Doar o zi de întărire pentru leu

default

Dimensiune font:

| 01-03-2017 03:30

Cu o zi înainte de începerea primăverii calendaristice, leul a revenit pe depreciere, chiar dacă piaţa valutară a fost liniştită şi cu volume modeste de tranzacţionare.

Cursul euro a revenit, după pauza de luni, în apropierea pragului de 4,52 lei, în jurul căruia gravitase în precedentele şapte şedinţe.

Media a crescut de la 4,5115, minimul ultimelor două săptămâni, la 4,5160 lei. Tranzacţiile se realizau între 4,512 şi 4,52 lei, cotaţiile de la ora 14:00 situându-se la 4,514 – 4,517 lei.

Cursul dolarului american a crescut de la 4,2595 la 4,2610 lei, în timp ce cotaţiile din piaţa valutară au fluctuat între 4,258 şi 4,27 lei.

Media monedei elveţiene, care se tranzacţiona pe pieţele internaţionale între 1,065 şi 1,069 franci/euro, a urcat de la 4,2324 la 4,2416 lei.

Monedele din regiune aveau evoluţii oscilante faţă de euro. Cea poloneză se deprecia la 4,311 – 4,321 zloţi, în schimb cea maghiară se întărea la 307,3 – 308,2 forinţi.

În aşteptarea discursului despre Starea Naţiunii pe care îl va ţine preşedintele Donald Trump în faţa Camerelor reunite ale Congresului SUA, perechea euro/dolar creştea uşor, la 1,0552 – 1,0631 dolari.

Investitorii aşteptau clarificări în privinţa viitoarelor măsuri fiscale, precum scăderea impozitelor şi a cheltuielilor publice la nivel federal, sau creşterea sumelor investite în sistemul de apărare american.

Analiza a fost transmisă de DOMUS M&D

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:46

1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Harmanesti, cu sediul in comuna Harmanesti, satul Harmanestii Vechi, judetul Iasi, telefon 0232.722.000, fax 0232.722.000, e-mail: harmanesti@is.e-adm.ro, cod fiscal 16570210. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata totala de 597 mp, Tarla 6, P 274/1, P 275-276, P 323/1, amplasat in intravilanul comunei Harmanesti, F.N., judetul Iasi, apartine domeniului privat al Comunei Harmanesti; -teren in suprafata totala de 123 mp, Tarla 34, P 1211, 1214, 1215, amplasat in intravilanul comunei Harmanesti, F.N., judetul Iasi, apartine domeniului public al Comunei Harmanesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Harmanesti nr. 36/25.07.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitarea scrisa, de la sediul Comunei Harmanesti. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Harmanesti, comuna Harmanesti, satul Harmanestii Vechi, judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 100 Lei/exemplar, care se achita la Casieria Comunei Harmanesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 25.09.2024, ora 15.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 03.10.2024, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Comunei Harmanesti, comuna Harmanesti, satul Harmanestii Vechi, judetul Iasi. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original si 2 exemplare copii. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 03.10.2024, ora 11.00, la sediul Comunei Harmanesti, comuna Harmanesti, satul Harmanestii Vechi, judetul Iasi. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0232.260.600, fax 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Todiresti, cu sediul administrativ in sat Todiresti, comuna Todiresti, nr. 174, judetul Suceava, telefon 0230.539.535, fax 0230.539.543, e-mail: primaria todiresti @yahoo.com, cod fiscal 4326922. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -3 parcele de teren, in suprafata totala de 2.000 mp, apartinand domeniului privat al Comunei Todiresti, situate in intravilanul comunei Todiresti: -Teren in suprafata de 500 mp, avand nr. cadastral 43156, sat Todiresti, F.N.; -Teren in suprafata de 500 mp, avand nr. cadastral 43157, sat Todiresti, F.N.; -Teren in suprafata de 1.000 mp, avand nr. cadastral 43503, sat Todiresti, F.N., conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Todiresti nr. 41/14.06.2022 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei sau se pot consulta pe site-ul: www.comuna todiresti.ro, la sectiunea Monitorul Oficial Local -Hotarari. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Secretariatul Comunei Todiresti, sat Todiresti, comuna Todiresti, nr. 174, judetul Suceava. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la casieria institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 25.09.2024, ora 10.00. 4.Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 03.10.2024, ora 10.00. 4.2.Adresa la care trebuie depuse ofertele: Secretariatul Comunei Todiresti, sat Todiresti, comuna Todiresti, nr. 174, judetul Suceava. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 04.10.2024, ora 10.30, Comuna Todiresti, sat Todiresti, comuna Todiresti, nr. 174, judetul Suceava. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Suceava, din municipiul Suceava, Str. Stefan cel Mare nr. 62, judetul Suceava, telefon 0230.214.948, fax 0230.522.296, e-mail: trsv-arhcont @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2024.
Cât costă o franciză pentru o sală de jocuri în realitate virtuală
25/11/2019 18:37

 În urmă cu doi ani, un antreprenor a deschis in Bucuresti o sală de jocuri in realitate virtuală (VR), cu ajutorul unei finanţări obţinute prin programul StartUp Nation. Startup-ul a lansat in ...

Cu cât crește factura la energie dacă lași în priză electronicele și electrocasnicele
21/09/2019 14:25

  Alimentarea cu energie a aparatelor electrocasnice dintr-o locuinţă atunci cand acestea sunt in stand-by poate creşte cu pană la 180 de lei anual factura de electricitate, susţine compania ge ...

Cum poți verifica dacă Google știe de unde ți-ai făcut cumpărăturile
17/06/2019 08:37

 Există o modalitate prin care puteti verifica ce stie Google despre dumneavoastră, inclusiv date despre toate cumpărăturile pe care le-ati făcut. În esentă, dacă utilizati un produs Google, ...

ULUITOR! N-o sa crezi in ce conditii locuieste cel mai bogat cioban din Romania
18/01/2015 00:00

 Dumitru Andresoi, catalogat drept cel mai bogat cioban din Romania, cu o avere de 25 de milioane de euro, nu si-a cumparat vile somptuoase sau palate, ba dimpotriva. Locul in care a ales sa locuiasca i-a ...

Afaceri online - cum să gestionezi corect propria afacere online
21/11/2014 08:47

 Cu alte cuvinte, discutam de ore intregi de munca si organizare pentru a pune bazele unei afaceri prospere. In online, este loc pentru oricine, insa conteaza cum iti gestionezi magazinul online sau site-u ...

ŞOCANT! 1,5 milioane de români au dat banii degeaba pe asigurare. Eşti printre ei?
16/09/2014 13:40

 Cutremur, inundaţie sau incendiu devastator? Teoretic, 1,5 milioane de romani care au respectat legea şi au incheiat o poliţă de asigurare obligatorie a locuinţei ar trebui să stea cat de cat liniş ...

Răzbunarea DIABOLICĂ a unei angajate concediate. S-a asigurat că
05/09/2014 18:00

 În momentul in care a aflat că urma să rămană fără job, o angajată a unei companii de cosmetice a pus la cale un plan care ar fi putut să distrugă imaginea companiei pentru care lucrase. &I ...

Veste ŞOC pentru români: Se dublează preţul la asigurarea obligatorie a locuinţei
18/07/2014 10:53

 Asigurarea obligatorie a locuinţei se va scumpi cu pană la 100% iar o astfel de  propunere se află deja pe masa Autorităţii de Supraveghere Financiară, au  arătat, pentru Economica.n ...

Aparatele din gospodaria noastra care consuma curent si cand sunt INCHISE
07/07/2014 13:32

Dispozitivele smart sunt atat de destepte incat consuma curent si atunci cand nu le folosim. Potrivit unui studiu recent, aparatele care se conecteaza le net ne umfla substantial facturile chiar si cand stau de ...

Topul datornicilor: 20 de malluri au datorii cumulate de aproape 2 miliarde de euro. Palas din Iaşi peste 200 milioane de euro , AFI Palace Cotroceni
06/07/2014 11:15

Cele mai indatorate 20 de centre comerciale din Romania au datorii cumulate de 1,9 miliarde de euro, de zece ori mai mari decat cifra de afaceri realizată anul trecut de aceste proiecte, pe fondul creditelor m ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei