 11.00.  Expoziţia poate fi vizionată până pe 1 septembrie.

 

„Distingem în apă propriul chip, dar în vin vedem inima celuilalt”, transmiteau incurabilii romantici francezi şi trebuie să îi credeţi! De zece ani se vede munca şi statornicia, dedicarea şi istoria artei de a face vinul. Complexul Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi - Muzeul Etnografic al Moldovei organizează, la 10 de ani de la înfiinţarea Muzeului Viei şi Vinului din Hârlău, expoziţia „Metafore cromatice”, a artistei Cella Negoiescu. Vernisajul va avea loc astăzi, de la ora 11.00, la Muzeul Viei şi Vinului din Hârlău. Iubitori de tradiţie şi de... vin pot vizita expoziţia până pe 1 septembrie.

„Manifestarea este prima dintr-o serie de proiecte culturale organizate cu prilejul aniversării, urmând ca până la sfârşitul anului acest moment aniversar să fie marcat şi de alte evenimente care să readucă în atenţia publicului una dintre cele mai noi tematici expoziţionale din cadrul Complexului Muzeal Naţional «Moldova» Iaşi”, precizează organizatorii expoziţiei.

„Imaginea unui muzeu viu şi mereu tânăr”

Muzeul Viei şi Vinului din Hârlău este structurat pe câteva coordonate etnologice fundamentale, menite să ofere câteva repere din cultura vieţii tradiţionale româneşti, din zona Hârlăului. Deşi un muzeu scoate în evidenţă lucruri vechi, menite să redea oamenilor obiectele aproape de realitatea vremii în care erau în uz, reprezentanţii Muzeului Viei şi Vinului precizează faptul că „prin expoziţia sa de obiecte etnografice şi tehnică populară, precum şi prin concepţia de prezentare, muzeul reuşeşte să prezinte publicului, imaginea unui muzeu viu şi mereu tânăr, unde tradiţia populară din zona Hârlău există şi se transmite prin viu grai”.

Urmărind astfel ideea de viaţă şi continuitate, primele trei săli ale muzeului surprind prezenţa vinului în cadrul celor trei mari momente de trecere din existenţa omului: naşterea cu botezul, nunta şi moartea cu înmormântarea. Sunt prezentate obiecte originare, alături de sugerarea unor obiceiuri şi credinţe - practici mitico-magice specifice acestor momente. Vizitatorii au oportunitatea să se „odihnească” la răscruce de drumuri, în hanul sau ratoşul, locul unde se întâlneau, cel mai adesea, drumeţii de altă dată.
„Muzeul reuşeşte să readucă în discuţie vechiul drum al vinului: din cramă în pivniţă, din pivniţă în piaţă, târg, iarmaroc sau chiar peste hotarele ţării. Călătoria este completată prin prezentarea mijloacelor de transport şi de păstrare a vinului”, adaugă reprezentanţii muzeului. Astfel, vizitatorii pot face cunoştinţă cu ţăranul autentic, cel care se ocupa de facerea vinului. Se prezintă interiorul unei gospodării din zona Hârlăului - interior tradiţional prezentat cu toate elementele sale definitorii: vatra, colţul de pat, cel de masă şi cel pentru păstrarea vaselor şi alimentelor. Holul de la demisol, adăposteşte instalaţiile tehnice, prezentate cât mai real şi natural. La finalul parcursului muzeal, vizitatorii au ocazia să cunoască şi să înţeleagă poveştile vinului, cu misticul ce-l defineşte.

Larisa LAZĂR 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:26

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Stan si Bran  VIDEO
10/11/2019 10:56
Averea lui Mihai Constantinescu. Ce lasă în urmă marele artist
30/10/2019 18:52

  Averea lui Mihai Constantinescu. Ce lasă in urmă marele artist - Facebook Mihai Constantinescu s-a stins din viaţă la 73 de ani şi a lăsat in urmă nu doar lacrimi şi regrete, ci şi o ...

30 de adevăruri despre Ludwig van Beethoven, genialul compozitor surd
10/09/2019 11:21

 Ludwig van Beethoven a fost unul dintre cei mai influenti compozitori de muzică clasică. Acest muzician german exceptional si-a adus contributia in epoca de tranzitie dintre perioada clasică ...

Toponimia sadoveniană
31/08/2019 17:17

În „Monografia sadoveniană toponimico-literară”, Constantin Parascan inregistrează şi analizează toate numele de locuri din inteaga operă a lui Mihail Sadoveanu, insumand 12.000 de pagin ...

De ce si cum  a murit Dem Rădulescu, un actor care nu a mai putut fi înlocuit în teatru și film
30/08/2019 11:35

 S-a născut la Rimnicul Valcea in 1931, iar porecla Bibanul i se trage de la tatăl său, un mare pescar si proprietar de pescărie. Cand avea 22 de ani in oras a sosit cu trenul o trupă de actori de la ...

VIDEO Detalii ȘOCANTE de la autopsia lui Michael Jackson au fost dezvăluite după 10 ani de la moartea starului: Ce au descoperit medicii
26/08/2019 22:20

 Prea multe operaţii estetice, dependenţă de somnifere şi alte medicamente, abuzuri sexuale şi un lung şir de acuzaţii care au culminat cu lansarea pe HBO a terifiantului documentar ''Leaving Neverl ...

Mr  BEAN
22/08/2019 11:27

 

VIDEO-   Laurel and Hardy. COMEDIE
08/08/2019 10:35
VIDEO-Neversea a fost în direct.
04/07/2019 22:28

Pentru a viziona da clic 

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei