Economia pe scurt
Dimensiune font:
Poşta a distribuit 12 milioane de carduri de sănătate * Cea mai sigură companie aeriană în 2014
Poşta a distribuit 12 milioane de carduri de sănătate
Peste 12 milioane de români şi-au primit cardul de sănătate, document care atestă calitatea de asigurat în sistemul public de sănătate din România, a anunţat Compania Naţională „Poşta Română“ (CNPR), distribuitor al acestor instrumente. „Poşta Română, în urma unor eforturi considerabile ale reţelei operaţionale a companiei, a reuşit să se achite cu succes de sarcinile impuse prin contractul cu CNAS. O rată de retur de 7% pe distribuţia cardurilor de sănătate este una pe care orice operator privat şi-ar asuma-o fără ezitare. Iar asta, având în vedere rigorile impuse prin contract, ce ţin atât de modalitatea de predare a cardurilor, cât şi de zonele acoperite, în bună parte mediul rural greu accesibil“, a declarat Irina Purcaru, directorul Direcţiei Operaţiuni şi Relaţii Comerciale din cadrul Poşta Română. Conform sursei citate, dintre cele 13,2 milioane de carduri trimise de Compania Naţională Poşta Română şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate /CNAS/ spre distribuire, Poşta Română a predat în mâna asiguraţilor 93% din această cantitate. Persoanele care fie şi-au schimbat domiciliul şi nu au notificat acest lucru, fie nu s-au prezentat la unităţile Poştei Române pentru a-şi ridica documentul de asigurat pot să o facă, în continuare, aşa cum impun regulile CNAS.
Cea mai sigură companie aeriană în 2014
KLM este cea mai sigură companie aeriană din Europa şi a cincea la nivel mondial în 2014, în timp ce Cathay Pacific Airways din Hong Kong ocupă locul întâi într-un clasament global privind siguranţa zborului, întocmit de centrul de evaluare german JACDEC. În ceea ce priveşte operatorii din Europa, compania olandeză KLM este urmată de Lufthansa (Germania), care se plasează pe poziţia a 12-a la nivel mondial în 2014, în topul siguranţei zborului. La nivel mondial, în spatele Cathay Pacific Airways se clasează companiile Emirates din Emiratele Arabe Unite, EVA Air din Taiwan şi Air Canada. Numărul persoanelor care au murit în urma unor accidente aviatice a crescut de aproape patru ori anul trecut în comparaţie cu 2013, când 251 de oameni au decedat din această cauză, potrivit datelor JACDEC. „Deşi transportul aerian rămâne cel mai sigur, 2014 reprezintă un an atipic prin comparaţie cu anii precedenţi, când numărul de victime a scăzut constant“, se arată în raportul JACDEC. Regiunea Asia-Pacific a fost considerată cea mai puţin sigură, întrucât aproximativ jumătate dintre decese au survenit în urma unor accidente petrecute în această zonă. În schimb, cele mai sigure regiuni au fost America de Nord şi Eurasia. Malaysia Airlines, implicată în două dintre cele mai grave accidente aeriene de anul trecut, a coborât de pe poziţia 34 ocupată în 2013 pe locul 57.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau