Cursuri de marketing pentru antreprenori
Dimensiune font:
La Camera de Comerţ şi Industrie Iaşi, în zilele de 5 şi 6 martie, antreprenorii au posibilitatea să participe la un curs intensiv de Marketing Online. Cursul are o durată de 12 ore (pe parcursul a două zile, între orele 10.00-16.00). Participanţii vor descoperi aplicarea practică a diverselor instrumente de marketing online, de la website-uri şi newsletere la căutări organice şi plătite, la urmărirea şi raportarea rezultatelor. Indiferent dacă cineva este nou în lumea marketingului online sau un profesionist, acum îşi poate consolida cunoştinţele pentru a beneficia de avantajele marketingului online. La finalul cursului, participanţii vor putea să stabilească profilul unui client pentru propria afacere, să optimizeze website-ul SEO şi să îmbunătăţească traficul, să creeze campanii folosind Facebook Ads şi Google AdWords, să realizeze o campanie de e-mail marketing şi să integreze social media în mix-ul de marketing. „Practic, un antreprenor care participă la acest curs şi-ar fundamenta mai bine bugetul necesar unei promovări, putând să-şi stabilească singur direcţia de promovare a companiei. De asemenea, un cursant care lucrează în Marketing sau Comunicare va putea să înţeleagă şi să pună în practică cele mai rapide şi eficiente metode de promovare. La curs pot participa şi studenţii, care vor dobândi noi cunoştinţe extrem de utile pentru o viitoare carieră profesională”, a precizat Sorin Gheorghiu, director în cadrul Camerei de Comerţ şi Industrie Iaşi. Georgiana BĂNUC
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau