Vinul. Binecuvântare? Blestem?
Dimensiune font:
Volumul „Vinul. Dar al lui Dumnezeu şi Euharistie a creaţiei” (Editura Doxologia, 2015) este o cercetare unică în cultura românească; vinul, din perspectiva biblică a celor două Testamente, cum precizează profesorul Petre Semen, îşi află acum, la Iaşi, o explorare temeinică, dincolo de lejeritatea aparentă a subiectului şi dincoace de orice dubii privind documentarea şi rigurozitatea demersului ştiinţific. Sigur că, se ştie, începând cu psalmistul de demult, scriitorii au dedicat licorii divine cărţi, poeme, pagini antologice, legând mereu vinul de dragoste, de exemplu, ca în poemele persanului Omar Khayyam: „Un codru de pâine/ Şi-o cupă de vin auriu/ Şi tu lângă mine cantând în singurătate”: pâinea, vinul, dragostea - iată o temă frecventă la poeţii din vechime până azi.
Sunt, apoi, oenologii, specialiştii, cei care au consacrat monografii vinului şi viţei-de-vie; cum ar fi, de pildă, acad. Valeriu D. Cotea cu a sa recentă cercetare exhaustivă asupra Cotnarilor, a vinului, locului, istoriei, peceţilor domneşti pentru că, nu-i aşa?, sunt patronate de Ştefan cel Mare şi Sfânt. Unii au căutat în vin dragostea, alţii, adevărul („in vino veritas”), bucuria ori uitarea; vinul a fost mereu legat de stările sufleteşti ale omului de ieri şi de astăzi.
Colectivul de cercetători de la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii „Al.I. Cuza” din Iaşi, coordonat în Programul BIBLIA de lect.dr.diac. Cătălin Vatamanu, în veghea atentă a pr.prof.dr. Ion Vicovan, decanul Facultăţii şi cu binecuvântarea I.P.S. Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, purcede la o cercetare vastă a înţelesurilor pe care le are vinul (dar şi pâinea, untdelemnul, apa) în Vechiul şi Noul Testament, finalizată într-un volum cu o remarcabilă prezentare (tipo)grafică, demnă de premiile pe care Editura Doxologia le-a binemeritat, în timp, la târgurile de carte.
Înainte de toate, „Vinul. Dar al lui Dumnezeu Şi Euharistie a creaţiei” este cartea unei echipe sudate, unde fiecare şi, apoi, toţi contribuie cu ştiinţa de carte; cineva ştie ebraica, altcineva a învăţat greaca veche şi latina clasică, un altul e specializat în literatură patristică şi filocalică, în sfârşit, un coleg vine cu viziunea integratoare a elementelor interculturale: fiecare ştie ce face celălalt, îi continuă sau/şi îi nuanţează cercetarea, astfel încât arheologia şi lingvistica, poezia şi istoria religiilor, viaţa de fiecare zi a omului din Israelul antic şi aceea a omului „în Hristos” se întâlnesc într-o sinteză care nu s-a mai făcut la noi. Iată, de-gustate, capitolele unei cărţi admirabile, în fondul ştiinţific şi în forma sa tipografică, prezentând, cum spune prof.univ.dr. Petre Semen într-un cald şi pertinent Cuvânt înainte, „un interes cu totul deosebit pentru creştinii neiniţiaţi în tainele Scripturii Sfinte, dar şi pentru alţi tineri teologi, fiind o recomandare spre cumpătarea în toate, ca toţi să înveţe a folosi darurile lui Dumnezeu, însă cu atenţie, cu multă chibzuială şi mulţumire”.
Într-o perspectivă filologică ebraică, Teodor Alin Grigoraş face interesante „Delimitări terminologice şi conceptuale”, privind efortul omului căzut de a-şi crea propria grădină, propriul paradis, în căutarea unor frânturi din bucuria edenică: „Clima aridă, poziţionarea Palestinei la marginea deşertului şi lipsa unor surse permanente de apă potabilă au făcut din terra sancta un teritoriu greu de locuit. Dacă ar fi să comparăm teritoriul ocupat după exodul din Egipt de israeliţi cu cel al grădinii Edenului, putem vedea o mare diferenţă. Acela era un loc mirific, udat de apele a patru râuri (Fac.2, 8-14), unde se afla tot ce omul şi-ar fi putut dori. Pământul de după cădere avea să devină opusul primei imagini, a Edenului, spaţiu al întâlnirii omului cu Dumnezeu: un pământ secetos, ce avea să rodească «spini şi pălămidă» (Fac. 3, 18). Tocmai acest mare contrast l-a făcut pe om să-şi creeze propriul paradis, propria grădină, unde avea să reitereze frânturi din bucuria edenică. Acest deziderat a fost realizat, în primul rând, de importantele personalităţi ale Orientului Antic, care şi-au creat propriul Paradis, în care ei se închipuiau «demiurgi». Construirea acestor grădini trebuia să ţină cont, întotdeauna, de un singur lucru: existenţa unei surse de apă. În cazul lipsei acestei surse, oamenii recurgeau la irigaţii, după cum este cazul grădinilor suspendate din Imperiul Babilonian”.
Cum am spus adesea, nimic nu e întâmplător în lumea literaturii; iată „răspunsul” unui poet de azi, Vasile Burlui, înţelesului originar al termenului „demiurg”, pe care îl desluşeşte Teodor Alin Grigoraş: cel care sapă şi îngrijeşte ogorul, replică a grădinii edenice: „Se-nseninase cerul de aburi pe câmpie/ Când neguri de pădure se risipeau în vânt,/ Din răsărit de soare un cânt de ciocârlie/ Mai despica văzduhul căzând peste pământ./ Îngenuncheat în brazdă făcuse cruce mare,/ Cu ochi înlăcrimaţi privind spre cerul gol,/ De şirul de cocoare tăiat din zare-n zare,/ Spre orizonturi clare pe boltă dând ocol./ Se ridica din brazdă miros de pâine coaptă,/ Pământul respira ca şi un nou-născut,/ Îl asculta vorbindu-i cu cea mai dulce şoaptă,/ Îmbrăţişa ogorul şi-l mângâia tăcut./ Din nalturi iriza o splendidă lumină/ Ce-l îmbrăca mirific din creştet la pământ,/ În brazda fumegândă prinsese rădăcină/ Ca şi un demiurg cu pletele în vânt” („Demiurg”).
În cercetarea lui Teodor Alin Grigoraş, vinul este unul din cele zece lucruri absolut necesare omului: apa, focul, fierul, sarea, făina de grâu, mierea, laptele, untdelemnul şi haina. E întâmplătoare cifra lui Teodor Alin Grigoraş? Nicidecum, îi răspunde un coleg de echipă, zece este unitatea, cifra împlinirii integrale, după ce 0 (haosul) va fi fost umplut cu sensurile lui 1, 2, 3…: mai mult încă, zece e limita, scrie Ovidiu Manciu în studiul „Vinul în Antichitate”, când comentează opera Athenaeus de Eubulus: „Trei cratere (un vas mare cu vin diluat cu apă - n.n.) se amestecă pentru cei temperaţi - unul pentru sănătate, care se goleşte primul, al doilea pentru dragoste şi plăcere, al treilea pentru somn. Când acesta din urmă este golit, oamenii înţelepţi pleacă acasă. Al patrulea crater nu ne mai aparţine, ci este al orgoliului, al cincilea al tărăboiului, al şaselea al chefului beţiei, al şaptelea al privirilor întunecate, al optulea al poliţistului, al nouălea al irascibilităţii, al zecelea al nebuniei şi al mobilierului aruncat”. (Va urma)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau