Dialog cu bunic – Grădinari (II)

În unele vacanţe de vară, tânărul Andrei venise în vizită la colegul Voroneanu; colindaseră împreună pe la Hanu-Ancuţei, prin satele de prin jur, pe la Războieni, pe la Humuleşti şi pe la mănăstirile de la Neamţ. După absolvire, în timp ce se aflau în satul nostru – căruia prefer să-i zic Grădinari – au fost invitaţi de luminatul şi mărinimosul moşier Constantin Sturdza (Sturza) la conacul acestuia, de la Cristeştii Moldovei. Cu ocazia acelei vizite, Ştefan i l-a prezentat amfitrionului pe prietenul său din Bulgaria, neomiţând să-i dezvăluie pasiunea acestuia pentru grădinărit. „Câtă nevoie avem de oameni ca dumneata, i-a spus Sturza bulgarului. Uite, eu am un colţ de moşie de vreo cincisprezece hectare, pe lângă care trece un pârâu din pădure. ţi-ai putea aduna o echipă de oameni harnici şi pe această parcelă s-ar putea face o grădină de zarzavat model”

Andrei se holba la boieri şi se trezi rostind: „Şi care ar fi condiţiile?”

„Condiţiile! Eu vă arendez pământul acela la un preţ modic, vă împrumut tractor şi celelalte unelte, să-l cultivaţi, să dau şi bani la început să cumpăraţi seminţele necesare, iar mai departe vă priveşte”

„Pentru cât timp ne-aţi putea arenda pământul? E posibil pe cinci ani?”

„Pe cinci, pe zece, pe douăzeci. Vă spun asta pentru că, în fond, şi eu mă ocup cu agricultura şi doresc mult de tot o fermă de acest fel pe moşia mea. Să deprindă şi oamenii de pe aici cultivarea ca la carte a legumelor. Piaţă de desfacere există, slavă Domnului! Oraşele din jur simt în fiecare vară lipsa unor zarzavaturi de calitate”

„Ce zici, Ştefane, am putea găsi în satul tău oameni pe care să-i contactăm?”

„M-am gândit, zise Voroneanu; este o familie numeroasă, Mateianu. Vreo zece fraţi, toţi oameni harnici şi serioşi. Împreună cu rudele apropiate şi copiii lor buni de muncă s-ar cam rezolva problema”

„Cucoane Costică, eu merg cu amicul meu la el în sat şi căutăm să vorbim cu Mateienii. Sper să ne înţelegem cu ei. Propunerea dumneavoastră e foarte tentantă. Problema este că noi nu avem bani. Dacă ne-aţi ajuta, ar fi extraordinar. Atâta pot să vă spun, că nu veţi regreta! Numai că...”

„Numai că ce?”

„Ar trebui să ne spuneţi când vă vom achita împrumutul şi costul pământului arendat?”

„Încheiem un document în care să se prevadă toate amănuntele acestea. Oricum, vom stipula trei ani, nu veţi plăti nimic”

„În aceste condiţii putem să batem palma oricând. Ne apucăm de treabă chiar în toamna aceasta”

„Zis şi făcut. Mergem până la sfârşitul lunii şi vedeţi pământul, care a fost cultivat cu grâu. Eu dau dispoziţie oamenilor mei să construiască acolo o căsoaie cu mai multe camere şi o bucătărie, plus o sală de mese pentru câteva zeci de persoane. Mai trebuie şi o magazie de cel puţin o sută de metri pătraţi. Din toamnă, mai trebuie făcută şi o răsadniţă; poate mai bine două-trei sere mari, încălzite cu lemne din pădurea mea. Dumneavoastră îmi veţi spune ce mai trebuie şi eu vă voi ajuta. Vă zic şi eu, la rândul meu, că nu veţi regreta. Va fi o afacere rentabilă”

„Rentabilă pentru ambele părţi”

„Mai ales pentru dumneavoastră şi pentru cei ce vor munci acolo”, spuse boierul, susţinându-i calm privire, cu un zâmbet abia perceptibil.

„Vreţi să vă mai zic ceva?”

„Vă rog, domnule Andrei!”

