Bani europeni pentru infrastructura României
Dimensiune font:
Şapte proiecte propuse de autorităţi şi companii din România fac parte dintre cele selectate ca urmare a primului apel de propuneri din cadrul Mecanismului pentru interconectarea Europei (MIE).
Finanţarea totală este de aproape 862,5 milioane de euro, gradul de co-finanţare din fonduri europene fiind de 85%. Proiectele au în vedere studii de fezabilitate şi lucrări de reabilitare în domeniul infrastructurii de căi ferate, precum şi a celei portuare pe apele de interior.
„Proiectele pe care le-am selectat vor aduce beneficii atât cetăţenilor, cât şi întreprinderilor, prin modernizarea infrastructurii şi prin eliminarea blocajelor existente. De asemenea, proiectele vor promova soluţii inovatoare şi durabile în materie de mobilitate. Aceste investiţii fără precedent reprezintă o contribuţie majoră la agenda Comisiei privind creşterea şi crearea de locuri de muncă. Implementarea reţelei transeuropene de transport ar putea crea până la 10 milioane de locuri de munca şi ar putea determina majorarea PIB-ului european cu 1,8 % până în 2030“, a punctat Violeta Bulc, comisarul european pentru transporturi.
Comisia Europeană a propus alocarea unor fonduri UE în valoare de 13,1 miliarde de euro unui număr total de 276 de proiecte din domeniul transporturilor. Se estimează că aceste investiţii vor debloca cofinanţări suplimentare publice şi private în valoare totală de 28,8 miliarde de euro.
Apelul de propuneri din cadrul MIE a fost lansat în septembrie 2014, iar pe masa Comisiei au ajuns peste 700 de propuneri.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau