October Fest în Bucovina
Dimensiune font:
Acţiuni dedicate Centenarului Marii Uniri se vor desfăşura în judeţul Suceava în fiecare lună a acestui an, iar ca noutate, în octombrie se va organiza, pentru prima dată, „October Fest în Est”, în Parcul Ariniş din Gura Humorului, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur. El a arătat că luna ianuarie a inclus acţiuni ce au comemorat bătălia de la Podu Înalt şi cele dedicate poetului Mihai Eminescu, la Suceava, Putna şi Călineşti, urmând manifestările dedicate Micii Uniri, din data de 24 ianuarie. În februarie, vor fi inaugurate, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava, Secţia de îngrijiri paliative, Staţia centrală de sterilizare şi aparatul de neuronavigaţie, iar în martie, va avea loc lansarea expoziţiei „Centenarul României Mari” la Suceava, Chişinău şi Alba Iulia. În aprilie, va fi inaugurat Laboratorul regional de restaurare din Suceava, unic în ţară pentru restaurări textile şi lemn, iar în mai - Şcoala de la Securiceni din cadrul Muzeului Satului Bucovinean şi se vor desfăşura Zilele Culturii Idiş. Ziua Bucovinei la Viena se va organiza în iunie, iar în luna iulie se va desfăşura manifestarea „Întâlniri Bucovinene” la Câmpulung Moldovenesc şi Suceava, dar şi o zi dedicată poveştilor de succes ale sucevenilor plecaţi la muncă în străinătate. August va fi „Luna Diasporei”, iar în septembrie se va organiza târgul „Gustă din Bucovina”.
Maura ANGHEL
Anul Centenar se va încheia în noiembrie, cu ample manifestări dedicate Zilei Bucovinei.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau