SWITCH ON! „Ambasadorii” pledează pentru Iaşi - Capitală Europeană a Culturii 2021!
Dimensiune font:
Personalităţi din domenii diferite (business/antreprenoriat, teatru, muzică, literatură, arte vizuale) susţin candidatura oraşului la titlul de Capitală Europeană a Culturii, în cadrul campaniei „Ambasadorii Iaşi 2021”, lansată de Fundaţia Iaşi – Capitală Culturală Europeană.
„Este o adevărată onoare pentru noi să primim sprijinul acestor mari personalităţi. Suntem convinşi că această campanie va întări mesajul că Iaşul dispune de oamenii, de resursele şi de valorile culturale necesare pentru a deveni Capitală Europeană a Culturii în 2021”, a declarat Iulian Boia, directorul executiv al Fundaţiei.
Dosarul de candidatură al Iaşului va avea ca temă principală şi ca slogan „Switch On” şi va fi depus la Ministerul Culturii la data de 10 octombrie 2015. De altfel, ieşenii vor regăsi această formulă ca fiind „teasing”-ul care colorează de câteva zile, pavajele din centrul Iaşului. „«Switch on» este expresia a ceea ce ne dorim să obţinem prin acest proiect, respectiv să schimbăm faţa oraşului, să comutăm pe Iaşi, aceasta fiind şi tema întregului dosar. Vrem ca 2021 să fie momentul în care transformăm Iaşul în centrul de interes al fluxurilor intelectuale, culturale, democratice europene”, a precizat Florin Cîntic, directorul artistic al proiectului Iaşi – Capitală Europeană a Culturii 2021.
În fiecare săptămână vor fi dezvăluite câte trei personalităţi şi testimonialele lor, cei dintâi „Ambasadori Iaşi 2021” fiind Dan Lungu, Ion Caramitru şi Matei Vişniec.
Director al Muzeului Literaturii Române din Iaşi, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Dan Lungu este unul dintre cei mai apreciaţi şi mai titraţi scriitori români, cărţile sale fiind traduse în 11 limbi. A absolvit cursurile Facultăţii de Filosofie, secţia Sociologie - Politologie a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi şi a urmat studii postdoctorale la Sorbona. În prezent, este conferenţiar la Catedra de Sociologie din cadrul Universităţii „Cuza”. Cărţile sale, „Sunt o babă comunistă!”, „Cum să uiţi o femeie”, „În iad toate becurile sunt arse” etc., au devenit bestseller-uri imediat după apariţie.
Cu o carieră impresionantă în teatru şi film, Ion Caramitru este Preşedinte al UNITER din 1990 şi director al Teatrului Naţional din Bucureşti din anul 2005. A fost Ministrul Culturii între anii 1996 – 2000, iar în anul 2014 a fost desemnat Cetăţean de Onoare al Municipiului Iaşi. Este deţinătorul a numeroase premii şi distincţii, printre care Premiul Revistei „Cinema” (1976), Ofiţer de Onoare al Ordinului Imperiului Britanic (decorat în 1995 de către Regina Elisabeta a-II-a a Marii Britanii şi Irlandei de Nord), Cavaler al Ordinului Literelor şi Artelor (Franţa 1997), Ordinul pentru Merit al României în grad de Mare Cruce (2000).
Poetul şi dramaturgul român Matei Vişniec este cunoscut în întreaga lume, în special pentru scrierile sale în limba franceză. Devine, după anul 1989, autorul cel mai jucat în România, la radio şi la televiziune, piesele sale, traduse în peste 25 de limbi fiind jucate, de altfel, pe toate continentele. Matei Vişniec este deţinătorul a numeroase premii şi distincţii acordate în ţară sau în străinătate: Marele premiu de teatru radiofonic al Societăţii Autorilor şi Compozitorilor Dramatici din Franţa pentru piesa „Povestea urşilor panda povestită de un saxofonist care are o iubită la Frankfurt” (1994), Premiul de Dramaturgie al Academiei Române (1998), Premiul EUROPEAN acordat de Societatea Autorilor şi Compozitorilor Dramatici din Franţa (2009). În prezent locuieşte la Paris, unde este jurnalist la Radio France Internationale şi scrie la diferite reviste franceze.
Citişi şi: Iaşul îşi depune candidatura pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau