FiX-ul joacă teatru în Pasajul Unirii, pe 24 Ianuarie
Dimensiune font:
Patru actori independenţi ieşeni vor surprinde publicul, într-o zi cu semnificaţie pentru Iaşi, pe 24 Ianuarie.
„S-a întâmplat într-o joi”, producţie a Teatrului Independent FiX, va avea o reprezentaţie în recent reamenajatul pasaj pietonal din Piaţa Unirii, în cadrul unui proiect iniţiat de Primăria Iaşi. „Pasaj vol.1” este dedicat „accesării spaţiului public prin forme de artă contemporană”, şi vizează „recunoaşterea identităţii spaţiului şi atribuirea de noi valenţe socio-culturale”. „Ce-ar fi dacă ne-am opri să-i privim pe oamenii din jurul nostru? Poate vecinul de la trei, poate vânzătoarea din colţ, propriul tată, colega de cămin... Ce-ar fi dacă ne-am opri şi ne-am uita poate chiar la noi, la viaţa noastră ca la o poveste desenată de un copil cu creta pe asfalt?”, sunt întrebările la care promite să răspundă acest spectacol.
Poveştile, toate întâmplate „într-o joi”, aduc în spaţiul public patru tineri actori: Ioana Grigoriu, Stanca Jabeniţan, Laura Bilic, Cătălin Ştefan Mîndru. Ei vor spune, cu mijloace tehnice deloc spectaculoase, întocmai „ca-n viaţă”, peripeţii trăite de personaje cu vârste cuprinse între „16 ani şi... cu-n picior în groapă”.
Pentru că se anunţă a fi un spectacol „altfel”, publicul este aşteptat şi la viitoarele reprezentaţii, pentru că fiecare astfel de întâlnire va cuprinde cinci din cele şapte întâmplări, care au la bază un text semnat de Elise Wilk. Regia este semnată de Adi Iclenzan, din echipă făcând parte, de asemenea, Andrei Cozlac (video-artist) şi Alexandru Amargheoalei (sound design). Spectacolul durează o oră, „trecerea este liberă”. Gina POPA
„Duminică, 24 Ianuarie, ora 19.00, ai trecere FiX prin Pasajul Unirii? Te aşteaptă un eveniment inedit! Prima producţie Teatru FiX, «S-a întâmplat într-o joi», îşi spune poveştile mai aproape de tine, poate chiar lângă tine” - Trupa Teatru FiX.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau