„Balamucul vesel”, de Ziua Unirii
Dimensiune font:
* Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Chişinău revine în faţa publicului ieşean, pe scena Sălii Mari, cu două spectacole de succes din repertoriul acestei stagiuni
Ca în fiecare an, în cadrul turneului în cadrul turneului „Teatru românesc la Bucureşti, Iaşi şi Chişinău”, Teatrul Naţional Iaşi şi Naţionalul din Chişinău sărbătoresc Unirea Principatelor Române înfăptuită în 24 ianuarie 1859. Cu ocazia acestui eveniment, publicul ieşean va avea ocazia să vadă spectacolele „Balamucul vesel”, de S.T. Burke (24 ianuarie, ora 19.00), şi „Steaua fără nume” de Mihail Sebastian (25 ianuarie, ora 19.00), pe scena Sălii Mari.
„Balamucul vesel”, de S.T.Burke, are regia şi scenografia semnate de Petru Hadârcă. Costumele au fost create de Victoria Moldovanu, aranjamentul muzical aparţine artiştilor lui Serghei Racenco şi Vadim Buinovschi, iar proiecţia video lui Ian Onică. Din distribuţie fac parte Alexandru Pleşca, Ana Tkacenko, Anatol Durbală, Angela Ciobanu, Anişoara Bunescu, Cornelia Maros-Suveică, Dina Cocea, Doriana Zubcu-Marginean, Draga-Dumitriţa Drumi, Ghenadie Gâlcă, Igor Babiac, Ion Mocanu, Iurie Focşa, Iurie Negoiţă, Mihaela Damian, Mihaela Strâmbeanu, Mihai Zubcu, Nicolae Darie, Nicu Suveică, Petru Oistric, Silvia Luca, Valentin Zorilă, Tinka Mardari, Dan Melnic. Povestea spune că undeva, într-o cetate aflată de veacuri în calea răutăţilor, se întâmplă lucruri ciudate şi aparent fără sens: viaţa pare cenuşie, lipsită de minuni, majoritatea locuitorilor împăcându-se cu o asemenea stare de lucruri. Pe atunci, Conducătorul Revoltei Permanente, visându-se veşnic imuabil, înconjurat de un stol gălăgios de consilieri şi gardieni, îl trăsneşte ideea că pentru a câştiga şi mai mult iubirea maselor, e nevoie de mister, de un Erou sacrificabil… „Am văzut farsa cu ochii mei, apoi m-am apucat s-o rescriu din memorie. Când reproduceam această hărmălaie de replici, nu mă gândeam că fac teatru. Şi la ce bun, odată ce farsa fusese jucată deja? Voiam doar să mă despart elegant de nişte divinităţi hazlii cu care mi-am populat, naiv şi imprudent, o bună parte din viaţă”, spune S.T.Burke. „Noi suntem manipulaţi de-a lungul anilor, de-a lungul istoriei, de fiecare dată ni s-au spălat creierii, apoi am avut de suferit. De fiecare dată încercăm să tragem învăţăminte şi niciodată nu învăţăm”, crede şi regizorul Petru Hadârcă.
Al doilea spectacol este „Steaua fără nume”, de Mihail Sebastian, în regia lui Alexandru Cozub şi scenografia lui Iurie Matei. Costumele au fost create de Tudor Andreev, conceptul video aparţine lui Ian Onică, iar coloana sonoră este semnată de Alexandru Târşu. Din distribuţie fac parte Alexandru Pleşca, Diana Decuseară, Draga-Dumitriţa Drumi, Ghenadie Gâlcă, Iurie Focşa, Mihai Zubcu, Nicu Suveică, Olga Guţu-Cucu, Petru Hadârcă, Petru Oistric şi Victor Drumi. Într-un orăşel şters, de provincie, profesorul Miroiu îşi împarte viaţa între cărţi şi stele. În aşteptarea unei rarităţi editoriale care vine cu trenul, traiectoria terestră i se ciocneşte, în fapt de seară, cu cea a Monei, tânără vânătoare de inimi, fără bilet, dar cu mare dor de explorare. Între ei se înfiripă o poveste de dragoste care scutură din temelii universul micii urbe. Maura ANGHEL
Biletele au fost sunt puse în vânzare la Agenţia Teatrală (tel.0232 255999) şi pe www.eventim.ro
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau