Tabloul... ca destin
Dimensiune font:
După ce un tabloul este terminat de pictat şi semnat, lucrarea devine o identitate spiritual – cultural, prin care artistul i-a dat personalitate şi caracter, iar prin expresivitate şi forţă spirituală, tabloul se va impune în timp, definindu-şi propriul destin. În toamna anului trecut, în Braşov, la cafeaua servită de doamna Ioniţă, după două ore de discuţii în care şi-a depănat amintirile din tinereţe, spuse cu multă claritate şi pasiune la vârsta dumneaei de 80 de ani, am fost profund impresionant.
În perioada când a fost domnişoară, prietenul ei George (care i-a devenit soţ) stătea în gazdă la un general cu numele Dumitrescu, care făcuse puşcărie înainte de 1958 şi suferise din cauza războiului, locuia pe strada Karl Marx, ducând o viaţă grea din cauza regimului comunist. A fost un om cult, inginer specialist în armament, reuşind prin cunoştinţe să obţină un post la universitate, pentru laboratorul de chimie.
Dumitrescu a avut un frate, care a emigrat în timpul războiului, fiul lui care a studiat în Franţa, nu s-a mai întors în ţară, iar soţia fratelui generalului Dumitrescu rămâne la el o perioadă de timp, până primeşte aprobare să plece la fiul ei în insulele Martinica. George a rămas împreună cu generalul Dumitrescu, având grijă de el, iar în acea perioadă când doamna Ioniţă era studentă îi face o vizită. Domnul Dumitrescu, avea o grămadă de lucruri rămase de la cumnata lui şi îi spune acesteia să-şi aleagă ce doreşte, ea luând doar o pereche de pantofi, după care i-a spus, „du-te domnişoară jos în pivniţă şi alege un tablou care îţi place şi aşează-l la tine pe perete”. A coborât în pivniţă şi văzând un tablou cu flori de Grigorescu, i s-a tăiat respiraţia şi nu a îndrăznit să îl ia, fiind un tablou foarte frumos şi valoros. După un scurt timp a venit o ploaie torenţială care a inundat pivniţa şi a distrus tot ce a fost.
Doamna Ioniţă, acum la bătrâneţe, fără soţ de mulţi ani şi după ce mi-a povestit despre prietena ei Mioara cum a vândut nudul lui Tonitza cu 80.000 euro, sub impresia valorii tabloului, m-a întrebat: „tu ce ai fi făcut?”, iar eu i-am răspuns că aş fi procedat la fel, ca o reacţie de bun simţ, numai că doamna Ioniţă şi-a reproşat faptul că daca ar fi luat tabloul, care era foarte frumos, de dimensiune mare, ar fi fost salvat de la distrugere şi putea fi admirat, continuâdu-şi destinul, înfruntând forţa devoratoare a timpului, care ţine într-o mână darurile, iar în cealaltă mortea, simbolizată prin ghirlanda de cranii.
Mihai Coţovanu
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau