Creşterea dolarului pune presiune pe leu
Dimensiune font:
Perspectivele ca Rezerva Federală americană să majoreze dobânda sa cheie de trei ori în cursul acestui an, având ca obiectiv atingerea unui nivel de 1,4%, faţă de 0,5 – 0,75% în prezent, are ca efect revenirea pe scădere a euro sau a monedelor emergente de la marginea sa.
Moneda naţională nu este ocolită de aceste evoluţii iar, aşa cum declara recent guvernatorul BNR, "nu prea este spaţiu de apreciere a leului, aceasta ca să nu spun că nu este deloc".
Cursul euro a crescut ieri de la 4,5048 la 4,5071 lei, însă cotaţiile din piaţă au urcat de la 4,503, la deschidere, până la 4,518 lei. Cotaţiile de la ora 14:00 erau de 4,512 – 4,515 lei.
Media dolarului american, care a cunoscut a 11-a zi consecutivă de creştere faţă de un coş comun al principalelor valute, a urcat de la 4,2426 la 4,2736 lei, nivel maxim începând cu data de 9 ianuarie.
Moneda elveţiană continua, la rândul ei, să se întărească faţă de cea unică, ea fluctuând pe pieţele internaţionale între 1,064 şi 1,066 franci/euro, astfel că media a crescut de la 4,2233 la 4,2354 lei.
Pe plan fundamental, atrage atenţia revenirea în plan pozitiv a inflaţiei din România. Preţurile de consum au crescut cu 0,1% în ianuarie, comparativ cu aceeaşi lună din 2016, potrivit INS, însă la nivelul ultimelor 12 luni ele se menţin negative, la -1,4%.
Monedele din regiune aveau o evoluţie stabilă faţă de euro, cea poloneză tranzacţionându-se între 4,298 şi 4,309 zloţi iar cea maghiară între 308 şi 308,7 forinţi.
Perechea euro/dolar scădea până la 1,0522 dolari, minim al ultimelor cinci săptămâni, mai jos cu peste un cent faţă de vineri.
Aprecierea dolarului vine pe fondul declaraţiilor de ultima oră ale preşedintei Fed, Janet Yellen, care a afirmat în faţa comisiei de afaceri bancare a Senatului SUA, că există condiţiile pentru o creştere a dobânzilor, în cazul în care piaţa muncii şi inflaţia se menţin pe direcţia din prezent.
Analiza a fost transmisă de DOMUS M&D
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau