Omagii Centenare. Postume, eroismului enescian (I)
Dimensiune font:
Ziua eroilor de anul acesta ne-a stimulat preţuirea faţă de ce reuşisem să cunoaştem cu privire la neodihna lui George Enescu din timpul refugiului său la Iaşi. Prin natura preocupărilor profesionale ale tinereţii, autorul acestor consemnări a intrat în contact cu martori autentici, foşti instrumentişti în orchestra alcătuită de George Enescu al cărui nume l-a purtat un timp. Colectivul eterogen cuprindea valoroşi instrumentişti de elită refugiaţi la Iaşi din orchestra de la Bucureşti, la care s-au alăturat profesori de la primul Conservator Muzical Dramatic înfiinţat de Cuza la Iaşi, împreună cu studenţi eminenţi şi chiar lăutarii iscusiţi – neşcoliţi- dar preţuiţi de Enescu şi care au corespuns rigorilor.
Împreună, în scurt timp au devenit un ansamblu instrumental omogen datorită dăruirii totale ca dirijor a neîntrecutul maestro, care cu un neîntrecut har al comunicării le stimula dăruirea totală asupra mesajului muzical din partituri şi, în acelaşi timp, le strecura încredere de sine şi îmbărbătare socială. Astfel, dobândeau toţi de la Enescu unitate de gândire şi reuşeau să-şi menţină tonusul afectiv ridicat şi transmiţând convingător încredere, stimulând moralul populaţiei oropsite. I-au fost mereu în preajmă atât cei de pe podiumul concertelor, cât şi spectatorii refugiaţi de profesii diferite din rândul cărora nu lipseau membrii autorităţilor, parlamentari şi iubitorii de muzică localnici obişnuiţi.
În împrejurările vitrege trăite într-un oraş suprapopulat unde sosiseră zeci de mii de refugiaţi, în rândul tuturor grupurilor se instalase un val de panică colectivă din cauza veştilor îngrijorătoare de pe frontul din apropiere. Dar muzica oferită de truda lui Enescu şi a orchestrei sale devenea un adevărat colac de salvare morală. Cu toţii deopotrivă uitau în clipele preţioase binefăcătoare petrecute la numeroasele concerte sau spectacole de teatru, atât de foametea nestăvilită, complectată cu ravagiile nemilosului tifos exantematic ce secera fără să aleagă chiar şi din rândul luptătorilor pentru stăvilirea epidemiei printre care doctorul Clunet sau alţi medici mai puţin cunoscuţi, ori unele asistente căzute la datorie.
Participau fără ezitare spectatori şi grupuri de diverse categorii sociale, refugiaţi, care se adunau la un adevărat ceremonial care consolida stările de speranţă şi solidaritatea socială.
Cele 20 de concerte care au făcut istorie culturală ieşeană susţinute începând cu 13 decembrie 1917 până în primavera lui 1918 adunau în cele o sută de locuri, deoarece sala Teatrului aparţinea parlamentului, din singura sală aflată la îndemâna lui Enescu, speranţele de supravieţuire a tuturor, sub patronajul harului enescian surprinzător de omniprezent.
Consemnăm astfel de aspecte care pot părea banale ştiind bine că este cunoscut faptul că dacă nu ne vom cunoaşte trecutul nu putem făuri viitorul, mereu complăcându-ne lejer în învrăjbiri politicianiste. Se pune însă problema cum ne salvăm astăzi prin muzică în învălmăşeala socială în care ne scăldăm. Răspunsul ar fi unul singur: prin unitate naţională de gândire şi libertatea de a da frâu liber iscusinţei minţilor tuturor celor care pot gândi şi pentru cel de alături, nu doar pentru sine.
Când am constatat cu mare regret insuficienta atenţie a noastră asupra creaţiei şi interpretării muzicale enesciene pe care valoroşi interpreţi străini o preţuiesc mult ne-am pus întrebări retorice. Sigur că scontam pe un ecou susţinut când am publicat Manifestului pentru Enescu în 2013. Nu puteam să nu evocăm eforturile neevaluate ale generaţiei istorice care a fost mereu pe baricadele sacrificiului general pentru obţinerea victoriei şi a salvării naţionale şi aducem azi doar omagii, fiindcă alte mijloace mai convingătoare nu avem la îndemână. Știm că cei care au mijloacele materiale şi pot dispune raţional şi eficient de ele sunt prea ocupaţi cu frământări politicianiste care nu mai au limite şi nu se oferă uşor în frontal celor care încearcă să dea altă valoare epocii actuale. Un singur exemplu edificator ar fi nimerit să-l popularizăm că trebuie menţinut pentru istorie!
Va urma...
Mihai Zaborilă, veteran de război şi preşedinte al Asociaţiei „Prietenii Operei «Ion Goia»” Iaşi
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau