Ofensiva traducătorilor la Iaşi

Redescoperirea „călăuzelor cărţii” sau Cum am început, de la prima ediţie a Festivalului de Literatură şi Traducere – FILIT, să iubim (şi) traducătorii

 La conferinţa de presă care a precedat debutul Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere – FILIT Iaşi, o voce a întrebat, nu atât nedumerită, cât poate uşor intrigată, „de unde cuvântul «Traducere» în titulatura festivalului”.
Dan Lungu, managerul acestui ambiţios proiect, a explicat că traducerea este o componentă foarte importantă în promovarea literaturii: „Există un singur festival de traducere, în Italia, o manifestare dedicată exclusiv traducerii, iar festivaluri literare sunt multe în Europa, cele mai importante fiind în Germania, Franţa, Austria. FILIT, aşa cum este conceput acum, este singurul care are în titulatură şi literatură şi traducere, iar ca talie este cel mai important din Europa de Est. În ceea ce priveşte lista invitaţilor, dacă ne referim la scriitori, editori, jurnalişti culturali, este comparabilă cu aceea a oricărui festival mare din Europa. Sunt aproximativ 50 de scriitori din 17 ţări, începând de la Bulgaria sau Polonia, până la Statele Unite, jumătate dintre ei fiind din România”, afirmă Dan Lungu.
O altă voce, a unui tânăr din tramvai, de această dată, m-a făcut să înţeleg că termenul de „traducere” face reuniunea să pară (prea) academică: „Literatură înţeleg, chiar dacă nu mă dau eu în vânt după citit, m-aş duce să văd nişte scriitori mari, dar asta cu traducerea de ce m-ar interesa pe mine?”... La masa rotundă de la Institutul Francez Iaşi, ce a avut ca temă „Cum trece cartea graniţa”, am constatat că „adaosul” din titulatura Festivalului ieşean nu este nici pe departe doar suport pentru „întâlniri profesionale”.
„Cartea românească încă trece graniţa «fraudulos», ca rod al unei acţiuni de comando”
Şapte traducători de limbă română, din ţări diferite, cu istorii profesionale diverse, dar şi cu poveşti de viaţă interesante, au vorbit, în prima zi a FILIT, în sala „Benjamin Fondane” a Institutului francez Iaşi, despre pasiunea comună pentru literatura română şi preocuparea de a o promova în străinătate, despre cum ajunge cartea la traducătorul străin, şi cum acesta o propune apoi editurii din străinătate. „Graniţa este un termen central în istoria românilor, care au avut multe dificultăţi în acest sens. Cartea noastră încă trece graniţa fraudulos, clandestin, ca rod al unei acţiuni de comando. În '76 făceam armata la grăniceri, chiar aici, la Iaşi, şi atunci am aflat că grănicerul e în permanent război cu vecinii. Acum, facem «contrabandă» cu cartea şi tot într-o situaţie de «război» suntem. Din fericire, avem voluntari, traducători care fac asta din plăcere, din pasiune, din inconştienţă poate”, a spus scriitorul şi traducătorul Florin Bican, cel care, din 2006, a coordonat programele pentru traducători ale Institutului Cultural Român, primind premiul Radio România Cultural la secţiunea Educaţie.
De altfel, desfiinţarea acestor programe în 2012 stă la baza unei mari nemulţumiri, dezbătute, acum la Iaşi. „Piaţa cărţii e de aşa natură că toate statele sprijină, cofinanţează, subvenţionează traduceri din literatura naţională. Editorii francezi, de exemplu, nu prea merg pe ideea că trebuie acoperite goluri din literatura unei ţări, în spaţiul editorial. Ei publică o carte pentru că este bună, pentru că autorul are perspective extraordinare sau pentru că poate fi vândută. În fond, editura este un mecanism privat, nu te poţi duce cu o listă de autori din România, să le spui: «Noi asta credem că ar trebui să apară»...”, a punctat Laure Hinckel (Franţa), absolventă INALCO (Langues’O) – Institutul Naţional de Limbi şi Civilizaţii Orientale - specialitatea Limba şi Istoria României şi care a tradus, începând din 2005, 13 romane şi lucrări de ştiinţe sociale, lucrări ale unor autori precum Camil Petrescu, Eugen Barbu, Andrei Pleşu, Bruno Matei, Lucian Dan Teodorovici, Varujan Vosganian, Dan Lungu, Lucian Boia sau Mircea Cărtărescu.
„ICR este defunct”, a concluzionat Alistar Ian Blyth (Anglia), amintind că subvenţiile pentru traduceri lipsesc, dar şi credibilitatea românilor a avut de suferit, după ce unele edituri din străinătate au publicat cărţi bazându-se pe proiecte care nu au mai primit finanţare. Alistar Ian Blyth este originar din Anglia, absolvent al Cambridge University (licenţă) şi Durham University (masterat), locuieşte în Bucureşti din 1999 şi lucrează ca traducător literar. A tradus cele două antologii, una a poeţilor, cealaltă a prozatorilor ieşeni, lansate la această primă ediţie a Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere – FILIT Iaşi.

