Biserica Domnească din Curtea de Argeş

  Oraşul Curtea de Argeş este celebru la români şi în lume îndeosebi pentru faimoasa sa catedrală episcopală, ctitoria domnitorului Sfânt Neagoe Basarab, la începutul secolului al XVI-lea. Dar înaintea ei, la Curtea de Argeş a fost Biserica Domnească Sfântul Nicolae, din secolul al XIV-lea.

  Legenda ne spune că voievodul Negru Vodă din Ţara Făgăraşului a descălecat peste Carpaţi, în zona Câmpulung Muscel, pe la începutul secolului al XIII-lea, el fiind socotit părintele viitorului stat centralizat Ţara Românească. Documentele istorice atestă că în anul 1310, Basarab I a fost ales de către boieri drept domn al Ţării Româneşti, numit fiind şi „Întemeietorul”. El a stabilit Curtea domnească la Curtea de Argeş. După obiceiul medieval al lumii creştine, orice domn sau nobil avea pe lângă reşedinţa sa şi un lăcaş de rugăciune. De aceea, şi Basarab Vodă a pus, în capitala tânărului stat, temeliile unei biserici pe măsura nobleţii dinastiei sale: Biserica Sfântul Nicolae Domnesc, al cărei an de ctitorie este 1352, adică taman anul morţii primului ei ctitor. Această biserică este cel mai vechi monument de artă medievală păstrat în forma originală, din Ţara Românească, şi unul dintre cele mai valoroase din România.

 După moartea lui Basarab I, urmaşii săi, Nicolae Alexandru (1352 - 1364) şi Vladislav Vlaicu (1364 - 1377), au continuat lucrările, însă nu le-au finalizat nici ei. Radu-Vodă Basarab este cel care avea să vadă finisată ctitoria înaintaşilor săi, sfinţind biserica. Domnitorul Nicolae Alexandru, fiul lui Basarab I, este cel care pecetluieşte şi „actul de naştere” al organizării bisericeşti autohtone, el stabilind definitiv, în urma unor adrese diplomatice, subordonarea Ţării Româneşti faţă de Constantinopol, iar nu faţă de Roma, aducând la Argeş pe primul mitropolit al ţării, Sfântul Iachint de Vicina, care în 1359 a şi primit recunoaşterea oficială ca mitropolit cu scaunul la Curtea de Argeş, din partea Patriarhiei de Constantinopol.

 Însăşi Biserica Domnească da mărturie despre filiaţia constantinopolitană, bizantină, a românilor, ea fiind construită după modelul clasic de cruce grecească înscrisă, şi pictată, cel mai probabil, de pictori din şcoala macedoneană de pictură bizantină, atât de celebră şi valoroasă pentru moştenirea ei artistic-religioasă. Din ansamblul domnesc de la Argeş s-au păstrat zidurile groase de împrejmuire, observându-se locul vechii porţi de acces, precum şi urmele unui bastion defensiv. Atât reşedinţa, cât şi lăcaşul de cult au suferit diferite intervenţii de-a lungul istoriei. După mutarea capitalei Ţării Româneşti de la Curtea de Argeş la Târgovişte, spre finele secolului al XIV-lea, complexul s-a degradat continuu. În 1750, biserica a fost reparată şi întărită, cu modificări, adăugiri şi o nouă frescă, peste pictura murală originală. Un incendiu din 1788 aproape a distrus-o, făcând necesare noi reparaţii. Acestea au avut loc abia în anul 1827, când s-a intervenit brutal şi la arhitectura, şi la pictura. Dar cea mai mare năpastă a venit peste comoara medievală de la Argeş la începutul secolului al XX-lea, când arhitectul francez André Lecomte de Noüy, cunoscut adept al teoriei de restaurare conform căreia ce este vechi trebuie înlăturat, distrus, apoi refăcut, a propus autorităţilor române dărâmarea monumentului, pentru a fi apoi restaurat prin reconstruire din temelii. În 1911, administraţia de stat hotărâse dărâmarea bisericii aflate în stare avansată de degradare. Locuitorii oraşului au protestat vehement, strângând şi o sumă uriaşă pentru acea vreme, pentru ca biserica să fie reparată pe cheltuiala lor. Soarta monumentului a fost definitiv pecetluita de către istoricul Nicolae Iorga, care s-a dus personal acolo şi a socotit-o, în virtutea tezaurului pe care-l poartă vechile ziduri, demnă de a fi păstrată cu multă grijă.

 Lucrările de restaurare începute în 1911 au durat mai bine de un deceniu. Biserica Domnească nu doar şi-a dezvăluit nobila-i frumuseţe din secolul al XIV-lea, prin eliminarea tuturor adăugirilor ulterioare, dar arheologii au descoperit încă o comoară, sub ea: 14 morminte domneşti, şase fiind ale fiilor de domni. Al zecelea dintre ele, descoperit pe 31 iulie 1920, păstrat intact, ascundea în el rămăşitele lui Radu I Basarab, cel care a terminat şi sfinţit biserica. Statura lui, veşmintele şi podoabele aferente dau mărturie peste timp despre impozanta, fastul şi strălucirea dinastiei ortodoxe a Ţării Româneşti.

 Ajuns la Argeş, în inima statului medieval Ţara Românească, nu ştii ce să admiri mai mult din vechea Curte: statura sobră, dar elegantă a Bisericii Domneşti, împodobită doar cu piatră de râu şi rânduri de cărămidă; cele peste 100 de fresce bizantine surprinzător de bine păstrate; mormântul medieval păstrat sub sticlă, în biserică; sau simplu Pronia lui Dumnezeu, Care lucrează mereu în istorie, chiar şi printre deciziile şi faptele rele ale oamenilor, făcând să triumfe binele, frumosul, atunci când măcar unii oameni vor asta. Nu mai puţin admirabilă este legenda care va fi cuprins un sâmbure de adevăr, conform căreia Muceniţa copilă Filofteia, ucisă de însuşi tatăl ei fiindcă era prea milostivă, nu s-a lăsat mişcată din Tărnovo decât atunci când s-a pomenit numele ctitoriei lui Radu I Basarab, unde s-a odihnit din 1396 până în 1894.

Dr. iur. Maria Mihaela Stan

Sursa foto: mihaiagafitei.wordpress.com