Iluzia tristă a fascinantului amant (II)

Între iluziile executate cu sânge rece în mecanica erosului, în pendularea sa permanentă între adânc şi înalt este visul zborului; într-un poem precum „Pasărea şi colivia” din recenta sa antologie de autor, Ovidiu Genaru de-scrie astfel visul păsării din colivie: „Am deschis uşa coliviei: Hai du-te o implor./ Pasărea mea captivă bâjbâie spaţiul/ se izbeşte de transparente/ plânge şi-i este milă de libertate./ Hai fugi unde vezi cu ochii/ Eu repejor voi sigila portiţa în urmă./ Dar pasărea intră iarăşi în carcera ei/ şi lăcrimând îşi pune cătuşa./ E fericită şi cântă jelind/ cântă ca noi/ dorinţa de a fi afară”. Şi, iată, în „Executorul de iluzii” zborul frânt al păsărilor mari: „Cândva, demult, ţin minte cum mi-ai spus/ Că numai păsările mari pot ca să zboare sus,/ doar lor le este dat să poată să atingă-naltul/ şi între ceea ce este pământ şi cer să facă saltul… Era, pe atunci, numai un vis că păsările-acelea am putea/ Chiar noi să fim şi împreună să ne-nălţăm în zbor./ Acum, din vis, a mai rămas şi va rămîne amintirea/ Care mă bântuie adesea, făcându-mă de cer să-mi fie dor,/ Acum, cînd nu mai port inel-brăţară ca şoimii de-altădată,/ Acum, când nu mai sunt în colivia aurită, ferecată,/ Aş vrea să pot să-ţi fac un semn, să-ţi dau o veste,/ Dar nu ştiu dacă ţie îţi mai e dor de înălţimi celeste.../ Acum, poate că este trecută vremea şi clipa e târzie,/ Poate că însăţi tu de valuri ai fost dusă într-o colivie./ De-aceea semnul-acesta pe care către tine îl pornesc ,/ E spre a-ţi spune că pentru visul zborului îţi mulţumesc” („Din vis a rămas amintirea”). Esenţa mesajului e aceeaşi, iar apropierea paradigmelor de sensibilitate e evidentă: lumea poeziei e (şi) o lume a replicilor poeţilor, a unui dialog pe care doar cititorul îl poate identifica şi, eventual, degusta. Sigur că Dorian Obreja poate nici să nu fi citit poemele lui Constantin Popa şi Ovidiu Genaru; „întâlnirea” lor e cu atît mai frumoasă, însă, pentru că se petrece în interiorul poeziei: jocul poeţilor e cu imaginarul, cel al cititorului, cu lecturile sale.

Iluzia tristă pe care Dorian Obreja o execută în fiecare dimineaţă de după fiecare noapte cînd va fi scris poezii de dragoste e însuşi Don Juan; amantul fascinant din noaptea tuturor patimilor rămîne, dimineaţa, fără sânge, poetul scriind în „Executorul de iluzii” povestea lui Don Juan nu în superbia cuceririlor sale, ci în amărăciunea de după ce acestea se vor fi consumat şi îi vor fi consumat fiinţa: „Dacă un şarpe s-ar târî către mine/ cu o lucire lacomă în privire/ nu aş fugi, nu l-aş alunga, nu m-aş teme,/ nu l-aş înspăimânta./ L-aş lăsa să se apropie,/ privindu-l fix în ochi,/ cu înţelegere, dar şi compasiune, şi i-aş spune:/ Prietene, nu ai nici o şansă -/ pentru a mă ucide ar trebui/ ca prin arterele mele să circule sânge,/ ori ele sunt secate de foarte multă vreme./ Dacă tu nu ţi-ai fi greşit misiunea/ ta primordială, oferindu-i Evei un măr/ viermănos, în loc de unul stropit/ cu otrava îndoielii, multe lucruri/ s-ar fi întâmplat altfel, printre care/ şi cele legate de mine./ Aşa, fiecare femeie care a dat buzna,/ a intrat prin efracţie sau tiptil/ în viaţa mea, nu s-a mulţumit să mă deguste,/ să mă savureze/ de seve, să mă violeze,/ ci a vrut să-şi asigure şi viitorul,/ adică să aibă un flaconaş cu elixirul/ amorului niciodată sfârşit./ Drept pentru care, fiecare femeie/ care a trecut prin viaţa mea/ timp de o zi sau ani în şir/ m-a lăsat cu ceva sânge în minus./ Şi, cum viaţa mea a fost/ ca o gară, prin care au trecut/ foarte multe femei/ (unele chiar rămânând câte o vreme,/ aşteptând legături spre destinaţii finale),/ oricât sânge aş fi avut, tot s-a terminat./ Toate acestea şi multe altele/ le-aş spune şarpelui, care m-ar înţelege,/ şi am deveni precum fraţii,/ foarte asemănători:/ eu, fără de sânge/ el, cu sânge rece...” („Fratele meu, şarpele”).

După ce îl va fi ”reîncărcat” literar pe Vasile Mihăescu, Editura Junimea îl „recuperează” şi pe Dorian Obreja, unul din poeţii cu un timbru special între liricii ieşeni „pierduţi” din generaţia '80. „Executorul de iluzii” e un pariu câştigat de poetul Dorian Obreja şi de casa de editură a Iaşului de ieri şi de azi.