Istoria barajului de la Valea Uzului FOTO

Una dintre comorile judeţului Bacău, barajul şi lacul de la Valea Uzului, este mult prea puţin cunoscută * pe lângă utilitatea sa economico-socială, primul baraj din România cu contraforți dispune de un extraordinar potenţial turistic, care este din păcate foarte puţin exploatat

Construit în perioada 1965-1973, barajul de la Poiana Uzului este primul din România cu contraforți. Povestea acumulării de apă se pierde în timp, iar localnicii spun că acum 100 de ani pe locul ei se afla satul Poiana. Satul a ars din temelii, 200 de familii rămânând fără casă în urma pârjolului. Localitatea se afla pe unul dintre domeniile Ştirbei, familie care le-a promis tinerilor care se vor căsători primii după incendiu că îi va face proprietari de terenuri în acea zonă, în care se exploatau petrol şi gaz. Totul avea un preţ chiar şi la acea vreme, în schimbul pământului, tinerii obligându-se să păzească zona de hoţii de gaz şi de petrol. Aşa a fost reconstruit practic satul Poiana. Legenda spune că zona ascundea în adâncuri şi zăcăminte importante de aur, bătrânii încă amintindu-şi de bogăţiile care erau exploatate prin cele trei mine din zonă.
Baraj în loc de satul Poiana
După 100 de ani, zăcămintele de aur sunt o amintire, la fel ca şi vechea aşezare refăcută după incendiul devastator. În perioada 1965-1973 s-a construit aici barajul care măsoară nu mai puţin de 84 m înălţime şi 507 m lungime. Barajul de la Valea Uzului este unul cu contraforţi, al doilea din Europa de acest tip. Este un baraj tip „de greutate cu contraforţi ciupercă”. În corpul barajului este încastrată priza de apă potabilă, priza de apă industrială şi microhidrocentrala cu o putere de 5 MW. Lacul de acumulare Poiana Uzului are o adâncime de 64,7 metri, un volum de 98 milioane metri cubi de apă, o lungime de 3,75 km şi o suprafaţă de 334 hectare. Lacul este situat în apropiere de Sălătruc şi alimentează cu apă potabilă oraşele Dărmăneşti, Târgu Ocna, Oneşti şi parţial Bacăului, dar produce şi energie electrică. Lacul de acumulare alimentează cu apă potabilă o importantă parte a judeţului, apa potabilă reprezentând până de curând o adevărat problemă pentru judeţ şi municipiul Bacău. Prin proiectul „Îmbunătăţirea sistemelor de alimentare cu apă, colectare şi tratare a apelor uzate în municipiul Bacău” s-au atras fonduri europene pentru construcţia unei noi aducţiuni de apă- aducţiunea de la Valea Uzului. Peste 39 milioane de euro au fost alocaţi pentru această investiţie prin programul ISPA. Compania Regională de Apă Bacău a finalizat lucrările de investiţii la conducta de aducţiune Valea Uzului în anul 2011. Din această aducţiune, municipiul Bacău beneficiază de apă potabilă fără program. Captarea apei brute este situată la baza barajului de la Poiana Uzului, apa fiind transportată gravitaţional de la Poiana Uzului la cel mai înalt punct, din Moineşti, situat la 20,3 km faţă de punctul de captare. Până aici lungimea totală a aducţiunii este de aproximativ 62 km. Transferul apei se realizează către microhidrocentrala Stejaru de Jos, printr-o conductă de 23,6 km. De la Stejaru de Jos, apa brută este transportată gravitaţional, prin conducta deja existentă, reabilitată la intrarea în staţia de tratare Baraţi. Conducta veche este şi cauza avariilor produse pe reţea, deşi aducţiunea de apă Valea Uzului-Bacău este, cel puţin teoretic, nouă.
Avarii. Bacăul a rămas trei zile fără apă
Investiţia denumită „Construcţia şi reabilitarea aducţiunii principale care face legătura între Bacău şi sursa de apă de suprafaţa lacul Poiana Uzului” a fost finalizată în anul 2011 şi a costat nu mai puţin 20 de milioane de euro de la bugetul local. Aducţiunea de la Valea Uzului asigură apa pentru aproximativ 70% din consumatorii din Bacău, iar o avarie majoră, precum cea înregistrată pe 17 ianuarie 2015, este similară unui mic dezastru pentru băcăuani. Astfel, scenariile SF legate de sfârşitul lumii şi imposibilitatea susţinerii vieţii în lipsa apei şi a celorlalte resurse naturale, nu au mai părut ştiinţifico-fantastice, ci reale pentru băcăuani în ceea ce priveşte apa, la începutul acestui an. Atunci, municipiul Bacăul a fost pentru trei zile un oraş fără apă potabilă. Deşi pare greu de conceput pentru secolul XXI şi pretenţiile de oraş european, dar şi investiţiile de zeci de milioane de euro realizate în sistemul de aducţiune a apei, băcăuanii au stat blocaţi în case fără apă de băut, de spălat sau pentru grupurile sanitare. Municipiul nu are rezerve de apă, şi doar în zona centrală există un rezervor de apă din care însă s-a alimentat în zilele de secetă un agent privat care deţine o unitate hotelieră, deşi această rezervă era destinată untilizării de către unităţile Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bacău în caz de calamitate. Aceasta nu a fost singura avarie înregistrată de la data punerii în funcţiune a noii aducţiuni de apă de la Valea Uzului
Zonă cu potenţial turistic
Pe lângă potenţialul hidroenergetic, lacul de la Valea Uzului şi zona Valea Uzului are un potenţial turistic remarcabil, însă neexploatat, fiind parte a rezervaţiei naturale Nemira. Lacul de acumulare Poiana Uzului este un lac artificial format prin zăgăzuirea apelor Uzului, odată cu construirea barajului de la Poiana Uzului, Pivniceri, în primul defileu al Uzului între Dealu Mare, pe dreapta, şi Căpuţeanu, pe stânga. Astfel, în jurul barajului după 1990 au fost construite numeroase case de vacanţă şi pensiuni, deschise în special vara. La “coada lacului” sunt situate şi taberele Valea Uzului şi tabăra Sălătruc, situată în amonte, la graniţa cu judeţul Harghita. Deşi, Valea Uzului este considerată una dintre cele mai frumoase zone turistice din judeţul Bacău, aici vin în general doar băcăuanii. Râul Uz, care străbate valea, este o apă repede de munte pe care s-a format lacul de acumulare Poiana Uzului, care face parte din Rezervaţia Naturală Nemira. Pregătiţi cu echipamentul de acasă, turiştii pot face: drumeţii, alpinism, mountain biking, camping, parapanta, plimbări cu ATV, photo hunting, pescuit şi vânătoare. Lung de aproape cinci kilometri, lacul se află la 500 de metri altitudine. În această zonă pitorească, în lacul de acumulare trăiesc mai multe specii de peşte, lacul fiind astfel ideal pentru amatorii de pescuit. Pescarii pasionaţi pun că Valea Uzului este locul ideal pentru o partidă prelungită, de o săptămână, de pescuit.

Citeşet şi: Oamenii care au schimbat destinul Sucevei

Sonia PAVELESCU

Traseele montane sunt o altă atracţie a zonei care oferă privelişti spectaculoase. Cele mai cunoscute sunt spre Munţii Ciucului, Podul de Piatră-Dărmăneşti, Podul de Piatră-Valea Uzului (sat), Lacul Poiana Uzului-Cascada Nasolea Mare, Lacul Poiana Uzului-Vârful Obcina Lăpolu, Lacul Poiana Uzului-Vârful Muieruşu. Se mai poate urca şi în masivul Nemira pe una dintre următoarele rute: Lacul Poaia Uzului-Vârful Fântânii-Lemnia (sat), Lacul Poiana Uzului-Vârful Nemira Mare, Lacul Poiana Uzului-Rezervaţia Nemira, de unde încep numeroase alte trasee, Lacul Poiana Uzului-Vârful Farcu, Lacul Bălătău.