Joburi atractive peste hotare
Dimensiune font:
Numeroase joburi în străinătate sunt accesibile moldovenilor prin reţeaua EURES *angajatorii din Republica Cehă, Germania şi Suedia oferă cele mai multe locuri de muncă *cele mai multe posturi se adresează persoanelor cu studii medii şi care deţin cunoştinţe tehnice
Cei dornici să obţină un loc de muncă peste hotare au în acestă perioadă posibilitatea de a alege din 425 de posturi disponibile prin reţeaua Eures. Ţara care deţine cele mai multe posturi vacante pe care le pune la dispoziţia moldovenilor este Republica Cehă cu un total de 176 locuri, umată de Germania (138 posturi) şi Suedia (55 posturi).
Angajatorii din Cehia caută în special lucrători pentru ambalarea aparatelor de aer condiţionat şi operatori autoclave „Pentru a obţine un asemenea post sunt necesare studii primare, abilităţi manuale bune, cunoştinţe PC, stare bună de sănătate şi responsabilitate de control”, se menţionează în anunţul de angajare. Pentru cei care aleg un astfel de loc de muncă angajatorii au pregătit o ofertă salarială cuprinsă între 350 şi 600 de euro, suma totală primită depinzând de la o funcţie la alta. În Germania foarte multe posturi se adresează persoanelor cu abilităţi în tamplărie sau cu experienţă în domenii precum electronica şi mecanică auto.
Germania oferă de asemenea şi un număr de 50 de posturi pentru asistenţi medicali care trebuie să întrunească o serie de condiţii pentru a putea aplica la un astfel de job. „Sunt necesare diploma de absolvire a unei scoli postliceale sau universitare de asistenţi medicali şi motivaţia de a învăţa limba germană”, se arată în condiţiile impuse de angajatori. Munca unui asistent medical în Germania este remunerată cu 11,22 euro pe oră. Suedia vine de asemenea cu o ofertă bogată pentru doritorii unor locuri de muncă în domeniul mecanicii auto răsplătind munca acestora cu 1000 de euro lunar. „Printre condiţiile necesare angajării se numără deţinerea unui permis de conducere, o experienţă de minim 2 ani şi cunoştinţe medii de limbă engleză” se arată în anunţul de angajare.
Locuri de muncă sunt disponbile şi în tări precum: Austria, Belgia, Elveţia, Irlanda, Marea Britanie, Norvegia, Olanda, Polonia, Spania. Noutăţile acestei oferte le constituie locurile de muncă din Belgia şi Polonia, tări care până acum nu puneau la dispoziţia moldovenilor niciun post vacant. Din punct de vedere salarial cele mai mari sume se câştigă în Norvegia, aici fiind căutate persoane cu un nivel înalt de pregătire. În Norvegia postul de coordonator de cercetare al UE în securitatea calculatoarelor este remunerat cu aproximativ 53.000 euro pe an, iar salariul unui profesor asociat în metoda elementului finit şi analiza structurilor putând să ajungă până la 75.000 euro pe an, în această ţară. Georgiana BĂNUC
Cei care sunt interesaţi au nevoie pentru obţinerea unui astfel de loc de muncă de un CV în format Europass, scrisoare de intenţie şi acte doveditoare ale studiilor menţionate în anunţurile de angajare. Toate documentele vor fi depuse fie la sediul AJOFM fie trimise prin e-mail la aceeaşi instituţie.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau