Reuniunea internaţională de la Teatrul „Luceafărul” a câştigat statutul de FESTIVAL EUROPEAN
Dimensiune font:
Festivalul Internaţional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iaşi se va desfăşura anul acesta în perioada 4 - 9 octombrie
Asociaţia Europeană a Festivalurilor (EFFE – Europe for Festivals, Festivals for Europe) a acordat Festivalului Internaţional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iaşi (FITPTI) organizat de Teatrul „Luceafărul” Iaşi, titulatura de „Festival european”.
Organizatorii au aplicat anul trecut la această „etichetă”, trimiţând documentaţia aferentă. „Juriul european alcătuit din experţi internaţionali a evaluat evenimentul conform unei grile de criterii valorice şi l-a apreciat demn de o asemenea titulatură. FITPTI este de-acum membru al platformei EFFE, o reţea a evenimentelor de gen cu calitate artistică de top, o reţea cu reprezentanţi din 31 de ţări europene”, spune Oltiţa Cîntec, director artistic al Teatrului „Luceafărul”.
După cum se menţionează în documentele organizaţiei, astfel de evenimente „dezvoltă sentimentul comunitar şi creativitatea în interiorul continentului, fac Europa un loc mai bun”. FITPTI va fi inclus în ghidul reţelei, a cărui versiune online va fi lansată în perioada următoare. „Logo-ul EFFE şi acela al reţelei va fi de-acum asociat evenimentului nostru, ca semn public, european, de recunoaştere a înaltului nivel teatral al evenimentului care în 2015 va ajunge la cea de-a VIII-a ediţie”, adaugă Oltiţa Cîntec.
Festivalul consacrat publicului tânăr, o manifestare care reuneşte în fiecare an la Iaşi trupe şi companii teatrale din numeroase ţări, se va desfăşura în perioada 4 - 9 octombrie.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau