Pasionaţii de astronomie sunt aşteptaţi la Biblioteca Judeţeană
Dimensiune font:
Mâine, de la ora 17.00, va avea loc o nouă întâlnire a clubului de astronomie * participanţilor le sunt pregătite activităţi în funcţie de categoria de vârstă * participarea este gratuită
Reprezentanţii Bibliotecii Judeţene „Gheorghe Asachi” din Iaşi (BJI) organizează o nouă întâlnire în cadrul clubului de astronomie „Lectura stelelor”. Întâlnirea este programată pentru mâine, 25 noiembrie, de la ora 17.00, la Sala de lectură (Bd. Ştefan cel Mare, nr. 8-10, Galeriile comerciale, mezanin). Cei prezenţi vor putea participa la activităţi adaptate vârstei participanţilor, după cum spun organizatorii.
„Prin joc, cei mici vor desena, decupa, lipi şi învăţa despre planeta Pământ. Cei mai mari vor discuta despre ştiinţa aplicată în astronomie”, notează Mihaela Morariu, PR al bibliotecii. Coordonatorii clubului anunţă faptul că participanţii trebuie să fie pregătiţi cu un pix, câteva foi de hârtie şi un echer. „De asemenea, recomandăm familiarizarea cu softurile gratuite Stellarium (pentru PC), Star Chart şi/ sau Star Portal (pentru dispozitive mobile)”, adaugă organizatorii, care precizează, de asemenea, că „dacă cerul va fi senin, vom continua cu observaţii astronomice prin telescop de pe spaţiul pietonal din faţa Primăriei Municipiului Iaşi”.
Participarea la activităţile clubului este gratuită, însă este condiţionată de deţinerea permisului de intrare la bibliotecă.
Întâlnirile Clubului de astronomie „Lectura stelelor” au loc în ultima zi de sâmbătă a fiecărei luni, de la ora 17.00, la Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” din Iaşi şi se adresează atât începătorilor, cât şi celor cu cunoştinţe medii de astronomie, care vor să se perfecţioneze.
Larisa GHERASIM
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau