Ştiri din subteranul mâlos (II)
Dimensiune font:
Poemele cărţii „Alzheimer, fratele meu geamăn” (Editura Charmides, 2013) îşi asumă narativitatea, sunt nişte „naraţiuni diabolice”, cum le spune Lucian Alecsa însuşi în „După beţie vin zile din ce în ce mai bune”; prin ele, fiinţa se transferă în oniric, părăsind „tărâmul fricii”, lumea oxidată, încremenită în metal şi piatră, intrând în subconştient, în „subteranul meu mâlos” unde mişună „cârtiţa demenţei”, gândurile sunt mereu „în vrie”, coapte „ca soarele demenţei” sau pârjolite în iad, iar creierul cu seva sa veninoasă e un „creuzet” în care dispar universul bicisnic şi puhav, dar şi sufletul pustiit al poetului ţintind zadarnic spre nordul ars de singurătate.
Acolo îl aşteaptă fratele Alzheimer, un nebun „tuns în cap, pe faţă poartă o cagulă cu vreo câţiva pistrui luminiscenţi”, o „entitate ciudată”, un măscărici „ce face tumbe în hruba minţii mele zdruncinate”, o fiinţă fantomatică şi înspăimântătoare:
„nu este clipă să nu dau peste fiinţa aia fantomatică şi înspăimântătoare/ ce-mi scanează mintea secundă de secundă/ ce mă împiedică să trec hotarul spre nordul ars de singurătate/ de câte ori intenţionez s-o implor să mă lase în pace/ se prăbuşesc cuvintele în mine ca nişte cărămizi de plumb/ făcându-mi sufletul un mucilagiu albăstrui/ mă tot chinuiesc să-mi refugiez fiinţa în câte-un boţ de lut/ în câte-o vrabie şi chiar în câte-un zbor de potârniche/ mai grav e că nu-mi pot struni chiar toate apucăturile/ cele refugiate în racla cu amintiri stau zgribulite/ ca nişte iepuraşi plăpânzi atinşi de ochii hulpavi ai unei vulpi/ îmi hârjonesc trecutul,/ îmi scuipă-n maţe fiere lăsând discrete căcăreze printre gânduri/ atâta cât să-mi înflorească mai abitir tristeţile şi dorurile toate/ şi Moartea îşi permite să defileze despuiată,/ cu sânii la vedere pe scena lumilor apuse/ dansează târfa ca o nebună-n transă de parcă ar fi drogată şi-n călduri/ cântă precum cucuveaua şi face tumbe printre statui şi cruci/ mai ceva ca o gimnastă depravată, nu se sinchiseşte că eu nici nu exist/ că degeaba mă caută până şi-n gaură de şarpe” („Frumoasele mele nebunii”).
În acest teritoriu al schizofreniei pure, al demenţei şi subteranului mâlos, există, totuşi, o fiinţă vie care rămâne în logica realului: e maidanezul, „prietenul” Flondor, cu ochii de tăciune şi botul catifelat, care „linge bombeurile pantofilor”, martor al dialogului înţeleptului cu fratele său geamăn. Mai mult încă, dâra luminoasă a celeilalte existenţe relevă două spaţii compensatorii, salvatoare: muzica lui Wagner şi Bach, „lipită ca o pânză catifelată de timpane” şi rugăciunea la care poetul ajunge urmând sfatul bunicului Vasile; „când pe pământ este pustiu şi dârdâi de frig şi neputinţă/ ia-ţi o pauză de respiraţie şi urcă atent într-o icoană,/ de preferat una de lemn, plină de carii/ să ai cu cine conversa/ dacă gândurile nu-ţi prind rod din prima zi în măduva putregăioasă/ adună lacrimă după lacrimă/ să ai de unde-ţi izvorâ şiroaie de credinţă prin inimă şi suflet/ şi apoi, cu post şi rugăciune, vei deveni un lemn însemnat/ cu faţă de pustnic sau de arhanghel” („A lumilor taină daţi-mi-o mie astăzi”).
În structura barocă a poemelor onirice din „Alzheimer, fratele meu geamăn”, se insinuează arta prozei, narativitatea şi portretul, adesea, în tonurile pamfletului: antolgice sunt portretele femeilor, „cele mai generoase fiinţe de pe pământ”, al Morţii, „neaşteptat de sensibilă şi fâşneaţă, ca o felină-n călduri” sau ca „un coctail Molotov, fără focoasă dar cu lamă de coasă”, al frustraţilor, „victimele propriilor destine”, în sfârşit, al prostului: „În gura prostului cuvântul se sfrijeşte ca lujerul secat de arşiţă/ Dumnezeu intră în panică/ ori de câte ori este obligat să lase slova la cheremul minţii neinstruitului/ (...) Şi de cum Dumnezeu îi dă prostului mintea cea de pe urmă/ acesta nici una - nici două se umflă în pene/ asemenea unui cocoşel american/ încep să vibreze fanteziile în căpăţână ca/ branhiile unor peştişori uitaţi pe uscat/ vântul îi scuipă ideile alandala,/ gura i se umple de ură,/ prin ochi încep să-i şiroiască numai broboane de întuneric/ instinctele fac instrucţie cu cele câteva luminiţe de sub streaşina minţii” („Parabola prostului sau bicisnicia infernului infernal”). À bon entendeur, salut!
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau