Clarinetul şi saxofonul sunt „vedete” la Universitatea de Arte din Iaşi
Dimensiune font:
Publicul ieşean are ocazia să asiste la recitalurile susţinute atât de profesori, cât şi de cursanţi, intrarea fiind liberă!
Vara se prelungeşte la Iaşi, în acest început de septembrie, când profesori renumiţi din Italia şi România, dar şi artişti instrumentişti consacraţi se reunesc la Cursurile internaţionale de vară pentru clarinet şi saxofon. Aflat la cea de-a II-a ediţie, evenimentul organizat de Universitatea de Arte „George Enescu” Iaşi, în colaborare cu Asociaţia Culturală „Pro Musica Academica”, are loc în perioada 7 - 12 septembrie.
Invitaţii speciali ai acestei ediţii sunt profesori docenţi din Italia: Antonio Tinelli (clarinet) – Conservatorio Statale di Musica „E.R. Duni” din Matera, Marco Gerboni (saxofon) – Conservatorio Statale Di Musica „Girolamo Frescobaldi” din Ferrara şi Giorgio Carina (pian) – Conservatorio di Musica „Antonio Buzzolla” din Adria. Muzicienii italieni vor susţine cursuri alături de profesori ai Universităţii de Arte „George Enescu” Iaşi: prof.univ.dr. Doru Albu – clarinet, asist.univ.dr. Daniel Paicu – clarinet, lector univ.dr. Florin Fodor – saxofon, asist.univ.dr. Bogdan Constantin – saxofon, acompaniaţi la pian de prof.univ.dr. Aurelia Simion.
Cursurile se adresează studenţilor Universităţii de Arte din Iaşi, ai Conservatorului „Egidio Romualdo Duni” din Matera - Italia, precum şi elevilor de la liceele de artă din zona Moldovei. Publicul ieşean are ocazia să asiste la recitalurile de clarinet şi saxofon, ce se vor desfăşura în Sala Studio de muzică de cameră „Anton Diaconu” a Universităţii de Arte „George Enescu” (str. Costache Negruzzi nr. 7-9). Intrarea este liberă!
Joi 10 septembrie, de la ora 18.00, va avea loc recitalul profesorilor Cursurilor internaţionale de vară. Alături de cei trei profesori invitaţi, acompaniaţi la pian de prof. univ. dr. Aurelia Simion, va concerta şi cvartetul „Orpheus” (Doru Albu, Bogdan Constantin, Daniel Paicu şi Bogdan Irina). Recitalul cursanţilor va avea loc vineri, 11 septembrie, de la ora 17.00.
Seria manifestărilor artistice dedicate publicului a început marţi, 8 septembrie, cu un concert al cvartetulului „ClarinArmonia”, format din Gheorghe Constantinescu – prim clarinetist al Teatrului Muzical „Nae Leonard” şi prim clarinetist solist al Fanfarei „Valurile Dunării” al Centrului Cultural „Dunărea de Jos” din Galaţi, Lucrezia Orlando, Francesco Calabrese şi Angelo Porfido, studenţi ai cursurilor de Master la clasa profesorului Antonio Tinelli, la Conservatorul „Egidio Romualdo Duni” din Matera, laureaţi a numeroase concursuri naţionale şi internaţionale.
Gina POPA
Sursa foto: www.edisonstudio.it/ Marco Gerboni (Ferrara - Italia)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau