Amenzi pentru CFR din cauza întârzierilor
Dimensiune font:
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a amendat cu 50.000 de lei companiile CFR Călători şi CFR Infrastructură pentru condiţii improprii de călători.
Totodată, Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice (RADET) a fost sancţionată cu 20.000 de lei pentru lipsa furnizării căldurii sau furnizarea acesteia la parametri necorespunzători.
„Comisari ANPC au desfăşurat un control la data de 5 ianuarie în urma sesizărilor primite de la consumatori. Aceştia reclamau faptul că furnizarea agentului termic a fost oprită, fie s-a furnizat sub parametri stabiliţi, precum şi a faptului că apa caldă a fost furnizată la temperaturi scăzute. În timpul controlului, reclamaţiile s-au confirmat, situaţie recunoscută şi de RADET. ANPC a aplicat o amendă contravenţională de 20.000 lei şi a dispus remedierea situaţiei“, au anunţat oficialii ANPC.
De asemenea, comisari ANPC din cadrul Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor al Municipiului Bucureşti au sancţionat CFR Călători şi CFR Infrastructură cu suma de 50.000 de lei pentru condiţii improprii de călătorie. Controlul s-a desfăşurat în Gara de Nord, săptămâna trecută, şi a vizat CFR Infrastructură şi CFR Călători, după ce consumatorii au reclamat serviciile de transport pe calea ferată.
Potrivit ANPC, principalele nereguli constatate în Gara de Nord au vizat vagoanele în circulaţie cu zăpadă la capetele frontale, vagoane de dormit în care apa s-a scurs din plafon, imediat după plecarea trenului, instalaţii nefuncţionale la toalete, dar şi întârzieri de până la 90 minute, neinformarea consumatorilor cu privire la aceste întârzieri şi lipsa explicaţiilor în legătură cu aceste întârzieri. „Din documentele puse la dispoziţie au fost înregistrate 359 trenuri, care au avut întârzieri de 2.677 minute. 70% din întârzierile înregistrate au fost cauzate de infrastructura feroviară, iar restul de 30% de problemele tehnice apărute la materialul rulant“, arată inspectorii ANPC.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau