OPIS BAND pregăteşte un super concert la Iaşi

default

Dimensiune font:

| 14-07-2015 06:50


Muzica de bună calitate, atmosfera şi distracţia sunt atuurile lor, iar pentru cei pasionaţi de concerte se anunţă o seară magică la Iaşi. „Opis Band” concertează joi, 16 iulie, de la ora 20.00, în „The Trumpets”.


Trupa ieşeană are deja opt ani de poveste. Proiectul a început într-o formulă de şapte instrumentişti, majoritatea angajaţi ai Operei Naţionale Române Iaşi, de unde şi denumirea de „Opis”. De-a lungul timpului, şi odată cu dăruirea şi dragostea faţă de muzică şi abordarea unui repertoriu complex, „Opis Band” a ajuns la 21 de artişti, care au dezvoltat un nou concept - „Opis Big Band”. Din păcate, proiectul s-a dovedit greu de susţinut financiar, iar muzicienii au revenit la formula „Opis Band”, Irina Gorga alăturându-li-se ca solist vocal. O întâmplare fericită - un concert organizat de Opera ieşeană, cu Adi Cristescu în calitate de solist invitat, a făcut posibilă o colaborare intensă, care durează deja de patru ani, iar proiectele nu se vor opri aici.


În 2013, cei 14 muzicieni au luat hotărârea de a rămâne împreună, în formula în care îi puteţi vedea acum: „Am reuşit astfel, după atâta timp, să formăm o familie unită şi frumoasă, în care noi credem foarte tare!”, obişnuiesc să spună membrii „Opis Band”, fiecare având un rol „foarte important şi de neînlocuit”!

„Cu o activitate concertistică bogată, evenimente culturale, apariţii TV, sesiuni de înregistrare în studio, putem spune că «Opis Band» a ajuns la maturitate artistică într-un timp relativ scurt, prin dăruirea muzicienilor ce îl compun, membrii fiind absolvenţi sau, unii, încă studenţi, ai Universităţii de Arte «George Enescu» Iaşi. Din punct de vedere repertorial, muzicienii abordează partituri extrem de diverse, variate stilistic, performând în interpretarea unor piese de mare dificultate şi virtuozitate din jazz, pop-rock, ballroom, până la ritmuri disco-dance”, punctează Bianca-Gabriela Grigoriu, specialist PR&Comunicare.

Carismatici, talentaţi şi debordând de energie, muzicienii de la „Opis Band” s-au numărat printre concurenţii „Românii au talent”, în cel mai recent sezon al emisiunii, ajungând până în semifinală. În toamnă, vor reveni cu show-ul lor tribut Michael Jackson, pe scena Casei de Cultură a Studenţilor din Iaşi, însă până atunci, îi puteţi vedea şi asculta în cadrul unor evenimente precum cel de pe 16 iulie, pentru care repetă intens în această perioadă. Gina POPA

Formula în care îi veţi regăsi pe cei de la „Opis Band” în concertul de joi, 16 iulie:
Solişti: Bogdan Ioan (Bobo), Irina Gorga
Backing Vocals: Cristina Tălmaciu, Diana Moraru
Suflători:
Iulian Suru - trompetă 
Liviu Mărculescu - trombon
Andrei Manoliu - saxofon
George Robert Cristea - saxofon
Secţie ritmică:
Eugen Toboş - chitară
Andrei Diaconu - chitară bass
Vlad Atănăsoaie - pian
Theodor Popescu – tobe.

Credit foto: Victor Zaharia

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Stan si Bran  VIDEO
10/11/2019 10:56
Averea lui Mihai Constantinescu. Ce lasă în urmă marele artist
30/10/2019 18:52

  Averea lui Mihai Constantinescu. Ce lasă in urmă marele artist - Facebook Mihai Constantinescu s-a stins din viaţă la 73 de ani şi a lăsat in urmă nu doar lacrimi şi regrete, ci şi o ...

30 de adevăruri despre Ludwig van Beethoven, genialul compozitor surd
10/09/2019 11:21

 Ludwig van Beethoven a fost unul dintre cei mai influenti compozitori de muzică clasică. Acest muzician german exceptional si-a adus contributia in epoca de tranzitie dintre perioada clasică ...

Toponimia sadoveniană
31/08/2019 17:17

În „Monografia sadoveniană toponimico-literară”, Constantin Parascan inregistrează şi analizează toate numele de locuri din inteaga operă a lui Mihail Sadoveanu, insumand 12.000 de pagin ...

De ce si cum  a murit Dem Rădulescu, un actor care nu a mai putut fi înlocuit în teatru și film
30/08/2019 11:35

 S-a născut la Rimnicul Valcea in 1931, iar porecla Bibanul i se trage de la tatăl său, un mare pescar si proprietar de pescărie. Cand avea 22 de ani in oras a sosit cu trenul o trupă de actori de la ...

VIDEO Detalii ȘOCANTE de la autopsia lui Michael Jackson au fost dezvăluite după 10 ani de la moartea starului: Ce au descoperit medicii
26/08/2019 22:20

 Prea multe operaţii estetice, dependenţă de somnifere şi alte medicamente, abuzuri sexuale şi un lung şir de acuzaţii care au culminat cu lansarea pe HBO a terifiantului documentar ''Leaving Neverl ...

Mr  BEAN
22/08/2019 11:27

 

VIDEO-   Laurel and Hardy. COMEDIE
08/08/2019 10:35
VIDEO-Neversea a fost în direct.
04/07/2019 22:28

Pentru a viziona da clic 

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei