Întâlnire cu „Prinţul fericit” la Teatrul „Luceafărul”
Dimensiune font:
* spectacolul a cucerit numeroase premii în ultimii ani, printre care şi Marele Premiu al Festivalului Internaţional „Gulliver” Galați (2014), tot atunci, lui Radu-Alexandru Nica revenindu-i Premiul pentru regie
Teatrul pentru Copii şi Tineret „Luceafărul” a programat pentru duminică, 10 ianuarie, de la ora 11.30, o nouă reprezentaţie a spectacolului „Prinţul fericit”, în regia lui Radu-Alexandru Nica.
Actorul Dumitru Georgescu, pe care publicul îl cunoaşte din numeroase spectacole jucate pe scena de la „Luceafărul”, este în prezent masterand la UNATC Bucureşti, iar „Prinţul fericit” este rolul pentru care revine la Iaşi, reîntregind una dintre cele mai efervescente distribuţii din ultimele stagiuni, alături de: Alex Iuraşcu, Beatrice Volbea, George Cocoş, Ioana Iordache, Minodora Lungu, Ioana Corban, Aurelian Diaconu.
Originar din Rădăuţi, Dumitru Georgescu a absolvit Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sf. Vasile cel Mare” Iaşi (2007), urmând apoi cursurile Universităţii de Arte „George Enescu”, Departamentul Teatru, secţia Arta actorului mânuitor de păpuşi şi marionete (2010).
În prezent, urmează cursurile de master, Teatru de Animaţie, la UNATC „I.L. Caragiale” Bucureşti. Stagiunea aceasta joacă la Teatrul Luni de la „Green Hours”, făcându-şi debutul aici în septembrie 2015, cu one man show-ul „Gabriel”, creaţia sa, care i-a adus, de altfel, Premiul pentru cel mai bun actor la Gala Tânărului Actor HOP Costineşti, în 2013. În 2010, tot la Gala Hop, alături de Ioana Iordache şi Ecaterina Ciofu, a cucerit Marele Premiu la secţiunea Grup, cu un spectacol de păpuşi.
Citiţi şi: INTERVIU/ Dumitru Georgescu: „Mamă, sunt «Prinţul fericit»!”
Dumitru Georgescu a debutat pe scena Teatrului „Luceafărul”, în 2008, pe când era încă student, devenind apoi actor al instituţiei ieşene, unde a jucat în numeroase spectacole, până în 2015. A colaborat cu Teatrul Naţional Iaşi, lucrând cu regizorii Radu Afrim şi Silviu Purcărete, şi a fost implicat, de asemenea, în proiecte teatrale independente.
Un spectacol pentru întreaga familie, cu accente grave pe teme extrem de delicate, precum generozitatea, prietenia, dragostea, sacrificiul, un spectacol care provoacă întrebări şi relansează dialogul între generaţii, „Prinţul fericit”, după Oscar Wilde, este o poveste cu şi despre fiecare dintre noi.
Gina POPA
Pentru cei mai mici dintre spectatori, trupa Teatrului „Luceafărul” va juca, tot duminică, 10 ianuarie, dar de la ora 10.00, la sala mică, „Ursul păcălit de vulpe”.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau