Legea - mama mamei ei!

 Este interesant cum este văzută legea, o noţiune abstractă rău de tot, dar care ustură şi din acest motiv devine aproape pipăibilă. Poporul crede că legea este o umbrelă extrem de necesară, dar cam prea nefuncţională de multe ori. Legea, această himeră enigmatică, nu m-a preocupat în mod deosebit în timpul lui Ceauşescu. Percepeam destul de vag legea cu tot cu abuzurile ei şi mă consolam prosteşte cu remarcă „asta-i situaţia”. O alternativă pe acea vreme nu exista.

Un procuror militar, cu care eram prieten, mi-a povestit o mulţime de cazuri şi era foarte interesat să-mi sondeze capacitatea de a mă apropia de adevăr într-o anchetă finalizată sau în curs de desfăşurare. Îi plăcea să mă pună la muncă pentru a descoperi adevărul în anchete, uneori extrem de complicate. Chiar îmi plăcea să o fac pe detectivul şi de multe ori găseam piste ascunse, care nu erau în atenţia anchetatorilor.
Poveştile amicului meu, uneori finalizate, ar fi trebuit să-mi creeze un mare disconfort psihic, dar, curios, acest lucru nu se întâmpla. Adică nu urlam la ceruri, şocat de câte nedreptăţi se petreceau în sistemul juridic socialist. Câteva exemple...

Pe la Dorohoi s-a ivit un caz cu un îndărătnic cetăţean care oricât de tare era bătut de miliţieni, el tot striga la ei: „Asasinilor, analfabeţilor, satrapilor, jigodiilor” etc. În sala în care a fost bătut, pereţii s-au vopsit în sânge şi în final omul a murit. Amicul meu, procurorul, a fost trimis în anchetă şi a găsit camera văruită proaspăt, martori prelucraţi, medici legişti instruiţi cum trebuie şi mortul îngropat. Veşnică pomenire, în loc cu verdeaţă...

La Vaslui, un inginer găsit puţin cam băut (la volan, după spusele miliţienilor) se jura că nu conducea el, ci un militar. În plus maşina era plină de peşte, pe care nu dorea să-l împartă şi cu oamenii legii. La poliţie militarul tăcea, dar inginerul ţipa la tablagii că-s asasini, analfabeţi, satrapi, jigodii şi câte şi mai câte îi veneau la gură.
Unii tablagii îl băteau cât îl băteau şi, când nu mai puteau, îl dădeau pe mâna altora. Cei odihniţi se înverşunau să-l înveţe minte. Şi dă-i şi trăsneşte-l în burtă (ca să nu rămână semne!), până inginerul a amuţit. L-au dus la amanta acestuia, susţinut, deşi murise, şi l-au aruncat de la etajul trei. Ancheta, fiind implicat şi un militar, a fost dirijată la amicul meu, procuror militar. Acesta a cerut o expertiză la cel mai celebru medic din Bucureşti, să confirme sau să infirme expertiza făcută la Vaslui.

 Somitatea din capitală a constatat că expertiza făcută la Vaslui este OK, adică toate organele interne erau terci de la căzătură. Amanta n-a văzut nimic şi era mulţumită să confirme spusele miliţienilor. Dumnezeu să-l ierte ! Nu, pe ei, pe satrapi, nu aş dori să-i ierte până la al nouălea neam. Poveştile le opresc aici, nu vreau să-mi crească tensiunea şi să cad şi eu victimă a miliţienilor comunişti.

 În USA, un poliţist opreşte o maşină condusă de o fată răpitor de frumoasă. Îi cere să coboare din maşină, îi pune cătuşe, o violează şi o omoară. La noi, povestea aceasta cu miliţianul nostru s-ar fi încheiat cu „şi miliţianul a murit la adânci bătrâneţe”, lăsându-ne cu o revoltă de nedescris, dar dusă pe picioare de către noi. În USA însă alţi poliţişti fac anchete adevărate şi în final îl vedem pe satrap cum se zvârcoleşte pe scaunul electric. Mă simt răcorit pe deplin, dar cu sufletul încă plângând după fata aceea superbă.

 În timpurile când poporul era la putere şi un miliţian mă oprea în trafic mi se părea că următoare scenă, pe care o voi relata aici, era una firească. Veneam de la Botoşani şi la borcanul de la intrarea în Iaşi mi se face semn să trag pe dreapta.
- De unde veniţi?, mă întreabă agentul.
- De la Botoşani.
- Deschide portbagajul, mi se ordonă scurt.
Cu aerul infractorului, deschid comoara lui Ali Baba, plină cu găini congelate.
- Câte găini aveţi aici?
- Cincisprezece, am o cumătrie...
- De unde? Aveţi factură?
- De la Avicola. Am factură, dar vă rog, este cald şi deja au cam stat mult la căldură.
- Eu îmi fac treaba, trageţi mai încolo să verificăm.
Soarele mi se părea asasinant, se numără găinile, eu transpir şi la numărătoare ies 16 găini.
- Şefu’, la kilograme este corect, spun eu deznădăjduit. În factură nu se specifică câte găini sunt.
- Vom vedea, o să le cântărim...
-Eu, şefu’, de fapt văd numai 14 găini... Nu le pun şi pe alea două ale dumneavoastră...
- Mda... şi eu văd doar 14. Ai o sacoşă?
- Am şefu’!, sar ca fript.
Eram şi eu mulţumit, era şi miliţianul... Ce vremuri ?!

Aşa, cu abuzuri, dar toată lumea suporta legea aşa cum o aplica socialismul. Cu abuzuri multe, uneori uriaşe, dar în genere mai mititele... decât cele de acum.
Acum, legea ne apără de abuzuri, dar acestea (abuzurile) sunt babane de tot, deşi nimeni nu mai omoară aşa tam-nisam vreun bandit dovedit cu fapte în regulă. Procurorii şi poliţiştii conlucrează diabolic de eficient uneori şi îl înhaţă pe bandit. Asta după o muncă enormă şi după cheltuieli consistente făcute de stat. Prind şobolani uriaşi, dosarele sunt beton, dar, Doamne, ce mai chiţcăie în cor şi se mai ajută între ei! Avocaţii şi mass-media, uneori pro, alteori contra, cotcodăcesc la unison, de îţi vine să îţi iei câmpii. Între infractori este o solidaritate extraordinară şi toţi chiţcăie că nu le pute gura. Când ies de la Mititica, ies triumfal, ca şi cum au venit de la Olimpiadă, unde au câştigat vreo 5 - 6 medalii olimpice. Bătălia se dă între infractorii asistaţi de abili şi şmecheri, avocaţi şi justiţie, Doamna legată la ochi, pusă doar pe procese politice, parşiva!
Scopul tuturor bandiţilor la drumul mare este un amărât de NUP-işor şi dacă nu-l abţin, atunci cu siguranţă că sunt victime ale unei conspiraţii abominabile. Abia acum parcă regret micii găinari socialişti, nu şi pe criminali, evident, care chiar erau simpatici. O găină - două chiar nu era un capăt de ţară!

Galata, 28 august 2014