A crescut numărul de salariaţi din judeţul Iaşi
Dimensiune font:
La finalul lunii noiembrie a anului trecut, efectivul de salariaţi din judeţul Iaşi a ajuns la 150.796 de persoane, în creştere cu peste 2.340 de persoane faţă de aceeaşi lună a anului 2014.
Totodată, câştigul salarial mediu nominal brut în judeţul Iaşi a fost de 2.518 lei, în creştere cu 14% faţă de luna noiembrie 2014, iar cel mediu net a ajuns la 1.831 lei.
„Faţă de media pe ţară, câştigul salarial mediu net din judeţul Iaşi, realizat în luna noiembrie 2015, a fost mai mic cu 4,5%“, au transmis reprezentanţii Direcţiei Judeţene de Statistică Iaşi. Pe grupe de activităţi, cele mai mari creşteri ale veniturilor s-au înregistrat în agricultură şi silvicultură, 20,7%, şi în servicii, unde s-a raportat o majorare cu 16,7%. „Indicele câştigului salarial real pentru luna noiembrie 2015 faţă de luna noiembrie 2014, calculat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net şi indicele preţurilor de consum, în judeţul Iaşi a fost de 116,1%, ceea ce înseamnă că puterea de cumpărare a salariului a crescut cu 16,1%“, reiese din datele Direcţiei Judeţene de Statistică Iaşi.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau