Pr. Nicodim Petre, despre Artă ca „expresie a libertăţii”
Dimensiune font:
La Casa Balş, în Sala Senatului Universităţii de Arte „George Enescu” Iaşi, va avea loc astăzi, începând cu ora 19.00, conferinţa cu tema „Arta, expresie a libertăţii”, susţinută de pr. Nicodim Petre, coordonator al Departamentului de Misiune pentru Tineret al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.
Conferinţa propune tuturor celor preocupaţi de artă şi de tot ceea ce izvorăşte din ea un dialog despre artă, libertate şi spiritualitate, despre laic şi profan, Katharsis şi Kalokagathia, tradiţie şi modernism: „«Frumosul va salva lumea», afirma Dostoievski în romanul «Idiotul». Scriitorul a avut intuiţia puterii transfiguratoare şi salvatoare a frumosului. Arta este, de cele mai multe ori, cel puţin în plan ideatic, o expresie a frumosului. Cu toţii avem nevoie de frumos pentru a ne transfigura viaţa, pentru a o trăi intens, întru lumină şi cu noimă. Ideea de metamorfozare, de transfigurare ca mijloc de renaştere şi regăsire a omului, îşi găseşte resurse în fenomenul artistic”.
Evenimentul este organizat de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei şi Universitatea de Arte „George Enescu” din Iaşi, Facultate de Interpretare, Compoziţie şi Studii Muzicale Teoretice, secţia Muzică Religioasă.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau