Elena Moşuc: „Fado îmbogăţeşte personajele mele”

default

Dimensiune font:

| 23-04-2014 05:05

 Doi artişti din extremele Europei - Elena Moşuc, soprană originară din Iaşi, şi Gonçalo Salgueiro, artist liric portughez - îşi dau întâlnire astă-seară, începând cu ora 18.30, pe scena Operei, în Sala Mare a Teatrului Naţional Iaşi, într-un concert extraordinar.
„OperFado” constituie o premieră mondială, concertul reunind arii de operă, fragmente de musical şi cântece fado. „Mă bucur să reîntâlnesc publicul din oraşul meu natal, relativ la scurt timp după «La Traviata» (15 decembrie 2013 – n.red.). Atunci mi-a venit ideea acestui concert deosebit. Îl cunoscusem pe Gonçalo Salgueiro, un solist de fado şi musical plin de sensibilitate şi foarte carismatic, care are foarte mulţi fani în Portugalia. Mi-a plăcut foarte mult când l-am ascultat prima dată, apoi am aflat că de la 5 ani merge la Operă, cunoaşte foarte bine şi acest gen muzical. Pe de altă parte, eu când eram copil ascultam Amalia Rodrigues, fără a bănui vreo clipă că voi ajunge să cânt fado”, spune soprana Elena Moşuc, belcantista renumită pe marile scene internaţionale, care îşi face astfel debutul în fado.

Fado (tradus în mod obişnuit ca „destin” sau „soartă” – lat. „fatum”) este o muzică descrisă ca fiind „cântecul popular urban al Portugaliei”. Ca şi doina, exprimă singurătatea, melancolia, dorul, chiar o viziune fatalistă asupra sorţii. Gen muzical interpretativ şi melodic, fado se presupune că a apărut în Lisabona la începutului secolului al XIX-lea. Astăzi este o marcă a culturii portugheze, adăugată în 2011 la Patrimoniul Cultural UNESCO.

Fado este o muzică foarte emoţionantă, pasională, care scoate din inima interpretului toată paleta de sentimente, dar în general, linia este tristă. Artistul trebuie să transmită acea tristeţe care să meargă la sufletului spectatorului. Eu sunt cântăreaţă de operă, opera e viaţa mea, pasiunea mea, însă fado e un moment care îmbogăţeşte personajele mele. Am descoperit mici detalii în acest gen, pe care le-am transpus în operă”, dezvăluie Elena Moşuc.
În ciuda faptului că este foarte tânăr, Gonçalo Salgueiro cântă de aproape 15 ani fado. Originar din Montemor-O-Novo (regiunea Alentejo, sudul Portugaliei), tânărul artist liric de formaţie clasică Gonçalo Salgueiroa a făcut parte, în stagiunea 2000 - 2001, din musical-ul „Amalia”, montat pe scena Teatrului Politeama din Lisabona, şi s-a bucurat de un enorm succes la public. A cântat şi în spectacolele muzicale: „Jesus Christ Superstar” de Andrew Lloyd Webber şi Tim Rice (Teatrul Politeama, 2007), „Fado – História de um Povo/ Fado – istoria unui neam” (Casino Estoril, 2008 - 2012), sau „Abraço Lusitano/ Îmbrăţişare lusitană (Cinema de São Jorge, Lisabona, 2013).

„Sunt foarte fericit să mă aflu la Iaşi, în acest superb Teatru, cu oameni minunaţi, alături de una dintre cele mai mari soprane din lume. Sper ca publicul să se bucure de acest spectacol şi toată lumea să fie cel puţin atât de fericită pe cât sunt eu să mă aflu aici”, spune Gonçalo Salgueiro, care a venit de la Lisabona însoţit de muzicienii Guilherme Banza (chitară portugheză), Rogerio Ferreira (chitară clasică) şi Frederico Gato (chitară bas). Ei vor cânta alături de orchestra şi corul Operei Naţionale Române Iaşi.

Spectacolul este realizat sub îndrumarea dirijorului Operei ieşene, Gabriel Bebeşelea: „Mă bucur de fuziunea aceasta. Opera, musicalul şi fado, aduse împreună de extraordinara soprană Elena Moşuc, vor face din acest spectacol un reper pentru publicul iubitor de muzică”.
Biletele pentru acest spectacol s-au epuizat. Organizatorii anunţă că acest concert se va transmite online pe www.operaiasi.ro. Anul acesta, Opera ieşeană a fost prima operă naţională care a transmis pe Internet, gratuit, o parte dintre cele mai importante reprezentaţii.
Spectatorii vor putea achiziţiona, din foaierul teatrului, CD-urile artiştilor, cu autografe. (Gina POPA)

„Îmi propusesem să invit un solist de fado pentru a concerta la Iaşi. Din păcate, pentru că e un an greu financiar, am amânat proiectul, dar între timp a venit propunerea Elenei Moşuc. Din fericire, ne-am întâlnit la mijloc de drum, pentru că singuri nu am fi reuşit. Doamna Moşuc ne-a acordat tot sprijinul şi a venit cu un invitat special. Acest melanj de genuri va fi, sunt convinsă, o surpriză plăcută pentru publicul ieşean” - Beatrice Rancea

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

04:53

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Stan si Bran  VIDEO
10/11/2019 10:56
Averea lui Mihai Constantinescu. Ce lasă în urmă marele artist
30/10/2019 18:52

  Averea lui Mihai Constantinescu. Ce lasă in urmă marele artist - Facebook Mihai Constantinescu s-a stins din viaţă la 73 de ani şi a lăsat in urmă nu doar lacrimi şi regrete, ci şi o ...

30 de adevăruri despre Ludwig van Beethoven, genialul compozitor surd
10/09/2019 11:21

 Ludwig van Beethoven a fost unul dintre cei mai influenti compozitori de muzică clasică. Acest muzician german exceptional si-a adus contributia in epoca de tranzitie dintre perioada clasică ...

Toponimia sadoveniană
31/08/2019 17:17

În „Monografia sadoveniană toponimico-literară”, Constantin Parascan inregistrează şi analizează toate numele de locuri din inteaga operă a lui Mihail Sadoveanu, insumand 12.000 de pagin ...

De ce si cum  a murit Dem Rădulescu, un actor care nu a mai putut fi înlocuit în teatru și film
30/08/2019 11:35

 S-a născut la Rimnicul Valcea in 1931, iar porecla Bibanul i se trage de la tatăl său, un mare pescar si proprietar de pescărie. Cand avea 22 de ani in oras a sosit cu trenul o trupă de actori de la ...

VIDEO Detalii ȘOCANTE de la autopsia lui Michael Jackson au fost dezvăluite după 10 ani de la moartea starului: Ce au descoperit medicii
26/08/2019 22:20

 Prea multe operaţii estetice, dependenţă de somnifere şi alte medicamente, abuzuri sexuale şi un lung şir de acuzaţii care au culminat cu lansarea pe HBO a terifiantului documentar ''Leaving Neverl ...

Mr  BEAN
22/08/2019 11:27

 

VIDEO-   Laurel and Hardy. COMEDIE
08/08/2019 10:35
VIDEO-Neversea a fost în direct.
04/07/2019 22:28

Pentru a viziona da clic 

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei