Casa Memorială „Calistrat Hogaş” Piatra Neamţ va fi salvată
Dimensiune font:
Monumentul va intra, alături de alte două importante din Moldova, într-un proces de restaurare * banii vor fi alocaţi prin POR
Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene a anunţat, prin Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional, demararea procesului de contractare a încă trei proiecte depuse la nivelul Regiunii Nord-Est. Este vorba despre Conservarea, protejarea şi promovarea Muzeului memorial „Calistrat Hogaş” Piatra Neamţ cu o valoare solicitată de 1,3 milioane lei, reabilitarea, modernizarea şi dotarea Muzeului „Arta lemnului” din Câmpulung Moldovenesc (judeţul Suceava), un proiect în valoare de aproape 11,7 milioane lei şi a clădirii fostei băi comunale din Iaşi (pentru care s-au alocat 21,6 milioane lei). Astfel, se vor crea premisele pentru semnarea a 26 de contracte de finanţare destinate restaurării patrimoniului cultural în Regiunea NE, astfel încât valoarea totală nerambursabilă a proiectelor finanţate pe axa 5 la nivelul regiunii se încadrează în 150% din alocarea financiară pentru această axă la nivelul regiunii.
Pe lista iniţială de proiecte selectate pentru finanţare se aflau 23 de contracte. „Pe lângă îmbunătăţirea infrastructurii, care se adresează creşterii standardelor materiale, cred că este important să sprijinim şi o altă dimensiune esenţială, care se adresează laturii noastre spirituale. Mă refer aici la conservarea şi protejarea patrimoniului: muzee, case memoriale, centre artistice care integrează aspecte şi modele culturale diverse”, a declarat Marius Nica, ministrul delegat al Fondurilor Europene. Proiectele au fost depuse pentru finanţare în cadrul priorităţii de investiţii 5.1 - Conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural – din cadrul axei prioritare 5 - Îmbunătăţirea mediului urban şi conservarea, protecţia şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural. „Noi am aşteptat. Aşteptarea e dureroasă şi pentru noi, şi pentru clădire. E o clădire de patrimoniu, de care trebuie să avem mare grijă. Ca şi muzeografi ne dăm interesul, însă natura şi timpul lucrează”, a spus cu ceva timp în urmă Constantin Mihai, muzeograf la Casa Memorială „Calistrat Hogaş” Piatra Neamţ.
Povestea unui monument uitat
Muzeul a fost amenajat în anul 1969, în casa în care a locuit scriitorul Calistrat Hogaş. Având un stil architectural deosebit casa, care a fost construită în anul 1885, este înscrisă pe lista monumentelor de arhitectură din Patrimoniul Cultural Naţional. După moartea lui Hogaş, în această casă au locuit soţia şi fiicele sale, iar în 1939 s-a organizat primul muzeu particular, într-o singură încăpere. Abia în 1969 se deschide instituţia muzeală memorială de stat, în tot spaţiul locuibil, folosindu-se obiectele achiziţionate de la familie. Casa memorială a constituit un întreg univers uman şi domestic despre care Sidonia, fiica scriitorului, a lăsat informaţii autentice şi originale care au fost respectate în actuala organizare muzeografică.
Gianina BUFTEA
1,3 milioane de lei
Aceasta este valoarea lucrărilor care se vor derula la Casa Memorială „Calistrat Hogaş”.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau