Puiu Luigi – imaginaţie şi raţiune

 Pe geamul galeriei de artă Cupola un afiş mare pe care era consemnat autorul expoziţiei, cu o imagine reprezentativă din lucrările expuse, fără date despre vernisajul expoziţiei, doar perioada expoziţiei. Puiu Luigi, un artist suprarealist cu un palmares care cuprinde mai multe continente, a expus la galerii importante. O activitate artistică foarte prolifică, caracteristică unui artist în care mânuirea penelului devine profesie. Astfel, a reuşit să ducă grafica la un nivel de mare profunzime şi imaginaţie creatoare, având o bogată diversitate tematică, realizate expoziţional într-o formulă personală şi originală, care poate fi recunoscut ca o identitate unică prin lucrările care îl definesc.

După ce am văzut expoziţia (care m-a impresionat prin calitatea lucrărilor expuse), după o mică discuţie cu dumnealui şi din felul cum vorbea, mi-am dat seama că în lucrările expuse reflecta ca în oglindă caracterul şi personalitatea lui.

Un artist conştient de valoarea lui, atent şi manierat, călit în lumea culturală şi a iubitorilor de artă, prin foarte multe expoziţii cu succese remarcabile. Când a debutat a fost evidenţiat şi s-a impus, iar criticul de artă Valentin Ciucă i-a făcut aprecieri la superlativ, atrăgând şi ostilitatea confraţilor, o reacţie firească, pentru că multe se iartă omului, dar succesul nu se trece niciodată cu vederea.

Puiu Luigi abordează o tematică diversă, pornind de la elemente reale, unde imaginaţia şi raţiunea creatoare îl introduce pe privitor într-o lume ludică a fanteziei ireale, încât este captivat de lumea ideilor, creându-şi propria viziune despre lucrare. Artistul pare vrăjit de propria sa minte şi imaginaţie, iar gândirea în expresia plastică este descătuşată de raţiunile inimii. Puiu Luigi se apropie în exprimarea artistică de imaginaţia primordială a Luceafărului, când timpul încă nu exista şi strălucea în propria sa lumină, iar când şi-a imaginat să stea în locul celui fără de început, din care toate s-au desfăcut, după un timp de aşteptare a lui Dumnezeu, pentru îndreptare, Lucifer îşi pierdu strălucirea prin mândrie şi invidie, căzând în întuneric cu toată constelaţia lui de îngeri.

„Când Dumnezeu în genuri o ceată/ Să cerce pe oricare de-i rău, ori de e bun,/ Căci nu vrea să mai vadă cum a văzut o dată/ Că cete rele d-îngeri la glas nu se supun,/ Că cerul răscoală cu mintea turburată/ Pân’ ce trăsniţi se prăvăli în caosul străbun;/ De-aceea-n om ce naşte, din îngerul orişicare/ Odată-n veşnicia-i coboară spre cercare”(Povestea magului călător în stele)

Eminescu în aceste versuri, prin inspiraţia creatoare, pătrunde şi ne revelează cauza primordială a răului.

În perioada lui Platon, la Atena a avut loc o dispută între filozofi şi poeţi, care dintre artele lor este mai superioară. Filozofii şi-au argumentat superioritatea (toate artele sunt pătrunse de filozofie, fiind regina artelor), că poetul când scrie, de multe ori trebuie să-l explice pentru a fi înţeles, iar unele poezii nu pot fii explicate nici de poet, astfel apare delirul divin sau luciferic, în exprimarea artistică. Astfel pot fi privite şi înţelese unele lucrări ale lui Puiu Luigi, compuse printr-o imaginaţie bogată poate plimba imaginaţia privitorului în abisurile onirice ale raţiunii culturale, în funcţie de personalitatea fiecăruia.

Prin tot ceea ce a creat până în prezent, Puiu Luigi, ca reprezentat al şcolii ieşene, s-a impus peste hotare, acum fiind stabilit la New York şi reuşeşte să trăiască din profesia de artist, fără a avea o oază de siguranţă sub umbrela unei instituţii culturale şi îşi continuă propriul destin, ca artist cu propria lui imaginaţie, neînţeles suficient de contemporani la valoarea lui reală.

Mihai Coţovanu