Mama răniților (V)

- Poate că-i mai bine la Bucureşti, pentru ca Țara întreagă să păstreze pioasă amintire, pentru mama răniţilor. Toată lumea trebuie să ştie că în perioada neutralităţii (1914-1916), Regina Maria s-a împotrivit intrării României în război de partea Puterilor Centrale. Ba chiar îl convinge pe soţul ei, Ferdinand I, să semneze decretul prin care ţara noastră se implică în acea conflagraţie mondială alături de Antantă, ceea ce a determinat anatemizarea regelui de către ţara din care provenea.

- Da, cu o premoniţie extraordinară, doamna ţării a intuit că Războiul cel Mare se va încheia cu destrămarea Imperiului austro-ungar şi cu alipirea Transilvaniei, a Basarabiei şi a Bucovinei la Patria mamă.

În semn de înaltă recunoştinţă, la Iaşi – oraşul care în acea grea perioadă a devenit capitala ţării – se află un superb monument al Unirii.

- Te referi, desigur, la statuia de marmură creată de Olga I. Sturza.

- Exact. Sculptura ilustrează alegoric împlinirea idealului naţional al întregirii, al unirii tuturor provinciilor noastre în cadrul României Mari.

- Statuia datează din anul 1927. Pentru personajul central, care o întruchipează pe România-mamă, artista a ales ca model/ arhetip, chiar pe regina Maria. Aceasta poartă pe cap o cască ostăşească, menită a eterniza în memoria neamului contribuţia şi implicarea directă a mamei răniţilor în Războiul de Reîntregire.

- Olga Sturza a avut un adevărat moment de inspiraţie sacră când a conceput statuia respectivă, căci regina Maria şi regele Ferdinand sunt făuritori de ţară!

- Să amintim că superbul monument se află acum între vechea clădire a primei Universităţi din România – înfiinţată în 1860 de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza – şi Muzeul de Știinţe Naturale (cu sala Elefant, în care, la începutul anului 1859, s-au pus bazele Unirii Principatelor Române).
Pe soclul superbului monument, pe latura din spate, este înscrisă dedicaţia de suflet a artistei: „Neamul românesc întregit şi Iaşului – leagănul Unirilor – închin această lucrare a inimii şi mâinilor mele”. Olga I. Sturza, 29 mai 1927.

- Da, mai întâmplător sau nu, statuia a fost inaugurată în anul în care Ferdinand I s-a mutat la cele veşnice. Săpate în marmură, pe latura dinspre Bulevardul Independenţei a aceluiaşi soclu, memorabilele cuvinte, rostite de Regele României întregite la început de decembrie 1918, ne vor emoţiona totdeauna prin simplitatea şi profunzimea lor: Declar pe veci unite în Regatul român toate ţinuturile locuite de români de la Tisa până la Nistru. Prin luptă şi prin jertfe, Dumnezeu ne-a dat să înfăptuim astăzi aspiraţiile noastre cele mai sfinte. Să consacrăm unirea gândurilor noastre, dar şi unirea în munca roditoare prin strigătul „Trăiască România Mare, puternică şi unită!”.

Iar Olga I. Sturza a ţinut ca pe o altă parte a monumentului să fie gravat înălţătorul îndemn la lupta continuă pentru înfăptuirea idealului naţional al unităţilor tuturor românilor, afirmat de Alexandru Ioan Cuza, în 1859:

„Unirea coroanelor lui Ștefan şi Mihai este triumful unui principiu mare, ce viază cu tărie în inimile româneşti. El ne-a salvat de la pierzare în trecut, el ne reînvie în timpul de faţă, el ne va duce la bine şi la mărire în viitor. Să trăiască frăţia românească! Să trăiască Principatele Unite!”

- De fapt, statuia din faţa Universităţii de Medicină şi Farmacie, despre care am pomenit, este o restaurare realizată acum câţiva ani de Constantin Crengăniş. Originalul care se afla în faţa Bibliotecii Centrale Universitare – unde este în prezent statuia lui Eminescu – a fost mutilat în perioada proletcultismului de după al Doilea Război Mondial.

- Da, am auzit că neprietenii noştri voiau atunci să dinamiteze şi statuia lui Alexandru Ioan Cuza, din Piaţa Unirii, susţinând împotriva adevărului, că aceasta nu s-a înălţat prin subscripţie naţională, ci de către moşierul Ghica-Deleni.

- Deci, de vreme ce a fost ridicată cu banii unui fost exploatator, jos cu ea! Mai trebuia dărâmată gara Iaşi, despre care Hruşciov afirma chiar prin anii şaizeci ai secolului trecut, cu un fel de mândrie proletară, că aceasta (gara noastră) face concurenţă Palatului Kremlin, apoi Podul de la Cernavodă, Ateneul Român şi ceva palate de pe la Sinaia, că tot au fost făcute de regele Carol I, care, pe lângă că era monarh, mai era şi neamţ!

- La gara Iaşi chiar „s-a umblat”, bunicule; turnul cel mai înalt cu stea în vârf, a dispărut îndată după vizita în oraşul de pe Bahlui, a ţarului năbădăios, de origine ucraineană.

Constantin Partin