Haz de necaz, cu sau fără „subvenţie”!
Ileana M. Pop (Anglia): „Editurile nu-şi asumă riscuri. Unii editori chiar spun: Mă interesează cartea asta, dar ce subvenţie avem? Păi, nu avem... Şi nu o publică”.
Jan Willem Bos (Olanda): „Ar fi bine să se desfiinţeze subvenţiile, pentru că au creat un precedent: fără subvenţii, editorii nu publică o carte nici dacă le place”.
Florin Bican (România): „Păi, în România chiar s-au desfiinţat”...
Laure Hinckel (Franţa) „Înseamnă că noi, cei din Franţa, suntem nişte norocoşi”...
Jan Willem Bos: „Voi sunteţi «ciudaţi», la voi se citeşte chiar şi în metrou!”

De ce Mircea Cărtărescu şi iar Mircea Cărtărescu?
Unul dintre numele cele mai invocate de traducătorii prezenţi la masa rotundă a fost cel al lui Mircea Cărtărescu, lucrările sale fiind traduse în aproximativ 20 de limbi. „Cărtărescu este un incident, este un autor minunat, dar nu e agreat de public în masă, nu este genul care să tragă după el o întreagă literatură şi să creeze un val de interes pentru literatura română”, apreciază Jan Willem Bos (Olanda), traducător, translator, scriitor, lexicograf şi ziarist, care a studiat limba şi literatura română la Universitatea din Amsterdam şi Literatura Comparată la Universitatea din Illinois (SUA).
Bruno Mazzoni, profesor de Limba şi literatura română la Universitatea din Pisa şi membru fondator al „Associazione Italiana di Romenistica”, l-a tradus, de asemena, pe Cărtărescu: „Cărţile lui au un mare succes în Italia, dar nu poate fi omul care să spargă un zid, pentru că este un autor dificil. Minunat, dar dificil!”, a spus Bruno Mazzoni, care a fost distins, printre altele, cu menţiunea „Città di Monselice”, pentru traducerea volumului de versuri „Quando hai bisogno d’amore” de Mircea Cărtărescu (Ed. Pagine, Roma, 2003).
„Problemele sunt diferite, în funcţie de piaţa de carte, pentru că ce se aplică pentru Franţa nu se aplică pentru Germania. Cartea românească trebuie reprezentată profesionist, e nevoie de o susţinere foarte serioasă din partea editurilor româneşti, care să-şi promoveze autorii în străinătate, aceasta incluzând prezentări ale autorilor foarte bine realizate de traducători profesionişti. Nu avem agenţi literari care să se ocupe foarte serios de scriitorii din România, deci traducătorii rămân singurele canale foarte bune de transmitere a literaturii române. Astfel de întâlniri ar putea schimba esenţial lucrurile, pentru a schimba idei despre cum abordezi o editură, cum convingi editorul să acorde finanţare pentru o anume carte, cum o promovezi”, a concluzionat Corina Bernic, moderatorul acestei întâlniri.
(Gina Popa)

Foto: Constantin Ciofu