„Nu mă aşteptam la atâta amabilitate”

„Deocamdată sunt doar vorbe. Rămâne să vă convingeţi de bunăvoinţa noastră. Repet, pentru mine, finalitatea acestei aşa-zise întreprinderi este una de suflet; chiar aş numi-o metafizică. Voi avea o mare satisfacţie dacă voi reuşi, dacă vom reuşi să trezim interesul oamenilor din această zonă şi să-i iniţiem în domeniul grădinăritului”

„Cere multă muncă, pasiune, uneori chiar sacrificii, dar este o ramură prosperă şi de viitor a agriculturii, în sensul că şi veniturile sunt pe măsură. Dacă există pământ de calitate şi posibilităţi de irigare este păcat să nu facem o grădină s se ducă vestea”

„Să ştiţi că pământul despre care vorbim este extraordinar; au fost acolo zeci de ani grajdurile şi ocoalele noastre pentru vite, precum şi o perdea mare sub care adăposteam iarnă de iarnă peste o mie de oi. Acum vreo patru ani, am mutat acest sector «zoo» mai în câmp. Aici era prea aproape de conac şi polua totuşi. Sper ca de pe ceastă parcelă, de pe care am obţinut ani în şir producţii record de grâu şi de sfeclă de zahăr, să umplem pieţele oraşelor din nordul Moldovei cu ardei, varză, roşii şi vinete, ceapă, morcov şi pătrunjel, conopidă, praz şi alte mărfuri de cea mai bună calitate”

„Boierule, cuvintele dumneavoastră îmi dau aripi. Cum v-a informat colegul meu, Ştefan, eu sunt un zarzavagiu fanatic. La noi în Bulgaria, nu prea avem resurse naturale şi bogăţii subpământene, dar producem şi exportăm parfum de trandafir – poate aţi auzit de Vale Kazanlâcului sau Valea trandafirilor”

„Bineînţeles”

„Exportăm, deci, parfumuri şi legume şi câştigăm foarte bine. Ne permitem astfel să importăm tot ce ne trebuie, inclusiv maşini şi utilaje şi să ducem o viaţă decentă”

„Sunt convins că pentru dumneavoastră, bulgarii, grădinăria a devenit ceva ereditar”

„Asta cam aşa-i. Noi chiar îi spunem «bulgăria», adică un fel de ocupaţie, de profesie cu specific naţional”

„Bine! Atunci să facem un pui de bulgărie aici, la Cristeşti, în preajma marilor târguri de schimb, în care oamenii de la munte şi cei de la câmp îşi vând produsele ce le prisosesc şi îşi cumpără apoi cele necesare traiului. Iată un exemplu: omul de la Borca ori din alt sat de pe valea Bistriţei ajunge la Târgu-Neamţ cu un car de scânduri, ori de grinzi şi căpriori, arfă pe care o vinde în iarmarocul de pe malul Ozanei în primele ore ale dimineţii de luni, după care nu pleacă înapoi fără doi-trei saci de ardei gras, câteva zeci de căpăţâni de varză şi două-trei lăzi cu roşii. Ajuns acasă, reţine pentru familia lui cât are nevoie, iar restul îl vinde vecinilor la preţul de acolo din munte, adică aproape dublu faţă de cel din Târgu-Neamţ”

Sturza s-a ridicat apoi de la birou şi i-a poftit pe cei doi tineri într-o sufragerie nu prea mare, dar deosebit de modernă, în care îşi ospăta invitaţii de marcă. Au fost întâmpinaţi de un bucătar-şef între două vârste, care le-a oferit un prânz copios cu bucate tradiţionale. În ce priveşte vinul, sarmalele servite în farfurii cu marginea aurită au fost însoţite de o grasă de Cotnari, iar la fripturi au apărut alte pahare, tot de cristal, cu un „Murfatlar” roşu. Tacâmurile erau străine, de argint aurit. Deşi abia ieşiţi de pe băncile şcolii, tinerii învăţători s-au descurcat onorabil, reuşind să-şi stăpânească emoţiile, îndemnaţi şi susţinuţi fiind şi în timpul mesei de intelectualul rafinat, de omenia şi farmecul lui Constantin Sturza.

La plecare, Ştefan Voroneanu l-a anunţat pe boier că de Ziua eroilor (Înălţarea la cer a Mântuitorului Hristos), „va avea loc o serbare şcolară în satul nostru. Am fi bucuroşi să ne onoraţi cu prezenţa dumneavoastră”

„Ştiam. Am vorbit cu primarul comunei Mirosloveşti. Voi veni; îmi plac serbările şcolare de la Înălţare, în care prin cântece şi poezii patriotice este glorificat eroismul acelora care şi-au dat viaţa pentru apărarea patriei şi salvarea mândriei naţionale. Este un moment de duioasă aducere aminte. Atunci voi împărţi, ca de obicei, premii pentru copiii cărora le place să înveţe; ei aşteaptă, ei trebuie stimulaţi. După serbare, vom mai discuta şi vom perfecta aşa-zisul proiect asupra căruia am convenit astăzi”

* * *

Va urma...

Constantin Partin