„Cântecele vin din viaţa trăită, nu stând la birou!”

   Carismaticul solist de muzică populară ieşean Ştefan Pintilie va cânta vineri, 25 martie, de la ora 18.00, la Sala „Gaudeamus” a Casei Studenţilor. 

 Numele lui Ştefan Pintilie şi, mai ales, vocea sa vă sunt cunoscute cu siguranţă de la radio, solistul întorcând astfel comunităţii un mare dar, pe care l-a primit în copilărie. A crescut ascultând muzică la difuzor, într-o vreme în care satul Cristeşti, de lângă Paşcani, unde s-a născut pe 7 decembrie 1945, încă nu era racordat la curent electric. Pare o poveste dintr-un film? Eventual unul cu Charlie Chaplin? Cam aşa este!

 „Difuzoarele erau montate în case, dar semnalul sonor era transmis de la Paşcani, prin cablu. În '52 – '54 stăteam cu urechea la difuzor şi ascultam Ioana Radu, Emil Gavriş sau Ion Cristoreanu, care a avut o rezonanţă specială în sufletul meu. Cântam şi eu ce se cânta la vremea aceea. Mai târziu mi-am dat seama că moştenesc glasul de la mama, dar am auzit-o cântând doar o dată. Erau vremurile grele, nu-i ardea nimănui de cântat”... A urmat Şcoala Profesională la Bacău, devenind mecanic auto în 1962, anul în care a şi plecat să lucreze la Craiova. Tot acolo a început să frecventeze cursurile Şcolii Populare de Artă, pe care le-a întrerupt în perioada stagiului militar şi le-a absolvit când s-a stabilit la Iaşi, în 1967.

 În concertul de vineri, 25 martie (pentru care nu mai este niciun loc!), Ştefan Pintilie va rotunji „50 de ani de cântec şi 70 de ani de viaţă”. I se vor alătura, pe scenă, Dragoş Pintilie, Nicolae şi Isidor Hlib, Claudia Martinică, Ştefan Diaconiţa, Constantin Bahrin şi Ansamblul „Doina Carpaţilor”, orchestra fiind dirijată de Marinică Botea. 

„Eu nu m-am gândit că am să ajung cântăreţ. Chiar când am devenit solist profesionist, la Orchestra populară «Doina Moldovei», în 1970, nu m-am gândit că asta am să fac toată viaţa! Nici n-am vrut să particip la concurs, dar au venit cei de la sindicate, că «nu se poate tovarăşe, dumneata eşti cântăreţul nostru de frunte»... M-am prezentat şi am intrat primul pe listă”. O victorie care l-a costat... Conservatorul - un vis pe care Ştefan Pintilie nu l-a mai urmat, pentru că au venit apoi ani înţesaţi cu turnee! Primul oraş pe care l-a văzut, ieşind din România, a fost Budapesta, iar în 1969, „nea Fane” era la Paris, când cei mai mulţi români nici nu visau să ajungă acolo. „Mergeam în străinătate, dar n-am avut dorinţa de a rămâne acolo. Cum e la mine în ţară, nu e nicăieri! Nu fac exces de patriotism, dar eu aici mă simt liniştit, echilibrat. Între prieteni, în neamul meu”, spune deopotrivă apăsat şi duios, Ştefan Pintilie.

 

 

 

Viaţa avea, se pare, alte accente, atunci: „Tare mai era frumos în anii aceia! Erau restaurantele pline, oamenii aveau serviciu, aveau casă. Acum, lumea e stresată, din cauza condiţiilor grele de viaţă. Trebuie să alerge în neştire ca să-şi ducă existenţa”.

Înţeleg că nu îi sunt tocmai pe plac vremurile actuale, însă e clar că nici ancorat în trecut nu a rămas: „Avantajul e că astăzi ai libertate! Poţi să umbli în lume, să faci să vrei! Eu eram profesionist şi nu aveam voie să cânt la restaurante”... Totuşi, multă lume îl cunoaşte pe „nea Fane” de la petreceri. Acolo îi place lui să simtă sufletul omului! „Cântecele vin din viaţa trăită, nu stând la birou! Nu sunt eu un mare creator, dar de cântat, am cântat enorm şi parcă nici n-am început să cânt. Cineva mi-a zis că în viaţa mea mai mult am cântat, decât am vorbit. Frumos a zis, eu nu m-am gândit la asta! Eu atunci mă echilibrez de tot ce e urât în jurul meu, când sunt în lumea cântecului. Mă obosesc parvenitismul, minciuna, hoţii, oamenii lipsiţi de modestie. Eu aşa cred: un om de calitate este în primul rând modest”, spune Ştefan Pintile, invocând aici, printre alţii, pe regretatul Grigore Vieru, care i-a scris pe prima pagină a cărţii „Taina care mă apără”: „Fratelui Ştefan Pintilie, căruia îi doresc o viaţă ca un cântec românesc!”.

 O urare care sintetizează ceea ce Ştefan Pintilie a construit în timp, cu trudă şi verticalitate, dar mai ales cu simţul datoriei faţă de darul care i-a fost hărăzit. Viaţa sa coincide cu misiunea pe care şi-a asumat-o, cândva, fără să ştie, lipindu-şi urechea de difuzorul cu semnal emis de la Paşcani, şi pe care o va celebra şi în concertul de pe 25 martie 2016.
Gina POPA

În 1969, Ştefan Pintilie a cântat şi la Paris, dar şi Bucureşti, pentru Ceauşescu, însă nu face mare caz din asta, cum nu face nici din faptul că, în plină democraţie, a cântat pentru întregul Guvern Boc, reunit la Iaşi. „Dar cu cine n-am stat, unde n-am fost, câte n-am auzit, câte n-am trăit în viaţa asta!? Eu tot Ştefan Pintilie sunt!”.