Teatrul „Luceafărul”, superlativele artistice ale anului 2017

default

Dimensiune font:

| 12-01-2018 06:00

Pentru instituţia de cultură, 2017 a fost un an foarte bun din toate perspectivele artistice * statisticile arată că repertoriul permanent s-a îmbogăţit cu şase noi producţii * anul trecut a fost consemnat un număr record de spectactori: 76.500!

 Numeroasele selecţii şi distincţii ale Teatrului „Luceafărul” sunt o dovadă incontestabilă a calităţii programului artistic, opţiunilor repertoriale, colaboratorilor şi trupei. 2017 a fost un an foarte bun pentru instituţia de cultură. Echipa a participat la Festivalul Internaţional de Teatru de la Mistelbach (Austria), cu „Hansel şi Gretel” (în limba germană), o creaţie foarte bine primită de public şi specialişti. Alte prezenţe internaţionale au fost în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, unde artiştii de la „Luceafărul” au jucat Capra cu trei iezi (în engleză şi română) la Londra, Dublin şi Edinburgh. Un turneu cu Harap Alb s-a făcut în Republica Moldova, iar la finele anului, Albinuţa după Grigore Vieru s-a jucat la Cahul.

La Festivalul Gulliver de la Galaţi, Teatrul „Luceafărul” a fost invitat cu „Hansel şi Gretel”, un spectacol modern care combină storytelling-ul şi teatrul de obiecte. „Pentru publicul tânăr, tot la Galaţi s-a jucat Pisica verde de Elise Wilk, o creaţie care a reprezentat o premieră naţională din perspectiva mijloacelor de expresie scenică (utilizând sistemul silent disco) şi i-a adus lui Bobi Pricop cea dintâi nominalizare la Premiul pentru Regie din Galele UNITER, înscriind numele Luceafărul în prestigioasa listă a teatrelor din prima ligă. Pentru întâia oară în 27 de ediţii ale Galei, un teatru pentru copii şi tineret, Luceafărul din Iaşi, a ajuns în palmaresul UNITER”, a spus Oltiţa Cîntec, directorul artistic al teatrului.

O altă participare la un eveniment internaţional a fost la Festivalul „ImPuls” din Bucureşti, cu spectacolul „Năzdrăvanul din stele”, de Alina Nelega.

Cea de-a XI-a ediţie a Festivalului de teatru şcolar „Hai la teatru!” a celebrat Ziua Mondială a Marionetei şi Ziua Internaţională a Teatrului pentru Copii şi Tineret, oferind celor peste 700 de elevi-artişti oportunitatea să evolueze într-un cadru profesionist şi să fie premiaţi pentru creativitate artistică.

FITPTI, un festival remarcabil

Cel mai marcant eveniment al anului trecut a fost cea de-a X-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru pentru Publicul Tânăr (FITPTI), un eveniment apreciat ca „festival remarcabil” de un juriu de nouă experţi internaţionali conduşi de Sir Jonathan Mills, ex-directorul Festivalului Internaţional de Teatru de la Edinburgh, unul dintre cele mai mari ale continentului. Ediţia a X-a a FITPTI s-a orientat spre „Orizonturi”, geografice, artistice, culturale, umane, reunind peste 500 de oameni de teatru de pe 5 continente, din 29 de ţări, majoritatea pentru prima oară în România, cu exclusivităţi naţionale de anvergură internaţională. „FITPTI a reuşit, printre altele, prezenţa pentru prima dată în România exclusiv la Iaşi a companiei lui Peter Schumann, celebra Bread and Puppet Theatre, expunerea, de asemenea în premieră în România, a Selfie Automaton, expoziţia care a reprezentat ţara noastră a Bienala de Arhitectură de la Veneţia. În program s-au aflat artişti din Vietnam, Australia, Noua Zeelandă, Canada, Brazilia, Africa etc. Un seminar internaţional de critică teatrală a făcut ca FITPTI să fie menţionat şi în cadrul Premiile Europa pentru Teatru (Roma -- n.r.)”, a adăugat Oltiţa Cîntec.

Bilanţul artistic al anului 2017 înregistrează foarte multe superlative la Teatrul „Luceafărul”, aşezământ unde exigenţa estetică şi excelenţa se întâlnesc în misiunea asumată de a menţine instituţia ieşeană în prima linie valorică a domeniului. Numărul total de reprezentaţii din ultimele 12 luni a depăşit numărul zilelor anului, ridicându-se la 460, susţinute atât la sediu, cât şi în turnee şi la festivaluri naţionale şi internaţionale din ţară şi străinătate, înregistrându-se şi un record de spectatori -- 76.500! Maura ANGHEL

 

 

În 2017 au fost

 

şase noi producţii -- „Vrăjitorul din Oz”, după Frank L. Baum, „Cei trei purceluşi”, un spectacol de Constantin Brehnescu, „Un pedagog de şcoală nouă”, după I.L. Caragiale, „Năzdrăvanul din stele”, după Alina Nelega, „Harta senzorială a Iaşului” (tur performativ), „L-am visat pe Moş Crăciun”, de Constantin Brehnescu. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

04:53

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Stan si Bran  VIDEO
10/11/2019 10:56
Averea lui Mihai Constantinescu. Ce lasă în urmă marele artist
30/10/2019 18:52

  Averea lui Mihai Constantinescu. Ce lasă in urmă marele artist - Facebook Mihai Constantinescu s-a stins din viaţă la 73 de ani şi a lăsat in urmă nu doar lacrimi şi regrete, ci şi o ...

30 de adevăruri despre Ludwig van Beethoven, genialul compozitor surd
10/09/2019 11:21

 Ludwig van Beethoven a fost unul dintre cei mai influenti compozitori de muzică clasică. Acest muzician german exceptional si-a adus contributia in epoca de tranzitie dintre perioada clasică ...

Toponimia sadoveniană
31/08/2019 17:17

În „Monografia sadoveniană toponimico-literară”, Constantin Parascan inregistrează şi analizează toate numele de locuri din inteaga operă a lui Mihail Sadoveanu, insumand 12.000 de pagin ...

De ce si cum  a murit Dem Rădulescu, un actor care nu a mai putut fi înlocuit în teatru și film
30/08/2019 11:35

 S-a născut la Rimnicul Valcea in 1931, iar porecla Bibanul i se trage de la tatăl său, un mare pescar si proprietar de pescărie. Cand avea 22 de ani in oras a sosit cu trenul o trupă de actori de la ...

VIDEO Detalii ȘOCANTE de la autopsia lui Michael Jackson au fost dezvăluite după 10 ani de la moartea starului: Ce au descoperit medicii
26/08/2019 22:20

 Prea multe operaţii estetice, dependenţă de somnifere şi alte medicamente, abuzuri sexuale şi un lung şir de acuzaţii care au culminat cu lansarea pe HBO a terifiantului documentar ''Leaving Neverl ...

Mr  BEAN
22/08/2019 11:27

 

VIDEO-   Laurel and Hardy. COMEDIE
08/08/2019 10:35
VIDEO-Neversea a fost în direct.
04/07/2019 22:28

Pentru a viziona da clic 

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei