Record de spectatori la deschiderea stagiunii Operei din Iaşi - GALERIE FOTO

default

Dimensiune font:

| 15-09-2014 11:32

 Cuvântul „grandios” s-a... lipit de evenimentele de la Opera Naţională Română Iaşi „ca marca de scrisoare”, iar spectatorii nu ratează nicio ocazie de a ieşi în stradă, să vadă „ce a mai făcut Rancea”. Beatrice Rancea este, de altfel, un manager tot mai popular, iar spectacolele instituţiei ieşene pe care o conduce din 2011, numără tot mai mulţi spectatori. Anul acesta, organizatorii estimează că au fost peste 10.000 de persoane în faţa Teatrului Naţional, la care se adaugă cei care au vizionat concertul transmis online, pe www.operaiasi.ro.

„Magia serii în sunet şi lumină” a ajuns în acest an la ediţia a IV-a. Pe 14 septembrie, Orchestra Operei Naţionale Române Iaşi, avându-l la pupitrul dirijoral pe Gabriel Bebeşelea, a început stagiunea 2014 – 2015 în forţă, cu un concert în aer liber, care a durat mai bine de două ore.

Invitaţi speciali au fost Elena Moşuc, soprana originară din Iaşi, care se bucură de succes pe marile scene europene și nu numai, şi Gonçalo Salgueiro, unul dintre cei mai cunoscuţi solişti de fado – un gen muzical urban foarte răspândit în Portugalia.

Cei doi muzicieni au fost protagoniştii unei premiere mondiale la Iaşi, în aprilie 2014, îmbinând genurile muzicale care i-au consacrat, într-un concert „Operfado”. Gonçalo Salgueiro are acum fani la Iaşi, iar aplauzele au demonstrat din plin acest lucru. Gonçalo Salgueiro este un „star fado” în Portugalia, apreciat pentru versatilitatea talentului său, dar şi pentru eleganţa prezenţei scenice. A realizat trei albume muzicale de gen: „No Tempo das Cerejas/ În anotimpul cireşelor” (CD, 2002); „Segue a Minha Voz / Urmează-mi glasul” (2006; CD reeditat în 2012); Gonçalo Salgueiro (CD şi DVD, 2009/2010). 

Gonçalo Salgueiro - „urmaşul Amáliei Rodrigues” 

Elena Moșuc - soprana ieșeană aclamată pe cele mai faimoase scene de operă

Fado este o muzică descrisă ca fiind „cântecul popular urban al Portugaliei”. Exprimă singurătatea, melancolia, dorul, chiar şi o viziune fatalistă asupra sorţii. Gen muzical interpretativ şi melodic, fado se presupune că a apărut în Lisabona la începutului secolului al XIX-lea. Astăzi este o marca a limbii şi culturii portugheze, adaugată în 2011 la Patrimoniul Cultural UNESCO.

La finalul concertului, invitaţilor speciali li s-au alăturat soliştii Operei, ovaționați de publicul „de acasă”. Nu au lipsit nici „tradiționalele” confetti, nici artificiile!

Pe 23 septembrie, Opera ieşeană va prezenta, în premieră, spectacolul „Lucia di Lammermoor”, de Gaetano Donizetti, în regia lui Andrei Şerban. La pupitrul dirijoral se va afla Vlad Iftinca, de la Metropolitan Opera New York. În distribuţie, publicul îi va regăsi pe Diana Țugui (Lucia), Adrian Mărcan, de la Opera Brașov (Enrico), Călin Brătescu, Germania (Edgardo), Andrei Apreotesei (Arturo, debut), Octavian Dumitru (Raimondo), Maria Macsim Nicoară (Alisa), Alexandru Savin (Normanno, debut) și alții.

 Sursa foto: Opera Naţională Română Iaşi

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

04:53

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Stan si Bran  VIDEO
10/11/2019 10:56
Averea lui Mihai Constantinescu. Ce lasă în urmă marele artist
30/10/2019 18:52

  Averea lui Mihai Constantinescu. Ce lasă in urmă marele artist - Facebook Mihai Constantinescu s-a stins din viaţă la 73 de ani şi a lăsat in urmă nu doar lacrimi şi regrete, ci şi o ...

30 de adevăruri despre Ludwig van Beethoven, genialul compozitor surd
10/09/2019 11:21

 Ludwig van Beethoven a fost unul dintre cei mai influenti compozitori de muzică clasică. Acest muzician german exceptional si-a adus contributia in epoca de tranzitie dintre perioada clasică ...

Toponimia sadoveniană
31/08/2019 17:17

În „Monografia sadoveniană toponimico-literară”, Constantin Parascan inregistrează şi analizează toate numele de locuri din inteaga operă a lui Mihail Sadoveanu, insumand 12.000 de pagin ...

De ce si cum  a murit Dem Rădulescu, un actor care nu a mai putut fi înlocuit în teatru și film
30/08/2019 11:35

 S-a născut la Rimnicul Valcea in 1931, iar porecla Bibanul i se trage de la tatăl său, un mare pescar si proprietar de pescărie. Cand avea 22 de ani in oras a sosit cu trenul o trupă de actori de la ...

VIDEO Detalii ȘOCANTE de la autopsia lui Michael Jackson au fost dezvăluite după 10 ani de la moartea starului: Ce au descoperit medicii
26/08/2019 22:20

 Prea multe operaţii estetice, dependenţă de somnifere şi alte medicamente, abuzuri sexuale şi un lung şir de acuzaţii care au culminat cu lansarea pe HBO a terifiantului documentar ''Leaving Neverl ...

Mr  BEAN
22/08/2019 11:27

 

VIDEO-   Laurel and Hardy. COMEDIE
08/08/2019 10:35
VIDEO-Neversea a fost în direct.
04/07/2019 22:28

Pentru a viziona da clic 

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei