Un nou volum din seria „Personalităţi ieşene”

Editura Pim din Iaşi a publicat recent volumul al XIII-lea din seria „Personalităţi ieşene”. S-ar putea spune: un volum jubiliar, căci tocmai s-au împlinit 45 de ani de la apariţia primului din această adevărată enciclopedie. Cum se ştie, cel ce a gândit şi a pus în operă acest proiect până la volumul al VIII-lea a fost remarcabilul păstrător al memoriei culturale a Iaşului, Ionel Maftei, publicist, cercetător şi bibliograf pasionat, prestigios colaborator al ziarului „Evenimentul Regional al Moldovei”. El însuşi a intrat acum cu îndreptăţire în galeria de personalităţi din enciclopedia pe care a fondat-o, pentru unul dintre volume, al V-lea, fiind distins cu Premiul Academiei Române. La un moment dat i-a transmis ştafeta unui alt dedicat şi pasionat cercetător, mai tânăr. Ioan Timofte, autorul următoarelor cinci tomuri. Fiecare dintre cei doi a avut de învins nu puţine piedici care au ţinut şi ţin nu doar de eternele dificultăţi materiale, ci şi de orgoliile multora. Şi asta cu toate că cei prezenţi în galeria „Personalităţilor ieşene” nu mai pot incomoda pe nimeni, căci şi-au încheiat trecerea prin lumea noastră. Spre lauda lor, Ionel Maftei şi Ioan Timofte au ştiut să evite umorile, idiosincraziile, orgoliile şi să păstreze în portretele pe care le-au schiţat dreapta măsură. Sigur, trebuie să ţinem cont şi de modul cum este perceput conceptul de personalitate, în sens axiologic, nu psihologic, care, oricum, e greu de definit. Adeseori, cei consultaţi pentru a oferi date şi fapte reale, altminteri ei înşişi personalităţi ilustrând un domeniu sau altul de creaţie artistică, ştiinţifică etc... şi, deci, fatalmente viitori locatari ai „cimitirului” lexicografic, includ în conceptul de personalitate şi pe cel de model moral. Or, e limpede că întotdeauna au fost şi vor fi mai rare modelele morale decât personalităţile de seamă. Dar, în definitiv, dicţionarele, enciclopediile nu sunt şi nici nu pot fi manuale de morală, ci surse credibile de informare, nici mai mult, dar nici mai puţin.

Fiecare volum din seria „Personalităţi ieşene” se încheie cu o listă completă, în ordine alfabetică, a celor care figurează în volumele anterioare. Primele 12 cuprind 1.400 de nume. Cu cele o sută din volumul apărut acum numărul lor creşte la 1.500. Vor fi fiind şi unii cărora să li se pară poate un număr mare, dar să nu uităm că vorbim de Iaşi, de Moldova şi, în fond, de cultura naţională. Cine consultă această lucrare lexicografică, însumând până acum peste 6.500 de pagini, poate lesne constata că majoritatea celor incluşi în ea sunt personalităţi de anvergură naţională, iar unele de rezonanţă mult mai largă. Nota comună e însă aceea că biografia, formaţia, evoluţia, opera lor sunt legate indisolubil de Iaşi, de tradiţia acestui spaţiu binecuvântat care catalizează spiritul creator.

Fiecare articol micromonografic, însoţit de fotografia celui prezentat, conţine datele şi informaţiile menite să recompună o biografie şi să repovestească în limbajul lor fatalmente auster fapte şi locuri ce au marcat atât traiectoria unei existenţe sau a unui destin, cât şi opera celui evocat. Aş remarca doar câteva dintre ele. De pildă, cel consacrat unui mare profesor şi lingvist din şcoala lui Philippide şi G. Ivănescu: Vasile Arvinte, specialist în mai multe domenii filologice, autor al unor lucrări fundamentale de istoria limbii române, dialectologie română şi europeană, lexicologie şi lexicografie, etimologie şi onomastică. Citind textul din cartea pe care o datorăm lui Ioan Timofte, mi-am evocat cu nostalgie şi recunoştinţă, în gând şi în suflet, ţinuta exemplară a profesorului nostru de istoria limbii, trecut temeinic şi prin şcoala germană, doctor al Universităţii Humboldt, logica fără nicio fisură a discursului său la catedră, limpezimea şi stringenţa stilului în care şi-a scris cărţile ale căror titluri constituie repere bibliografice obligatorii. Între figurile dispuse în galeria „Personalităţilor ieşene” se distinge şi cea a lui Gheorghe Buzatu, un mare istoric, care l-a avut ca idol şi model de muncă şi dăruire în tot ce a întreprins pe Nicolae Iorga. Sunt subliniate trăsăturile definitorii ale omului şi operei celui ale cărui contribuţii ştiinţifice au vizat o arie problematică foarte largă: istoria petrolului, primul şi mai ales Al Doilea Război Mondial, activitatea unor personalităţi precum Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, Nicolae Titulescu, Ion Antonescu sau Nicolae Ceauşescu. „A abordat multiple subiecte controversate, precum participarea României (1941-1945) la războiul pentru recuperarea Basarabiei şi a nordului Bucovinei”. Se menţionează apoi că în calitate de secretar ştiinţific al prestigiosului Institut „A. D. Xenopol” şi apoi de Director al Centrului de Istorie şi Civilizaţie Europeană al Academiei Române, de profesor universitar şi coordonator de doctorate a avut un rol major „în promovarea istoriei autentice, întemeiată pe documente de arhivă şi în susţinerea cu curaj” a unor puncte de vedere care nu se înscriau şi nu se înscriu în „directivele politice” de dinainte sau de după 1989. Buzatu a făcut îndelungate cercetări în arhive şi biblioteci străine - S.U.A, Marea Britanie, Rusia, Germania, Italia, Israel, Belgia, Franţa – unde a descoperit mărturii de o maximă valoare, majoritatea în premieră absolută, privind istoria şi diplomaţia românească. În volumul la care mă refer ne reîntâlnim şi cu eminenţi profesori, creatori de şcoală şi fondatori de laboratoare, promotori ai unor metode moderne de cercetare în domeniul medicinii, precum Valeriu Rusu, un intelectual rasat, cu stagii de specializare în Franţa, care a îmbinat în activitatea didactică şi în cea de implementare a unor metode de investigare mijloacele specialistului în domenii de vârf – cum ar fi medicina nucleară sau radioimunometria - cu cunoştinţele din alte zone ale culturii, îndeosebi cu cele filozofice şi literare. Este consemnată prestaţia publicistică întinsă pe mai multe decenii a profesorului Valeriu Rusu, al cărui talent în mânuirea verbului îi permitea să trateze teme considerate aride într-un stil de o expresivitate captivantă pentru cititorul de gazetă sau pentru ascultătorul de emisiuni radiofonice. Dintre numeroasele sale lucrări ştiinţifice se detaşează monumentalul Dicţionar medical, apărut în mai multe ediţii revăzute, reactualizate, între anii 2001-2010. Răsplătit cu prestigioase premii, între care cel al Academiei Române, reputatului om de ştiinţă i-a fost decernat prin decret al primului ministru al Franţei şi L'Ordre des Palmes Académiques, în rang de Cavaler.

Grecii, ne reaminteşte profesorul Leonida Maniu în prefaţa acestui al XIII-lea volum din seria „Personalităţi ieşene”, credeau că atât timp cât numele unui om va fi pomenit, el nu va muri cu totul: non omnis moriar. E mult, e puţin?! Este foarte mult!