„Variaţiuni pe modelul lui Kraepelin” cu autorul în sală!

default

Dimensiune font:

| 10-06-2015 05:33

 Dramaturgul italian Davide Carnevali, autorul textului extrem de sensibil şi tensionat care stă la baza spectacolului „Variaţiuni pe modelul lui Kraepelin”, pus în scenă de Alexandru Dabija la Naţionalul ieşean, se va afla săptămâna viitoare, la Iaşi.


Autorul va fi prezent în Sala „Teatru la Cub”, pe 19 iunie, de la ora 19.00, la reprezentaţia spectacolului din a cărui distribuţie fac parte actorii: Călin Chirilă, Doru Aftanasiu, Ionuţ Cornilă şi Radu Homiceanu. „Avem bucuria şi onoarea de a avea un oaspete de marcă, o voce percutantă a dramaturgiei contemporane, traducător şi doctor în teatru al Universităţii Autonome din Barcelona”, anunţă reprezentanţii Teatrului Naţional Iaşi.

„Variaţiuni pe modelul lui Kraepelin” - un spectacol încărcat de emoţie, cu o scenografie purtând amprenta inconfundabilă a lui Dragoş Buhagiar, cu un video design realizat de Andrei Cozlac şi desăvârşit de interpretarea actorilor Călin Chirilă, Doru Aftanasiu, Ionuţ Cornilă, Radu Homiceanu. Traducerea este semnată de Sorana Lupu.

 Pentru piesa „Variaţiuni pe modelul lui Kraepelin”, Davide Carnevali a câştigat în 2009 premiul „Theatertext als Hörspiel”, oferit de Berlin Theatertreffen, şi premiul „Marisa Fabbri”, oferit de Premio Riccione per il Teatro. În anul 2012 este premiat pentru aceeaşi piesă cu „Journée des Auteurs de Lyon”. „Am scris un text despre posibilitatea reconstruirii istoriei. Este istoria personală a unui om pe cale să-şi piardă parcursul logic al vieţii şi, prin urmare, propria demnitate. Este istoria colectivă a unei Europe care, prinsă între trecutul marcat de războaie şi actualitatea schimbărilor politice, este încă în căutarea propriei definiţii”, mărturiseşte Davide Carnevali, despre această piesă.

La rândul său, regizorul Alexandru Dabija a motivat alegerea acestui text pentru cea mai recentă colagorare a sa cu Naţionalul ieşean: „Mi-aduc aminte de un text care m-a fascinat acum mulţi ani. O piesă de teatru de David Mamet: «Duck Variations». Doi bătrâni stau pe bancă, în parc, se uită la raţele de pe lac şi vorbesc. Am vrut să fac spectacol cu textul ăsta şi nu am putut... Actorii de o anumită vârstă cu care aş fi dorit să lucrez nu mai rezistau la cantitatea uriaşă de text şi la prea multele nuanţe care trebuiau respectate... Actorii care ar fi putut, tehnic, să joace, erau prea tineri. Nu am reuşit să fac spectacolul. Am dat, de curând, peste textul lui Carnevali şi am revenit la entuziasmul de atunci. E un text foarte bun şi nu trebuie neapărat jucat de oameni foarte bătrâni”.

„Variaţiuni pe modelul lui Kraepelin”/ Teatrul Naţional Iaşi, 2015


 Davide Carnevali s-a născut în anul 1981 la Milano, Italia. Din 2013 este membru al Comisiei de Dramaturgie a Teatrului Naţional din Catalania, predă ateliere de teorie şi dramaturgie, scrie pentru publicaţii de specialitate. Ca dramaturg a studiat cu Laura Curino (Teatro Stabile di Torino) şi Carles Batle (Sala Beckett - Barcelona); a avut oportunitatea de a-şi aprofunda studiile cu Martin Crimp, Biljana Srbljanović, José Sanchis Sinisterra, Hans-Thies Lehmann, John von Düffel, Simon Stephens şi Martin Heckmanns. În anul 2013 a fost inclus în rândul celor mai reprezentativi autori ai Berlin Theatertreffen’s Stückemarkt. Are în palmares numeroase premii, printre care şi Premiul Naţional Italian pentru dramaturgie nouă („Premio Riccione per il Teatro”) pentru piesa „Ritratto di donna araba che guarda il mare”.

Piesele sale au fost prezentate la diferite festivaluri internaţionale şi au fost traduse şi jucate în peste zece limbi.
Gina POPA

„În tinereţe eram fascinat de bătrâneţea extremă ca de un spectacol, nu ştiam de procesele degenerative, de Alzheimer. Acum sunt interesat de ce mi se întâmplă mie, de cum e cu omul când îmbătrâneşte. Am stat în ultimii ani în preajma şi printre tineri. Tinereţea nu este un merit, aşa cum bătrâneţea nu este o boală. E plin de tineri paralizaţi de neputinţă şi e plin de bătrâni proşti ca noaptea” - Alexadru Dabija, regizor

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Stan si Bran  VIDEO
10/11/2019 10:56
Averea lui Mihai Constantinescu. Ce lasă în urmă marele artist
30/10/2019 18:52

  Averea lui Mihai Constantinescu. Ce lasă in urmă marele artist - Facebook Mihai Constantinescu s-a stins din viaţă la 73 de ani şi a lăsat in urmă nu doar lacrimi şi regrete, ci şi o ...

30 de adevăruri despre Ludwig van Beethoven, genialul compozitor surd
10/09/2019 11:21

 Ludwig van Beethoven a fost unul dintre cei mai influenti compozitori de muzică clasică. Acest muzician german exceptional si-a adus contributia in epoca de tranzitie dintre perioada clasică ...

Toponimia sadoveniană
31/08/2019 17:17

În „Monografia sadoveniană toponimico-literară”, Constantin Parascan inregistrează şi analizează toate numele de locuri din inteaga operă a lui Mihail Sadoveanu, insumand 12.000 de pagin ...

De ce si cum  a murit Dem Rădulescu, un actor care nu a mai putut fi înlocuit în teatru și film
30/08/2019 11:35

 S-a născut la Rimnicul Valcea in 1931, iar porecla Bibanul i se trage de la tatăl său, un mare pescar si proprietar de pescărie. Cand avea 22 de ani in oras a sosit cu trenul o trupă de actori de la ...

VIDEO Detalii ȘOCANTE de la autopsia lui Michael Jackson au fost dezvăluite după 10 ani de la moartea starului: Ce au descoperit medicii
26/08/2019 22:20

 Prea multe operaţii estetice, dependenţă de somnifere şi alte medicamente, abuzuri sexuale şi un lung şir de acuzaţii care au culminat cu lansarea pe HBO a terifiantului documentar ''Leaving Neverl ...

Mr  BEAN
22/08/2019 11:27

 

VIDEO-   Laurel and Hardy. COMEDIE
08/08/2019 10:35
VIDEO-Neversea a fost în direct.
04/07/2019 22:28

Pentru a viziona da clic 

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei