Devalizarea firmei Lactis, pe masa judecătorilor!
Dimensiune font:
* cinci persoane au fost trimise în judecată de către procurorii DIICOT Iaşi, în dosarul „Lactis” * acuzaţia adusă de anchetatori este cea de gestiune frauduloasă * societatea ieşeană, care este reprezentată acum de un lichidator judiciar, este parte vătămată în cadrul dosarului
Cinci persoane au fost trimise în judecată la finele săptămânii trecute, în cadrul dosarului privind devalizarea societăţii comerciale Lactis SA Iaşi.
Astfel, procurorii din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Iaşi au dispus trimiterea în faţa instanţei a lui Constantin Gâlcă, Maria Micu, Gheorghiţă Burlacu, Petrică Herăscu şi Petrişor Gabriel Irimia. Acuzaţia adusă de anchetatorii DIICOT este cea de gestiune frauduloasă.
De asemenea, în cadrul dosarului, în calitate de părţi responsabile civilmente, se regăsesc firmele Galmopan SA, prin lichidator, şi Euro-Lact SRL Iaşi. Mai mult, SC Lactis SA, prin lichidator judiciar, are calitatea de parte vătămată.
Acum, urmează ca instanţa, respectiv Curtea de Apel Iaşi, să stabilească un prim termen al dosarului penal, după care magistraţii vor decide ce se va întâmpla în continuare cu cauza. „Pot să vă confirm că dosarul a fost trimis la instanţa de judecată”, a declarat ieri Cătălin Prisăcaru, reprezentantul DIICOT Iaşi.
Istoria zbuciumată a unei mari firme
Societatea comercială Lactis SA Iaşi a fost una dintre cele mai importante fabrici din oraş, iar, în ultimii ani, a devenit un punct de interes. Fosta fabrică de lactate din Iaşi a fost pusă, la un moment dat, sub sechestru, valoarea ei fiind estimată atunci la aproximativ patru milioane de euro. Falimentul firmei a venit după un lung şir de afaceri păguboase şi după o privatizare controversată.
Conform informaţiilor apărute de-a lungul timpului în mass-media, în ceea ce priveşte SC Euro-Lact SRL Iaşi, compania i-a avut drept acţionari pe doi dintre inculpaţii din dosarul instrumentat de DIICOT, respectiv Constantin Gâlcă şi Maria Micu (foşti directori în cadrul SC Lactis SA), dar şi pe Petrică Herăscu, un om de afaceri din Galaţi, ce deţinea grupul de firme Galmopan. Potrivit aceloraşi informaţii, iniţial, participaţia majoritară de acţiuni la această societate era deţinută de către SC Lactis SA, dar, în 2004, Herăscu ar fi preluat controlul firmei Euro-Lact SRL.
Ulterior, Lactis SA a intrat în stare de insolvenţă, fiind reprezentată de un lichidator judiciar. Astfel, la finele lunii martie 2017, lichidatorul judiciar Omega SPRL a organizat o licitaţie publică pentru vânzarea Fabricii de Produse Lactate Iaşi, de pe bulevardul Metalurgiei, aceasta fiind compusă din clădiri administrative, magazii, spălătorie, bazine, posturi de echipamente electrice şi teren în suprafaţă totală de 16.080,39 mp. Preţul total de pornire al licitaţiei a fost de 15.200.586,70 lei, fără TVA.
În paralel, procurorii DIICOT au declanşat ancheta ce a vizat modul în care, în urmă cu aproape 13 ani, omul de afaceri gălăţean Petrică Herăscu a cumpărat active ale societăţii comerciale Lactis SA. Ciprian NEDELCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau